Liderii politici își dreg imaginea. Au pus ochii pe Godină

Marian Godină spune că a fost

De L.V.
Liderii politici își dreg imaginea. Au pus ochii pe Godină

Marian Godină spune că a fost

Marian Godină spune că a fost căutat de un lider politic și că acesta i-a propus funcția de secretar de stat în MAI, în viitorul guvern.

”…vinerea care abia a trecut, am avut o întâlnire cu unul dintre liderii politici, întâlnire în cadrul căreia am fost întrebat dacă aș fi dispus să ocup o funcție de secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Neștiind ce să răspund, am zis că cel mai înțelept ar fi să reflectez câteva zile, rămânând să vin cu un răspuns azi (marți -n.r.)”, scrie pe Facebook Marian Godină, conform Mediafax.

Marți a refuzat oferta și spune că  politicienii par să fi  înțeles că e nevoie de oameni noi, nemânjiți, lipsiți de aroganță, care să vină cu un suflu modern și proaspăt

”..Știu că sunt oameni care ar fi acceptat fără să stea pe gânduri. Știu că sunt persoane analfabete care nu și-ar fi pus nicio clipă la îndoială abilitățile și ar fi acceptat fără să ezite, ba chiar și-ar fi dorit funcția de ministru. Eu am stat însă și m-am gândit. Am luat decizia să nu accept această propunere, dar mă bucur că cineva s-a gândit la mine și sper ca acolo să ajungă un om onest și mult mai bine pregătit decât mine, care să mă facă să fiu și mai împăcat cu hotărârea luată”, mai spune Godină.

„Încă de când am devenit cunoscut am suferit, și încă sufăr, de sindromul impostorului. Am simțit de multe ori că sunt pus pe un piedestal mult prea mare, de multe ori sunt stânjenit de laudele primite, am simțit de multe ori că nu merit lucrurile bune care mi s-au întâmplat și care încă mi se întâmplă, cele mai multe datorită vouă, celor care mă urmăriți aici. Sunt stânjenit când sunt numit , m-am simțit de multe ori prost când am primit premii, diplome, invitații etc.”, a mai arătat Marian Godină.

 

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. „Hai la poze cu maimutza”… eu unul n-am intalnit militian care sa nu fie arogant. aia la care ajungi prin relatii au o atitudine mai buna

  2. săracu plutonier godină, delirează și nu-i trage nimeni o palmă cu lopata ca să-l trezească…deși, dacă te uiți mai atent, nimic nu-i exclus în context…cu un președinte bipolar și mâncător de muci, orice harneală de-asta devine posibilă…

  3. Încercați cu MORFINĂ , că Godinnul e pe gaz , nu vrea să fie cu ARAFAT cot la cot să nu explodeze . PRINȘ SI CERȘETOR de Mark Bolovain – de pe trotal în biuro ministerial , mai ceva ca Kukuveaua de la facultatea de Tumbe cocoțată la vărful copaciului parchetat și rașchetat ioropian

  4. Asta face parte din categoria telectualilor votanti (editat), bine, nu a terminat liceul, dar pana iese la pensie mai are timp sa ia examenul la Academia de politie, ca acolo nu-i trebuie

  5. Godina, accepta sa fie cârpă de sters papucii infecților din politica românească? Nu pot sa cred că se gândește să accepte funcția Cârpă de șters papucii infecților din politica românească!

  6. O fi adevărat, n-o fi..
    Da bravo, ba io cred că e.
    Ca să vă faceți o idee cine vă conduce, pe cine ați votat, etecetera și iarăși etecetera, sau pe mana cui a-ncăput țara, dacă nu le pasă dacă secretar de stat e unul ca godină sau unul ca mine.
    Da’ n-am io norocul ăla.
    Dacă știi ce zic.
    Hai pa, vă pupă giani Orlando, eftimiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.