Deputatul liberal Mihăiţă Calimente a fost dat afară din studioul Antenei 3 de moderatorul Răzvan Dumitrescu, după ce a încercat să argumenteze că Victor Ponta a impus calendarul dezbaterilor televizate cu Klaus Iohannis, transmite hotnews.ro.
La un moment dat, Răzvan Dumitrescu îl acuză pe Calimente că are maniere demne de Coreea de Nord, moment în care deputatul liberal i-a spus că l-a admirat când l-a „pus la punct pe Traian Băsescu”.
Mihăiţă Calimente a dorit să argumenteze că Iohannis nu se prezintă la dezbateri televizate deoarece Victor Ponta a impus calendarul şi temele acestora, dar a fost oprit de Răzvan Dumitrescu:
„Domnu’ Calimente, ca să nu fiu luat de prost, pentru că am o vârstă, dacă pe mine mă invită x TV, am două variante, să o accept sau să o refuz”, la care Mihăiţă Calimente răspunde că nu te poţi prezenţa în faţă oricărui moderator.
Iată mai jos câteva schimburi de replici, care au culminat cu darea afară a lui Calimente:
Dumitrescu: „A, deci puneţi acum şi condiţii de moderator, însemnând că e democratic într-o ţară ca politicienii să-şi aleagă moderatorii. E tare de tot, domnu’ Calimente”
Calimente: „E normal… moderatorii noştri sunt ca moderatorii anglo-saxoni?”
Dumitrescu: „Dv. care vorbiţi de Vest aveţi maniere de Coreea de Nord
Calimente: „Dv aveţi problema asta şi îmi aduc aminte cât v-am admirat atunci când l-aţi pus la punct pe dl Băsescu , iar acum nu mai sunteţi subiectiv (numele emisiunii, n.r.), acum sunteţi părtinitor”
Calimente: „Dacă dv. îmi arăţi vreun moderator din Vest care îşi bate joc de un invitat…”
Dumitrescu: „Vă rog să părăsiţi imediat platoul!”.
Calimente: „…şi îi toarnă găleţi de lături în cap…”
Dumitrescu: „Acum, în acest moment, vă rog să părăsiţi platoul! Ne aduceţi nişte acuzaţii nefondate”
Mihăiţă Calimente se aude zicând: „Asta e democraţia pe care o aduce Ponta în România”.
Calimente este deputat şi vicepreşedintele Comisiei parlamentare de control a Serviciului de Informaţii Externe. Înainte de revoluţie, a fost profesor de sport.