Conducerea Uniunii Social-Liberale (USL) a adoptat, în şedinţa de luni, decizia oficială privind introducerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc la momentul angajării răspunderii pentru legea de modificare a Codului muncii, a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta.
Potrivit acestuia, USL avea obligaţia de a încerca, prin moţiunea de cenzură, să oprească adoptarea ”Codului Boc, un cod care va duce doar la trei rezultate – salarii mai mici, şomaj mai mare şi firme falimentate”.
Preşedintele PSD a adăugat că toate cele trei efecte ale aplicării ”Codului Boc” se regăsesc şi în titlul moţiunii de cenzură al USL. ”Este a 11-a procedură de angajare a răspunderii. Guvernul Boc, în cei doi ani de activitate, a depăşit, din acest punct de vedere, toate guvernele din ultimii 20 de ani adunate la un loc, o procedură cu totul şi cu totul anormală, care denotă un Guvern fără susţinere şi incapabil să-şi treacă prin Parlament, prin majoritatea parlamentară legi importante pentru ţară, incapabil de a dialoga cu partenerii sociali”, a spus liderul social-democrat.
Victor Ponta a precizat că prin procedura angajării răspunderii, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, se reglementează domenii importante ale societăţii. Liderul social-democrat a adăugat că parlamentarii PSD, PNL şi PC vor vota moţiunea de cenzură, adăugând că opoziţia se aşteaptă ca ”măcar o parte dintre parlamentarii puterii să aibă curaj şi demnitate în acest al 12-lea ceas, să se ridice din bănci împotriva ordinelor de partid şi să-şi facă datoria faţă de cei care i-au trimis în Parlament şi cei care îi vor judeca, cel mai târziu anul viitor, la momentul alegerilor”.
Întrebat ce şanse de reuşită crede că va avea moţiunea de cenzură, Ponta a afirmat că actualul Guvern nu trebuie dat jos pentru că aşa vor cei de la PSD, PNL sau PC, ci pentru că aceasta este dorinţa a 90% dintre români.