Liderii coaliţiei vor semna, miercuri, la ora 13.00, la Parlament, protocolul privind ratificarea tratatului de guvernanţă în cadrul UE, potrivit mediafax.ro.
Coaliţia de guvernare a convenit, marţi, să adopte tratatul de guvernanţă fiscală agreat la nivel european prin procedură parlamentară, urmând ca un proiect de lege în acest sens să fie elaborat în perioada următoare, potrivit unor surse din coaliţia guvernamentală.
Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat la sfârşitul lunii ianuarie un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor „reguli de aur” privind echilibrul bugetar.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după lucrările informale ale Consiliului European, că noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de România, prin Constituţie, până la finalul anului 2013, în unele condiţii acest lucru fiind necesar de făcut chiar şi mai repede.