Libertatea presei în România – în pericol

03/05/2011

   Astăzi este „Ziua mondială  a libertăţii presei”. Conferinţa generală a UNESCO a adoptat la 15 octombrie 1991 o rezoluţie privind “Promovarea libertăţii presei în lume”, care recunoştea că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice, iar Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a instituit, la 23 decembrie 1993, ziua de 3 mai ca „Zi mondială a libertăţii presei”. An de an se omagiază ziariştii morţi la datorie, precum şi cei care sunt închişi în urma activităţilor jurnalistice.

   În ceea ce priveşte România, datele sunt îngrijorătoare. Am ajuns pe locul 52 în lume în ceea ce priveşte libertatea presei. Studiul, făcut de Reporteri Fără Frontiere, a fost prezentat de Agenţia de Monitorizare a Presei şi Active Watch. Raportul Agenţiei de Monitorizare a Presei arată că situaţia economică şi-a pus amprenta şi pe libertatea mijloacelor de informare în masă.  Presa a fost influenţată şi de situaţiile în care s-au aflat patronii unor mari trusturi de pe piaţă. Dezastrul creat în economie de Guvernul Boc a determinat ca numai în 2010, peste şase mii de angajaţi ai unor instituţii de presă să fie concediaţi, iar 60 de instituţii mass-media să fie închise. În plus, prin modificările aduse legislaţiei muncii se atacă realizarea un jurnalism mai puternic şi protejat de contractul de muncă. Iar ideea de a introduce presa ca ameninţare la adresa siguranţei naţionale, în Strategia naţională de apărare a ţării, este o dovadă clară a presiunilor exercitate de administraţia portocalie asupra libertăţii presei.

          Jurnalismul în România a devenit, în acest context, o meserie din ce în ce mai greu de practicat. Chiar în Parlament au fost depuse o serie de iniţiative legislative de natură să îngrădească şi mai mult libertatea presei. Din fericire, până acum, raţiunea a învins la vot. Pentru că presa este, sau ar trebui să fie, câinele de pază al democraţiei, jurnaliştii trebuie protejaţi şi încurajaţi să-şi facă meseria conform deontologiei profesionale. Cu atât mai mult cu cât chiar preşedintele statului, premierul şi alţi demnitari au avut cuvinte jignitoare la adresa ziariştilor şi chiar i-au ameninţat pe aceştia în spaţiul public. Din fericire, conform raportului Agenţiei de Monitorizare a Presei, românii încă mai cred că presa este credibilă şi necesară şi are un cuvânt de spus în ce priveşte agenda politică şi nu numai.

            În final, nu-mi rămâne decât să sper că jurnaliştii români vor continua să-şi îndeplinească rolul de paznici ai fragilei noastre democraţii. În ceea ce mă priveşte, le voi fi mereu partener în acest demers.

http://blog.cristinapocora.ro/

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.