Legea privind eliminarea taxelor, trimisă la reexaminare

Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea PSD privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale, printre care taxa radio-TV, anunță Administrația Prezidențială.

Cererea lui Iohannis, integral:

„Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative vizează eliminarea unor taxe stabilite în sarcina persoanelor fizice și juridice pentru anumite acte realizate sau servicii prestate de autorități și instituții publice.

Politicile fiscal-bugetare ale statului, precum și concretizarea acestora reprezintă atributele autorității legislative și executive și nu fac obiectul controlului de constituționalitate. Din această perspectivă, deși Legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost declarată constituțională în raport de criticile formulate, apreciem că se impune o reanalizare a acesteia de către Parlament sub aspectul efectelor resimțite de cetățeni.

Simplificarea procedurilor în raporturile dintre cetățeni și autorități, precum și diminuarea poverii fiscale prin eliminarea unor taxe și tarife sunt deziderate împărtășite la nivelul societății. Realizarea acestora implică, în mod necesar, adoptarea de măsuri legislative coerente, eficiente, predictibile și, în același timp, responsabile. Tocmai de aceea, pentru a fi eficientă, reducerea în sine a taxelor trebuie să fie însoțită de o îmbunătățire a procedurilor administrative și a disciplinei bugetare.

Înlocuirea unei plăți directe cu una indirectă, precum și absența unor măsuri legislative conexe, de natură să conducă la realizarea unor servicii publice de calitate, ar putea face ca simpla eliminare a taxelor prevăzute de legea transmisă la promulgare să conducă, pe lângă efectul deplasării poverii fiscale de la beneficiarii acestor servicii către toți contribuabilii, persoane fizice și juridice, și la consecința accentuării disfuncționalităților serviciilor publice.

Astfel, problemele cu care se confruntă cele două servicii publice de radio și televiziune sunt vechi și sistemice și ele se datorează, în principal, cadrului legislativ în temeiul căruia acestea funcționează. În sine, dezbaterea referitoare la eliminarea celor două taxe și acoperirea cheltuielilor de funcționare a celor două servicii publice de radio și televiziune de la buget nu se poate rezuma doar la simpla întrebare dacă este sau nu necesară o taxă pentru susținerea acestora. Modul de finanțare a celor două servicii publice de radio și de televiziune este în directă legătură cu funcționarea acestora, iar argumentul cel mai elocvent în acest sens este chiar interesul pe care această măsură legislativă l-a suscitat în spațiul public. Din această perspectivă, considerăm că stabilirea surselor de finanțare a serviciilor publice de radio și televiziune sunt aspecte ce trebuie să facă obiectul unor dezbateri autentice în forul legislativ, care trebuie să identifice acele soluții optime de natură să asigure realizarea rolului constituțional al acestora. De aceea, o analiză și, implicit o decizie asupra surselor de finanțare a acestor servicii poate fi făcută numai în cadrul unei abordări mai largi care să vizeze o reformă autentică a modului de funcționare a serviciilor publice de radio și televiziune, de care beneficiază cetățenii care, indiferent de modalitatea aleasă de legiuitor, contribuie la susținerea acestora, fie direct, fie indirect.

Intervenția legislativă asupra art. 40 și 41 din Legea nr. 41/1994 poate genera noi probleme, ce se adaugă celor deja existente. Astfel, reducerea surselor proprii de finanțare în detrimentul creșterii ponderii sursei publice pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare poate conduce la noi probleme legate inclusiv de statutul salariaților și modalitatea de salarizare a acestora ori poate pune chiar pune în discuție independența editorială.

Totodată, în contextul bugetar actual, modificarea adusă art. 41 în sensul că prin legea bugetară anuală se aprobă fondurile de la bugetul de stat alocate Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune apare ca inaplicabilă. Astfel, ținând cont că legea transmisă la promulgare intră în vigoare la 3 zile de la publicare, semnalăm că în bugetul anului 2016 nu sunt cuprinse alocările necesare, iar pentru anul 2017 bugetul nu se află încă în procedură parlamentară. Prin urmare, într-o asemenea situație tranzitorie, prin intrarea în vigoare a legii aflate la promulgare cele două servicii publice de radio și televiziune s-ar putea confrunta cu dificultăți suplimentare.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.