Libertate într-un picior

– Bă, n-auzi? Dă-i banii, băăă!

Cam aşa striga Mircea Badea într-o seară la emisiunea „În gura presei”. Probabil că mulţi dintre telespectatori şi-or fi imaginat că Badea îşi continuă seria de ironii şi glume. Nici vorbă! Omul care s-a adresat justiţiei pentru a apăra onoarea instituţiei prezidenţiale a pierdut un proces cu jurnalistul Cristian Oprea şi prin sentinţă definitivă a fost obligat să-i plătească 1.100 de lei. Refuză să o facă dând un exemplu catastrofal de comportament civic lipsit exact de valoarea morală pe care o invoca. Culmea este că flecarul nostru preşedinte, pornit în repararea onoarei instituţiei pe care a terfelit-o cu vârf şi îndesat, e trimis la plimbare de un judecător oarecare. Acţiunea intentată lui Mugurel Surupăceanu a fost respinsă. Fudulul preşedinte s-a ales cu o trimitere acasă sau în vârful dealului. Adică marea sa campanie de reparare a onoarei instituţiei prezidenţiale nici măcar nu a fost admisă. Ce trebuie să înţelegem din asta? Că Traian Băsescu a încercat să facă un mare proces din criticile unui parlamentar (n-are importanţă cine şi cu ce calităţi sau orientări politice!). I s-a părut că o acuză oarecare terfeleşte Preşedinţia României, asta în contextul în care era vorba despre o declaraţie politică privitoare la un fenomen din ce în ce mai legat de oamenii puterii. E vorba despre drogurile uşoare.

Hazos mi se pare felul în care Traian Băsescu îşi zburleşte chelia la te miri cine. Când e vorba să râdă pe seama altora, preşedintele şterge pe jos cu ei, ba recurge adeseori şi la grosolănii cu oameni de la care ar putea să înveţe gramatică, economie, istorie sau chiar literatură. Dar când îl ciupeşte cineva sau îl prinde cu fragmente de logică bâlbâită, se aprinde ca un corcodan. Şi inventează date, principii, fapte, idei încercând să-şi repare imaginea şifonată.

După ce a minimalizat Preşedinţia României, coborând-o la nivel de tavernă, de baracă instituţională, Traian Băsescu a crezut că o poate redresa cu un proces, cu o ţiglă înlocuită sau cu o înjurătură de mamă la adresa unui adversar. Uite că onoarea nu se repară cu procese. Cel puţin în politică. Un teleleu care a adus ruşine ţării sale nu repară lucrurile printr-un duel sau printr-un proces. Nici printr-o vorbă de duh, nici printr-o lege curajoasă. De regulă pagubele de imagine provocate ţării tale, adică ţării noastre, ţară şi a lui Traian Băsescu, nu se mai spală nici prin mari bătălii câştigate. Şi acele bătălii duse împotriva duşmanilor României, nu împotriva poporului pe care îl conduce, cum face mai nou Traian Băsescu.

Traian Băsescu, alesul românilor, se poate socoti un soi de preşedinte într-un ochi şi într-un picior. Senatul nu îl mai sprijină nici pe el şi nu mai este de partea guvernului său de acoliţi. Ţara începe să arate ca o ciupercă uscată, plină de găurele.

Libertate-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i?