Limba română, într-o statistică la Chişinău

Numărul locuitorilor din Republica Moldova care declară „româna

De L.V.
Limba română, într-o statistică la Chişinău

Numărul locuitorilor din Republica Moldova care declară „româna

Numărul locuitorilor din Republica Moldova care declară „româna” drept limbă maternă a crescut semnificativ faţă de acum zece ani, în timp ce şi proporţia celor care se declară „moldoveni” şi respectiv „români” din punct de vedere etnic este în uşoară creştere, potrivit datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică de la Chişinău, extrase pe baza rezultatelor recensământului populaţiei şi locuinţelor desfăşurat în 2024.

Cea mai pronunţată schimbare se observă în ceea ce priveşte limba maternă, notează NewsMaker. Proporţia celor care au numit „româna” drept limbă maternă a crescut semnificativ – până la 31,8% (765 838 de persoane), faţă de numai 22,6% acum zece ani. În acelaşi timp, ponderea celor care consideră „moldoveneasca” drept limbă maternă a scăzut de la 55,5% la 48,1% (1.159.857 de persoane).

În total, categoria „moldovenească” plus „română” însumează 79,9% din populaţie.

În acelaşi timp, este de remarcat faptul că a crescut şi ponderea celor care au numit rusa drept limbă maternă – 11,6% (280.050 de persoane), comparativ cu 9,6% în 2014. Ponderea limbii ucrainene s-a redus la 3%, în ciuda faptului că Moldova găzduieşte mulţi refugiaţi din Ucraina.

În capitala Chişinău, româna a fost indicată drept limbă maternă de 47,7% dintre locuitori, în timp ce limba „moldovenească” de 28,7%. Rusa rămâne limba maternă pentru 19,7% dintre locuitorii capitalei. În acelaşi timp, în nordul ţării domină limba „moldovenească” (62%), faţă de cea română (17,3%).

Potrivit recensământului din 2024, 76,7% dintre locuitorii Republicii Moldova (1.848 670 de persoane) s-au declarat „moldoveni” din punct de vedere etnic, o creştere faţă de anul 2014, când ponderea era de 74%. Totodată, a crescut semnificativ şi numărul celor care se identifică drept „români” – 8% (193.197 de persoane), faţă de 6,6% acum 10 ani.

În schimb, ponderea altor grupuri etnice mari s-a redus: ucrainenii reprezintă 5,1% din populaţie (faţă de 6,6% în 2014), ruşii – 3,4% (faţă de 4,1%), iar găgăuzii – 4% (faţă de 4,3%).

Analiza demografică arată că etnicii ruşi (80,9%) şi vorbitorii de limbă rusă (80,5%) locuiesc preponderent în mediul urban, în timp ce etnicii moldoveni (57,4%) în mediul rural.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Ponderea in crestere a celor care declara ca vorbesc limba romana se datoreaza faptului ca aia batrani si rusificati la sange in epoca sovietica se muta pe lumea cealalta. Creste in schimb ponderea tinerilor care au facut studii in Romania, cunosc mult mai multe despre patria mama si au inteles originea lor latina, comuna cu masa romanilor din Romania, din care se trag. Vor mai trece cel putzin doua generatii pana cand toti basarabenii vor intelege ca si ei sunt romani.
    De unde se vede ca politica tuturor guvernarilor de pana acum in privinta relatiilor fratesti fatza de Rep Moldova a fost corecta si da roade. Cei care latra ca le dam gaze si curent degeaba, sunt limitati la creier……[Rumburak]

    1. Comunitatea de moldoveni din zona Chicago au acum o scoala pentru copiii lor cu predare in limba ROMANA. Nici macar ei nu o numesc ‘moldoveneasca’ asa cum o numesc intentionat multi romani complexati.

    2. tinerii care au facut studii in Romania sunt ori aici, ori in vest! cine cucu sa se intoarca in mizeria aia?

    3. Ca sa sustii ca basarabenii au o limba ,,moldovineasca”, diferita de limba romana, este o dovada mare de incultura si de rea-vointa.
      Culmea este ca au scoschiar si dictionare de limba ,,moldovineasca”……[R u m b u r a k]

  2. Toți care au acte românești se declară români cu limba romana prin gura. Chiar dacă sunt ruși din republica moldova sau Transnistria sau chiar din rusica.

  3. noi suntem falimentari dar ajutam moldova si ukraina.nu ma intereseaza absolut nimic de moldova.cum pe noi nu ne ajuta nimeni cu nimic asa trebuie sa facem si noi,dar poporul indobitocit la votat pe nereusitul dan.asa ca putem stinge lumina ca dan asta este un habarnist.

  4. Cand faci scoala la Universitatea din Langley, Virginia, SUA, uiti de unde te tragi si cand trebuie sa spui multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.