Liderul galeriei Stelei, condamnat la 7 ani şi 6 luni de închisoare

Liderul galeriei Stelei Gheorghe Mustaţă a fost condamnat de judecătorii de la Curtea de Apel București la 7 ani şi 6 luni de închisoare, în dosarul în care a fost judecat alături de mai multe de persoane pentru iniţiere sau constituire a unui grup infracţional, violenţă şi şantaj.

Decizia nu este însă definitivă, ea poate fi contestată la instanţa supremă.

Judecătorii au admis astfel apelul procurorilor DIICOT, a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, a majorat pedepsele mai multor inculpaţi din dosarul Sportivilor, dar a şi admis apelurile formulate de unii dintre ei.

Astfel, Gheorghe Mustaţă, condamnat, în mai 2011, de Tribunalul Bucureşti, la trei ani de închisoare, a primit vineri o pedeapsă de şapte ani şi şase luni, pentru complicitate la tentativa la omor calificat din 6 ianuarie 2004 asupra lui Zamfir Giuseppe Stelian, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, complicitate la şantaj şi infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat.

Ancheta în acest caz a început după ce au apărut informaţii conform cărora pe raza municipiului Bucureşti a fost iniţiată o grupare infracţională care acţiona în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni grave specifice criminalităţii organizate – şantaje sub forma taxelor de protecţie, tentative de omor, tâlhării, vătămări corporale „la comandă”, recuperarea de datorii reale sau pretinse, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, violare de domiciliu, etc. -, obţinând astfel beneficii materiale şi financiare.

Potrivit procurorilor, gruparea a fost iniţiată de persoane care s-au aflat în anturajul reţelei infracţionale conduse de Cămătari, şi a acţionat în perioada 2003 – 2006.

Procurorii DIICOT au stabilit că membrii grupării au fost implicaţi în mai multe incidente violente, făcând uz şi de armament, victime fiind fie rivali ai acestora – membri ai lumii interlope bucureştene care nu au acceptat înţelegerile cu privire la împărţirea zonelor de influenţă, fie alte persoane care desfăşurau activităţi ce se intersectau, sub o formă sau alta, cu sfera lor de interese.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.