Liderii UDMR, trădători de profesie

Traian Băsescu a vorbit din nou pentru cei câţiva cetăţeni care mai cred, încă, în patriotismul actualului preşedinte al României. Domnul Băsescu a făcut un „apel la politicienii din UDMR să înţeleagă că sunt politicieni care servesc România, şi nu politicieni care blochează eforturile de reformare a statului român”. De fapt, preşedintele PDL al României, Traian Băsescu, a vrut să le atragă atenţia liderilor UDMR că au uitat că datoria lor este să-l servească pe el, la orice oră din zi şi din noapte.

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, şi-a făcut curaj şi i-a transmis lui Traian Băsescu că Uniunea sprijină reorganizarea administrativ-teritorială a ţării. Dar că aceasta nu se poate face împotriva a 1,5 milioane de maghiari. Bine că măsurile de austeritate luate de Traian Băsescu împotriva celor 1,5 milioane de maghiari au fost susţinute, fără nici o urmă de remuşcare, de liderii UDMR. În cazul în care reorganizarea teritorială dorită de domnul Băsescu i-ar fi mulţumit pe şefii Uniunii, aceştia ar fi aprobat-o imediat, indiferent de opiniile celor 1,5 milioane de unguri, dar mai ales ale celor 20,5 milioane de români.

Şeful liderului UDMR Sfântu Gheorghe, Kelemen Hunor, consideră că Uniunea se află pe calea cea bună, pentru că atât Opoziţia, cât şi PDL sunt deranjate de atitudinea acesteia. PDL pentru că UDMR nu a fost de acord cu regionalizarea. Totodată, preşedintele PDL al UDMR, Kelemen Hunor, a ţinut să sublinieze că „UDMR nu şi-a trădat niciodată partenerii de guvernare”. În schimb, domnul Hunor nu a scos nici o vorbă despre parteneriatul cu electoratul UDMR şi despre trădarea acestuia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 758 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.