Libertatea presei încălcată de Israel în Gaza

Curtea Supremă israeliană a respins un recurs formulat de Asociaţia Presei Străine (FPA) la Ierusalim, care cerea Israelului să autorizeze accesul independent al jurnaliştilor

De B C
Libertatea presei încălcată de Israel în Gaza

Curtea Supremă israeliană a respins un recurs formulat de Asociaţia Presei Străine (FPA) la Ierusalim, care cerea Israelului să autorizeze accesul independent al jurnaliştilor

Curtea Supremă israeliană a respins un recurs formulat de Asociaţia Presei Străine (FPA) la Ierusalim, care cerea Israelului să autorizeze accesul independent al jurnaliştilor în Fâşia Gaza pentru a relata de la faţa locului despre războiul dintre armata israeliană şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, transmite agenţia EFE.

Potrivit FPA, instanţa israeliană a respins cererea printr-o hotărâre emisă luni şi a „recunoscut încălcarea libertăţii presei, dar a argumentat că restricţiile sunt justificate de raţiuni de securitate”.

Conform motivării hotărârii, „Curtea a acceptat afirmaţiile autorităţilor de apărare israeliene”, care au argumentat că „reporterii în Gaza sunt supuşi riscurilor din timp de război”, iar pe de altă parte relatările jurnaliştilor din teren „ar putea pune în pericol soldaţii, prin dezvăluirea poziţiilor trupelor”.

Asociaţia jurnaliştilor străini s-a declarat „dezamăgită de decizia tribunalului” israelian şi a remarcat faptul că în cele 95 de zile de când a început acest război armata israeliană a permis doar un acces „selectiv” al presei străine în Fâşia Gaza, numai pentru relatări „scurte şi bine controlate”.

De când a început războiul pe 7 octombrie, nici ziariştii locali şi nici cei străini nu au fost autorizaţi de armata israeliană să intre în Fâşia Gaza pentru a informa direct de acolo despre desfăşurarea conflictului. Singurele momente când presa a avut acces în enclava palestiniană au fost pentru acoperiri mediatice organizate de armata israeliană, exclusiv în locuri alese de aceasta din urmă – cum ar fi dezvăluirea unor tuneluri ale mişcării Hamas – şi fără libertate de mişcare pentru jurnalişti.

Numai jurnaliştii aflaţi în interiorul enclavei palestiniene pot oferi informaţii de la faţa locului, dar se lovesc de numeroase restricţii, precum tăierea comunicaţiilor, internetului şi electricităţii, plus pericolele specifice unei zone de război.

Cel puţin 79 de jurnalişti, majoritatea palestinieni, au fost ucişi în atacurile israeliene asupra Fâşiei Gaza, în timp ce-şi desfăşurau activitatea pe teren sau în urma bombardamentelor asupra clădirilor unde se aflau.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. vrajeala, daca jurnalistii vor sa intre in Fasie sau Malul de Vest sa o faca prin Egipt sau Iordania, in zona aia justitia israeliana nu are nicio jurisdictie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.