Curaj, găină, că te tai!

Liderii PSD au anunţat că vor să se sinucidă politic alături de Liviu Dragnea

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Din şocul condamnării sale la 3 ani de închisoare cu executare, Liviu Dragnea n-a înţeles absolut nimic şi, după aşa-zisa şedinţă CEx, a ieşit în faţa presei ca şi cum ar fi fost achitat! El nu înţelege că toată cariera lui politică s-a pulverizat. Dragnea se amăgeşte acum, susţinut de corul amazoanelor sale, că va reuşi să treacă orice lege care să-l scape de puşcărie, fără să-şi dea seama ce calvar va fi obligat să trăiască în următorul an, pînă la sentinţa definitivă!

Prima lui declaraţie de după condamnare, făcută cu alaiul PSD în spate, s-a vrut o declaraţie de război împotriva „statului paralel”! Dar, cum singur n-a reuşit pînă acum decît să se aleagă cu două condamnări, din care una este definitivă, Liviu Dragnea anunţă acum că va fi generalul unei întregi armate care va înfrînge acest „stat paralel”, armată formată din colegii şi, mai ales, colegele sale de partid. Practic, Liviu Dragnea le-a dat ordin tuturor să facă orice, chiar să schimbe legile care l-ar putea trimite în puşcărie.

Ce naivitate! Dacă ar fi citit măcar o singură carte şi aceasta ar fi fost „Arta războiului” a lui Sūn Zǐ, ar fi aflat că o astfel de strategie este sortită eşecului. Iată, de pildă, ce scria acum 2.500 de ani strategul chinez la punctul 9 din capitolul „Strategia ofensivă”: „Dacă generalul nu este în stare să-şi înfrâneze nerăbdarea şi ordonă oamenilor săi să se îngrămădească în preajma zidului ca un roi de albine, o treime dintre ei vor fi omorâţi fără ca oraşul să fie cucerit. Aceasta este soarta atacurilor de acest gen”! Tot de la Sūn Zǐ ar mai aflat un lucru elementar: „Cel care ştie când trebuie şi când nu trebuie să angajeze lupta, va fi victorios” (Ibidem, III.25)!

Dar Liviu Dragnea nu are de unde să ştie aceste lucruri, căci, vorba aceea: cartea şi carnea de porc sînt cele mai grele lucruri! Cu carnea de porc s-a mai descurcat, avînd antrenament încă din vremea cînd, pentru a se gudura tocmai pe lîngă „statul paralel”, aducea cîte un porc viu acasă la Florian Coldea, adică la K2, îl sacrifica în faţa şefilor „statului paralel”, iar apoi fugea cu şoriciul după Codruţa Kovesi, sperînd să fie achitat în Dosarul Referendumului.

Singurele valori în care crede Liviu Dragnea sînt Demagogia şi Populismul. Pe ele s-a bazat mereu, pe acestea le-a etalat continuu în activitatea lui şi cu ele crede că v-a învinge „statul paralel”. Rar vedem o asemenea naivitate, mai ales la unul care, conjunctural, a ajuns să conducă o ţară întreagă. Un om atît de rudimentar ca Liviu Dragnea nu poate, realmente, nu poate să priceapă că aceste două „principii”, demagogia şi populismul, te pot ajuta să urci pe o scară ierarhică, să parvii, să te strecori printre picioarele mai marilor zilei şi chiar, la un moment dat, să ajungi în fruntea bucatelor! Dar, exact cînd îţi este lumea mai dragă, cînd crezi că i-ai înşelat pe toţi, demagogia şi populismul îţi vor schimonosi atît de vizibil faţa, încît vei fi zdrobit tocmai din cauza unei hidoşenii pe care cei din jurul tău n-o vor mai suporta!

De fapt, ce a spus Liviu Dragnea după şedinţa Cex a PSD? În traducere liberă, cam aşa: „Fraţilor, am dat de dracu! M-au ciururit ăştia. Eu v-am făcut pe toţi oameni, v-am dat funcţii, v-am făcut miniştri, deputaţi şi senatori. Acum este rîndul vostru să mă ajutaţi, să strîngeţi oastea, să schimbăm legea care m-a condamnat şi să-i belim pe toţi cei care mă vor în puşcărie. Dacă nu scap eu, care v-am fost baci, nici vouă n-o să vă mai meargă bine”! Este exact strategia despre care Sūn Zǐ scria acum 2.500 de ani că duce nu numai la pierderea unui război, ci va genera şi pierderea unei treimi din armata unui general atît de inconştient!

Liviu Dragnea urmează acum strategia lui Mircea Badea, crezînd că asta este calea. Păi, nu e deloc aşa. Mircea Badea n-a spus că aşa trebuie să facă Liviu Dragnea, adică să-i belească şi el pe stăpînii „statului paralel”, ci că aşa ar face el dacă ar fi locul lui Liviu Dragnea! Or, Mircea Badea este îndreptăţit să spună asta pentru că, împreună cu colegii lui, chiar s-a luptat cu „statul paralel”, inclusiv atunci cînd patronul postului lor a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru un prejudiciu inexistent, cînd au fost daţi afară din sediu, cînd au fost chemaţi în judecată de Kovesi. Pe cînd tu, Liviu Dragnea, ce făceai în acest timp? Tăiai porcul adus de la firma fiului tău la K2 , alături de Florian Coldea şi Codruţa Kovesi, jucai tenis cu generalul „statului paralel” şi-i dăruiai slugarnic o sticlă de vin de fiţe! Oare ce discutai tu atunci cu Coldea şi Kovesi despre dezvăluirile Antenei 3 despre „statul paralel”? Nu-mi amintesc nici ca, după referendumul din 2012, ăla care i-a adus şi prima condamnare, Liviu Dragnea să fi fost alături de Ioan Ghişe, care contesta de unul singur în faţa Palatului Cotroceni împotriva „statului paralel”! Îmi amintesc, însă, că din cauza lui Liviu Dragnea a fost instaurat Guvernul Cioloş!

Acum, Liviu Dragnea pozează ca şi cum ar fi Călin Popescu Tăriceanu, adică omul care chiar s-a luat la trîntă cu „statul paralel”. Nu mi se pare deloc corect ca acum, cînd se află la ananghie, Liviu Dragnea să ceară tuturor să-l urmeze în această bătălie strict personală, ca şi cum el ar fi Tăriceanu, căci, în timp ce preşedintele ALDE cerea în gura mare demisia Codruţei Kovesi, Liviu Dragnea declara că nu consideră potrivit acest lucru. La fel şi cu suspendarea lui Klaus Iohannis, despre care Liviu Dragnea spunea mereu că nu este oportună!

Şi acum, cînd vede că „statul paralel”, acela cu care juca tenis sau tăia porcii la K2, îl aruncă pe tobogan, Liviu Dragnea le cere tuturor să meargă la război împotriva foştilor săi prieteni? Ce este asta, dacă nu nu consecinţa aceleiaşi demagogii, aceluiaşi populism care l-au ajutat pînă acum să parvină?

Poate că n-aş fi fost acum atît de dur la adresa lui Liviu Dragnea, deşi nu s-ar spune că l-am menajat vreodată, dacă n-aş fi văzut în acea ieşire publică de după Cex-ul PSD cum Liviu Dragnea face exact ceea ce a făcut mereu în ultimii ani: încearcă să se ascundă în spatele altora, sperînd ca lumea să nu vadă că el este interesat doar de propria soartă! Ce altceva înseamnă acele penibile scuze faţă de „miile de condamnaţi pentru abuz în serviciu”, care s-au dovedit apoi a fi doar 74 de persoane? Moare Liviu Dragnea de grija lor sau aceasta este strategia pentru ca PSD să modifice articolul din Codul penal în baza căruia a fost chiar el condamnat? Dacă l-ar fi interesat cu adevărat soarta celor condamnaţi, ar fi modificat Codurile imediat după cîştigarea alegerilor, punîndu-le în acord cu deciziile CCR, indiferent de dimensiunea protestelor din faţa Guvernului! Dar, nu! Atunci s-a temut că-şi pierde scaunul, ca Victor Ponta după Colectiv, şi a dat ordin ca Ordonanţa 13 să fie anulată deşi a fost declarată constituţională!

Preocupat tot timpul doar de propria persoană, Liviu Dragnea nu mai poate veni acum să demonstreze cuiva că ar fi interesat de destinul nostru, al tuturor! Cînd a oferit pomenile pentru studenţi, cu călătoriile gratuite, a crezut că tinerii îl vor aclama, cînd a oferit scutirile de impozite pentru IT-işti a crezut că angajaţii multinaţionalelor se vor înscrie la el în partid, cînd s-a opus demiterii Codruţei Kovesi a crezut că ea îl va ajuta să scape de condamnări, cînd spunea că Iohannis nu trebuie suspendat a crezut preşedintele îl va numi premier.

Totdeauna, Liviu Dragnea a gîndit în această ecuaţie: el şi interesele sale personale! Încă de atunci cînd a organizat acele alegeri stupide pentru şefia PSD, cînd, fiind singurul candidat, a chemat la vot 500.000 de pesedişti pentru a dobîndi legitimitate. La fel şi cu ultimul Congres al PSD, convocat doar pentru ca, în prezenţa iubitei sale, 5.000 de oameni să răspundă în cor la întrebarea lui: „vreţi să vă mai fiu şef?” Tot la fel şi cu acel miting de sute de mii de oameni aduşi din toată ţara cu doar cîteva zile înainte de sentinţa din Dosarul Bombonica. O acţiune pe cît de spectaculoasă, pe atît de inutilă, care ar fi fost cu totul altceva dacă motivul declarat al mitingului ar fi fost demisia Codruţei Kovesi sau mesajul către Iohannis de a respecta decizia CCR! Dar, nici vorbă de aşa ceva, căci toată masa aceea uriaşă de oameni a fost adusă în Bucureşti doar pentru că Liviu Dragnea a crezut că demonstraţia de forţă îi va folosi în instanţă! Aceeaşi instanţă care l-a achitat pe Călin Popescu Tăriceanu cu cîteva săptămîni înainte!

Naiv şi rudimentar fiind, Liviu Dragnea nu a înţeles că „statul paralel” i-a speculat slăbiciunile şi ignoranţa, aplicînd pe el strategii binecunoscute de milenii, pe care şeful PSD nu avea de unde să le ştie. Pentru că tot l-am citat mai sus pe Sūn Zǐ, iată ce mai scria acesta în „Arta războiului”: „Atacă-l pe inamic acolo unde nu este pregătit; acţionează când el nu se aşteaptă” (Ibidem, I.26)! Exact aşa a făcut „statul paralel” cu Liviu Dragnea: au amînat de cîteva ori pronunţarea sentinţei, i-au adormit vigilenţa prin valul de achitări de la ÎCCJ, făcîndu-l să creadă că şi el va fi achitat şi, cînd se aştepta mai puţin, l-au lovit în moalele capului!

Sigur, n-am nici o îndoială că Liviu Dragnea a fost „lucrat” de aşa-numitul „stat paralel”, dar este acelaşi „stat paralel” cu care chiar el a stat la masă ani de zile, acelaşi „stat paralel” care a nenorocit sute de oameni fără ca lui Liviu Dragnea să-i pese şi acelaşi „stat paralel” pe care Dragnea l-ar fi slujit în continuare dacă ar fi ajuns Prim-ministru sau, Doamne, fereşte!, preşedintele României!

Acum, cînd se vede înfrînt, Liviu Dragnea ne anunţă triumfalist că vrea să conducă lupta împotriva „statului paralel”! Pe bune? El, care nu a îndrăznit s-o atingă pe Kovesi nici măcar cu o floare? El, care anunţa azi că nu mai calcă pe la Cotroceni, iar a doua zi uita şi se prezenta slugarnic în faţa lui Iohannis?

Păi, dacă în faţa unui personaj calm, greu de urnit, cum este Klaus Iohannis n-a fost în stare să-l înfrunte niciodată în mod direct, căci n-a putut să-şi depăşească statutul de umil servitor al „statului paralel”, vă imaginaţi cum ar fi fost Liviu Dragnea în faţa lui Traian Băsescu, creatorul „statului paralel”, căruia i-a şi fost subaltern credincios prin anul 2000? L-ar fi mîncat Băsescu la micul dejun, întinzîndu-l tacticos pe o felie de pîine!

Iată de ce, în acest „război” pe care Liviu Dragnea îl anunţă împotriva „statului paralel”, prevăd că-şi vor rupe gîtul şi mulţi dintre cei care i se vor alătura! Nu pentru că acest război nu ar fi necesar, nici pe departe, căci şi noi, cei de la „Cotidianul”, am cam fost în prima linie în privinţa dezvăluirilor faţă de abuzurile Sistemului, faţă de şefii „statului paralel” sau ale susţinătorilor acestora.

Dar, a pune la global bătălia lui Liviu Dragnea pentru propria libertate cu necesara luptă cu „statul paralel” este ceva extrem de periculos, căci, personalizînd-o, se poate decredibiliza atît de mult, încît va pierde susţinerea cetăţenilor, ceea ce ar fi catastrofal.

Pentru că, în realitate, adevăratul război pe care trebuie să-l purtăm cu toţii nu este împotriva „statului paralel” care l-a îngenuncheat pe Liviu Dragnea, ci împotriva „statului paralel” care distruge „statul de drept” şi „democraţia”! Un război în care „statul paralel” nu este decît o piesă dintr-un puzzle.

În privinţa lui Liviu Dragnea, după ce s-a dus de Crăciun să taie porcul la K2 cu Codruţa şi Florian, nu are decît să se ducă de Paşte ca mielul la tăiat la ÎCCJ. De ce trebuie să fie însoţit acum de o întreagă armată, care să fie sacrificată pe altarul interesului său personal?

Mai ales că Dragnea a declarat victorios la ieşirea din Cex-ul PSD: „Nu mi-e frică nici de Iohannis, nici de Hellvig, Kovesi, Ponta, Băsescu sau Oprea”. La fel ca în cîntecelul acela al copiilor, care spune: „Nu mi-e frică, nu mi-e frică de Bau-Bau”, ceea ce înseamnă, din contră, că tuturor copiilor le este frică tocmai de Bau-Bau! Şi, atunci, dacă nu-i este frică de zmeii ăştia, de ce trebuie ca toată ţara să se încoloneze în spatele lui Liviu Dragnea, în loc ca el să fie trimis acasă pentru a-şi duce singur lupta, astfel încît un eventual război să aibă un sens mult mai înalt?

Cum ar fi, de pildă, „statul de drept” sau „democraţia”, noţiuni pentru care chiar ar merita să ne înrolăm toţi! Aşa, încolonaţi în spatele lui Liviu Dragnea pentru a-l apăra de cei de care spune că nu-i este frică, am părea toţi ca nişte zombi ieşiţi din tenebre pentru a-l legitima pe Dracu’!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 29
Ion Spânu 1818 Articole
Author

27 de Comentarii

  1. Domnule Dragnea, sunteti un partid „beton”, cu lideri pe masura „beton”, se pare ca voi vreti sa „!turnati peste Romania „o placa de beton” si un semna ca … acolo a fost canda o tara numita Romania. Domnule Dragnea, cate de „beton a fost de exemplu … mita primita de doamna Rovana Plumb ca sa falimenteze un brad nationalal parfumeriei „MIRAJ”. In comparatie cu escroaca Rovana Plumb care a falimentat la „cerere” MIRAJ, oamenii seriosi de la „FARMEC Cluj” au revigorat societatea care functioneazaa cu mult succes in continuare !. Dommule Dragnea, cana tu si cei ca Rovana Plubm si ceilalti veti turna ultimul „metru cub de beton pste Romania ???, transformand-o intro amintire.

    • Heei, Dragnea si banda lui de infractori se gabdesc la ceva monumental pentru Romania. Vor sa toarne nu o placa de beton peste ce a ramas din Romania condusa de ei, vor sa construiasca o imansa piramida. Vor ei, dar nu se pricep. Asa cum de altfel nu se pricep la nimic, decat la furat! Banda de pradatori!

    • Heei, Dragnea si banda lui de infractori se gandesc la ceva monumental pentru Romania. Vor sa toarne nu o placa de beton peste ce a ramas din Romania condusa de ei, vor sa construiasca o imensa piramida. Vor ei, dar nu se pricep. Asa cum de altfel nu se pricep la nimic, decat la furat! Banda de pradatori!

    • Domnule Spanu, ca de obicei, o demonstrație impecabilă. Și ce faceți/facem cu ea? Ne-ați spus ce știam, dar nu ne-ați spus încotro să privim de acum înainte. Să aplaudăm menținerea Luluței sau prematur anunțata candidatură pentru un al 2-lea mandat a mult șantajabilului KWJ? Sau emergența din apele tulburi ale serviciilor a nepotului, mereu numit în poziții și dispozitive, niciodată ales? Veți zice că nu e treaba voastră să dați un răspuns. Dar parcă sunteți una din puterile din stat. Ati învârtiti buzduganul. OK. În folosul cui, la această oră, atât de târzie.

  2. Spanule se vede de la o posta ca esti rupt de realitate. De realitatea din popor. PSD a iesit intarit din toata treaba asta si a mai castigat cateva procente. Poporul nu tine cu asupritorul ci cu victima. Mai studiaza bibicule… (Asta pe scurt. Ti-as putea spune si alte motive).

  3. Va felicit sincer pentru articol!
    Felicitari!

    Completez insa cu ceva: intre Dragnea si Kovesi, eu o aleg pe Kovesi: NU a furat nici 1 Leu, mintindu-ne in fata ca ne vrea BINELE, asa cum ne MINTE fara rusine dl Dragnea in timp ce: 1) Spitalele Romaniei sunt pline de gandaci, bacterii, Rugina si Oameni care mor cu zile din LIPSA de medicamente si Aparatura Performanta…2)in timp ce Valorile Romaniei continua sa plece iar Tara se depopuleaza, IMBATRANESTE si se IZOLEAZA in lume…3)in timp ce la capitolul Infrastructura Rutiera(Autostrazi, Poduri, Diguri) ne depasesc deja multe Tari din Africa…
    NU din cauza dnei Kovesi a ajuns Romania in asemenea hal…
    Si asta in timp ce maretul Program de guvernare cu care PSDragnea a castigat alegerile in 2016 a ramas o amintire.. doar o amintire urata si trista…
    http://partidulpromite.ro/category/promisiuni-electorale/partidul-social-democrat/

    • Cred ca inca avem un imens noroc pentru ca indivizii astia primitivi, pusi pe capatuiala prin sifonarea si capusarea banului public, cel mai ieftin si necontrolat ban, desi au ajuns sa ne conduca, nu au pus mana pe toate parghiile statului si, mai ales, nu au ajuns sa ne fure, in modul abject caracteristic lor, constiintele, sa ne faca turma care ii urmeaza, spalatii pe creier care sunt lipsiti de atitudine.
      Cred cu convingere ca si in acel PSD sunt oameni cinstiti, poate marginalizati, ca sunt nemultumiti pentru ca niste primitivi, agramati, habarnisti. politruci si inculti, propulsati de Daddy in functii pentru pavaza lui, sunt la butoane; si daca astia nu iau atitudine, probabil ca nu din lasitate nu o fac, ci din teama inutilitatii, tema care ii face sa stea la cutie si sa-si ascuta cutitele lungi (despre care vorbea cu multa gingasie Gabita, intr-o postare zilele trecute) a caror vreme va veni curand.
      De asta trebuie sa se teama Dragnea, de cei ce-i canta in struna si care, intre timp, isi ascut sabiile si comploteaza pentru momentul potrivit; atunci, asa cum a patit si Ceausescu insusi, mult mai blindat si cu un arsenal complet al puterii la dispozitie, va veni momentul adevarului si Liviu se va trezi singur, singurel, sarind dintr-un elicopter intr-o Dacie nenorocita (si nu intr-un X5!) exclamand precum un alt clasic de-al lui Nea Nicu „am fost un dobitoc”.
      Orbiti de putere, oamenii astia pierd legatura cu pamantul si se amagesc in timp ce sirenele le canta cantece de adormit copii si care, lor, le adorm constiinta.
      Partidul asta se bazeaza nu pe o ideologie, ci pe ban, pe regele Ban si, de aceea, nu va putea supravietui multa vreme.

  4. Spanule , vad ca a inceput sa-ti creasca barba. Asa ca scuteste-ne cu barbile tale. Au si PSD-isti o scuza : Drac-u-nea pus!

  5. Bine zis, ce mai cauta ăsta acum? După ce a dus porcul la securitate ne mai aburește cu lupta impotriva statului paralel. PSD a devenit un partid cu conducere de mari lași si lingăi.

    • Daca este asa, adica cel mai mare si mai consolidat partid din Romania sta intr-un singur om – Dragnea, atunci ma rog sa dispara pentru ca isi merita soarta; daca nu are o rezerva de cadre, o politica de resurse umane, daca scolile de vara cu tineretul sunt doar smecherii pentru ca sa adune prozeliti si nu scoli pentru asigurarea viitorului partidului, daca ceea ce are partidul asta se cheama si se rezuma doar la Carmen, Firea, Vasilica – Viorica, Stanescu, Badalau si familia, Irina, Rovana, Marian, Doina si, cu voia dumneavoastra, Liviu, atunci, sincer, partidul asta nu are niciun viitor si urmeaza sa fie sters din cartea de istorie! Pacat.

  6. Nu stiu ce sa cred despre cineva care citeaza din Sūn Zi, dar scrie: <>

    • …cu ele crede că v-a învinge. Asta era textul citat din articol, care vad ca a disparut din comentariu.

  7. Suspendati-l. Suspendati-l fara intarziere, suspendati-l fara ezitare, suspendati-l fara discuti. SUSPENDATI GORILA !. Suspendati-o fara justificari, suspendati-o fara scrupule, suspendati-o fara tratative, suspendati-o fara avertismente, suspendati-o fara consultari cu strainii. Suspendati cu orice risc. Suspendati gorila !

    • Si eu zic la fel:suspendati-l. Suspendati-l fara intarziere, suspendati-l fara ezitare, suspendati-l fara discutii! Daca nu, puteti sa va aducati funia, ca sapun va dau eu. Este inadmisibila aceasta ezitare in promovarea legilor justitiei, inclusiv suspendarea alogenului tradator de tara!

  8. …domnu’ Spânu…Fritz de Romania tocmai a folosit exact aceleaşi cuvinte şi exact aceeaşi atitudine de sinucigaş când a îndemnat oamenii să iasă în stradă pe motiv că nu-i e frică de Dragnea, PSD şi suspendare…toţi naziştii din România strigă pe străzi şi forumuri că ” demagogul ” are o casâ cât un cartier din Bucureşti şi învârte România pe degete da’ justiţia l-a ”agâţat” pentru două ţărănci angajate la nuş’ce C.J…cei care-l judecă pe Dragnea chiar sunt sănătoşi la cap?…toţi cei care-l lovesc pe Dragnea, inclusiv dumneata prin acest articol domnu’ Spânu, nu înţeleg că de fapt contribuie la radicalizarea situaţiei deoarece Dragnea este văzut ca un erou…cinci condamnâri dacă va mai primi, Dragnea va avea şi mai multă susţinere…problema este mult mai simplâ…România are de ales între un nazist care vorbeşte scrâşnind din dinţi şi care declară halucinant că ” statul sunt eu ” şi un ţăran demagog, populist şi hoţ…domnu’ Spânu, mai citeşte odată cartea aia, poate afli ce soluţie dă chinezu’ ăla ” mărunt ”…

    • Cred ca minimalizam o problema: aici nu este vorba de doua taranci angajate intr-un loc si muncind la partid, aici nu este vorba de o suta sau doua sute de mii de lei, aici este insa vorba de ATITUDINE, de MENTALITATE, de credinta ca daca esti presedinte de CJ si sef la partid, poti face tot ce vrea muschiul tau; asta este pana la urma ce trebuie sanctionat, femeile acelea erau platite din bani publici si lucrau la un privat (caci partidul, ca asociatie, este totusi de drept privat!) si asta este foarte grav pentru ca reflecta o conceptioe, jupanismul, ca daca ai puterea faci ce vrei fara sa fii tras la raspundere. Ganditi-va ca ati fi un simplu cetatean, angajat undeva si ca vine unul, sef la partid, si va trimite sa munciti pentru el, sa-i vidanjati fosa de acasa, sa-i duceti copii la scoala, sa-i tundeti gazonul, sa-i maturati curtea si terenul de tenis pentru ca asa vrea el; pe tine, omul acesta astfel descris, cine te apara? Nu-i asa ca ai devenit sclav in secolul 21? Despre aceasta mentalitate vorbim, pe asta trebuie sa o starpeasca justitia, acesta este abuzul in stare pura; cele doua femei au fost puse sa faca ceva la partid, dar pe aceeasi filiera puteau fi puse sa faca orice, pentru ca „erau platite”, nu conteaza de catre cine, si pentru banii aia trebuiau sa faca ce cere jupanul! Incercati sa va puneti in pielea celor abuzati si verificati-va pe urma atitudinea!

  9. Dl Spanu ,cand ai scris in contra lui Iohannis,nu ai avut tuhasul atat de lat cate limbi de postaci pesedisti ai cules!Mai multe decat la un pogon de morcovi!Acum,ca ti-ai permis luxul ( INUTIL) sa abordezi o „contra Dragnea Penalul”,pupaciosii de ieri au sarit cu flegmele pesediste!Avand in vedere tehnica moderna si cuceririle stiintei,ii vom lua din pat cand va fi sa fie ca acest partid comunist extremist sa fie scos in afara legii !

  10. Sa se sinucida, ca nu e nici o paguba, dar inainte de asta sa puna folii de plastic peste mobilier ca sa nu-l murdareasca de sange sau rahat, depinde cum se sinucid.

  11. zic unii că porcu’ sacrificat nu prea era de rasă şi era şi gras rău, cam ca oprea, aşa că de-aici i s-ar trage. Adevărul e că, dacă nu l-au belit pe plăvan până acum, nu-i târziu nici săptămâna ce vine, iar dacă n-o să facă nimic, e păcat de noi, că o să ajungă la putere spurcăciunile care vor face praf şi pulbere România…în loc să celebrăm, o să mâncăm colivă…

  12. Ce c…vulita mai esti, spi(.)nule! Multa dreptate a avut tatal lui Harap-Alb…

  13. Bun articolul. A venit timpul ca Dragnea sa mearga la inchisoare, iar PSD sa fie condus de un nou lider, cu sanse la prezidentiale.

  14. Declaratia data arata disperare si frica de puscarie. Sa pui partidul intr-o situatie ca aceasta se poate doar in Romania. Extrem de periculos. Asta da foc la Romania ,ca sa scape de puscarie!

  15. asa, spanule, reorienteaza-te, vantul nu-i mai umfla panza izmenelor lui dragnea!

  16. Oameni care se folosesc de functie, oameni care apeleaza la pile / relatii pentru a promova rude/apropiati trebuie sanctionati si eliminati din sistem. Se apeleaza la pile pentru a obtine un banal loc de parcare si voi va mirati de ce face Dragnea sau altii ca el???
    Tariceanu a intrat in fata la permise folosindu-se de pozitia sa? pe cati a deranjat gestul sau? De ce? pt ca multi fac aidoma lui…. S-a ajuns in acest punct datorita promovarii oamenilor prin relatii si nu prin valoare iar acestia au tras dupa ei aceasta mentalitate distrugand mai degraba o societate care ar fi trebuit consturita pe meritrocratie. Chiar nu se intelege ca aceasta mentalitate trebuie zdrobita si nu neaparat un individ sau altul?
    Ganditi-va de maine mai degraba cui mai dati spaga si la cine apelati pentru a va folosi de functie/influenta daca chiar vreti sa schimbati ceva in tara. Faceti o schimbare in voi insiva inepand de maine. Cu stima din Toronto.

  17. DE PREFERAT ESTE ____SA MAI CITESTI ARTICOLUL SCRIS SI SA INCERCI SA INTELEGI CE VREI SA STI> PACAT CA AI IMPRESIA CA STI>

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.