Leul s-a depreciat – 4,2687 lei/euro

Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a şedinţei interbancare de joi, ca urmare a creşterii aversiunii la risc şi pe valutele din regiune, astfel că banca centrală a anunţat o referinţă de 4,2687 lei/euro, mai mare cu 1,76 bani. Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs oficial de 4,2511 lei/euro. În […]

De cotidianul.ro - Autor
Leul s-a depreciat – 4,2687 lei/euro

Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a şedinţei interbancare de joi, ca urmare a creşterii aversiunii la risc şi pe valutele din regiune, astfel că banca centrală a anunţat o referinţă de 4,2687 lei/euro, mai mare cu 1,76 bani. Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs oficial de 4,2511 lei/euro. În […]

Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a şedinţei interbancare de joi, ca urmare a creşterii aversiunii la risc şi pe valutele din regiune, astfel că banca centrală a anunţat o referinţă de 4,2687 lei/euro, mai mare cu 1,76 bani.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs oficial de 4,2511 lei/euro.

În raport cu dolarul, banca centrală a afişat o referinţă cu 2,13 bani mai mare, de 3,1990 lei/euro, după de miercuri rata de schimb a atins nivelul minim al ultimelor patru luni şi aproape trei săptămâni, de 3,1777 lei/dolar.

Moneda naţională s-a depreciat încă de la deschiderea şedinţei interbancare de joi, iar cotaţiile au depăşit 4,26 lei/euro, pe o piaţă liniştită şi pe volume foarte reduse de tranzacţionare.

În debut, băncile schimbau euro pentru 4,2600- 4,2630 lei, în urcare faţă de nivelul de miercuri seara, de 4,2560 – 4,2580 lei/euro.

Paritatea a urcat treptat în prima parte a şedinţei, încercând de mai multe ori să urce peste 4,27 lei/euro, potrivit dealerilor, iar cu puţin înainte de ora 13:00, tranzacţiile se realizau la 4,2675 – 4,2695 lei/euro.

Scăderile înregistrate pe parcursul nopţii de bursele internaţionale şi pierderile afişate de pieţele europene nu au fost favorabile nici leului şi nici valutelor din regiune. De asemenea, datele sub estimări privind producţia industrială din Franţa şi Germania şi scăderea creditelor imobilare din Marea Britania au pus presiune negativă pe valutele din regiune.

Dobânzile pentru depozitele cu scadenţa la o zi se situează la 1,86 – 2,36%, în scădere faţă de miercuri, în contextul în care lichiditatea din piaţa a rămas foarte ridicată, însă perioada de constituire a rezervelor minime obligatorii de către bănci se încheie joi, iar de vineri randamentele ar trebui să revină pe creştere, potrivit dealerilor.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.