Limitele scandalului Buzatu

M-am  săturat de aceste două zile de jurnalism sadic și  de propagandă deșănțată. Explozia a fost una de proporții, de parcă  populația aștepta de un deceniu o asemenea execuție publică! Arestarea lui Dumitru  Buzatu seamănă cu capturarea unei vulpi faimoase căzute într-o cursă pusă de tot poporul român. Prinderea  ei a făcut programul televiziunilor. Parcă l-ar fi prins pe primul-ministru la furat de găini. Tărăboiul a fost total. S-a dus naibii marele Program de reducere a  cheltuielilor, problema prețurilor, am uitat de neînțelegerile din Coaliție, de războiul din Ucraina. Toate posturile au rostogolit de  zeci de ori filmul produs de DNA, cu secvențele în care  baronul de Vaslui era scos de mascați  cu forța din automobil, percheziționat ca un hoț de buzunare și pus să semneze nu știu ce hîrtii. Și iar, și iar, de la capăt, datul genții, dialogul îngăimat cu procurorii și polițiștii despre banii din mașină, coloana sonoră  etc. Se chinuiau să-l împingă să pună mîna pe bani ca să simplifice situația și să strige:

– L-am prins! L-am prins! Avem și amprentele! Regina probelor este la noi!

Parcă se așteptau să tragă și pielea de pe el.

Două zile la rînd am văzut banii în fișicuri înșiruite și numărate în portbagaj, lîngă uneltele de pescuit și numărate cu voce tare, Dusterul Consiliului Județean, balta, amanta, povestea romanțată a lui Farmazon, îngăimările de om sfîrșit ale celui surprins de procurori și luat tare de mascați. Parcă fusese prins un bandit internațional care se purta ca unul care a spart o casă de schimb valutar sau un hoț de icoane din casa unei  băbuțe de 100 de ani!

Secvențele au făcut oarece audiență pentru că oamenii se bucură cînd văd un mahăr cum se prăbușește, cum își rupe  gîtul, cum îi scoate Dumnezeu un bolovan în cale. Este un anume sadism al răzbunării cetățeanului ignorat și călcat în picioare de mai marii zilei. Cînd, în sfîrșit, se întoarce roata și îi vine rîndul, omul se simte răzbunat.

Să te ferească Dumnezeu de momentele în care poporul se răcorește!

Spectacolul de televiziune s-a întins asupra familiei și asupra amantei  (beneficiare la greu de avantaje și   funcții), asupra proprietăților, asupra  prietenilor politici și a colaboratorilor. Numai cîinii și bibelourile din casa politicianului au scăpat de România TV. Mai mult, Cătălin  Drulă, însetat de sînge politic, și-a zis că este momentul să sară și la gîtul Partidului Social Democrat. Dacă era după mintea pe care o trăda tonul său, mai că ar fi cerut desființarea PSD și trecerea USR la guvernare în locul acestuia.

Adevărul este că ajuns în corzi, Ciolacu și purtătorul său de cuvînt și de undițe, unul Romașcanu, fost și ministru al Culturii, au bîlbîit-o în cel mai penibil mod. Au încercat să reducă tot scandalul la o slăbiciune personală a lui Dumitru Buzatu. Cît privește explicația lui Paul Stănescu, acesta vorbea de parcă avea în privire alte două genți cu bani!

La un post de radio (unii spun niște prostii de  te crucești!) un vorbete zicea despre Dumitru Buzatu că era „dus de ieri la închisoare”, de parcă arestul ar fi tot una cu pușcăria.

Dacă și Miron Mitrea s-a transformat în analist moral și în acuzator, ce să mai zicem!? Nu mai rămînea decît să-i transmită niște învățăminte cu care el și Maricel Păcuraru le-au cules din penitenciare.

Din păcate, mai toată presa s-a ferit de o încercare de  analiză a cazului, de o dezbatere a fondului, mai ales că nu este nici primul și nici o surpriză. Președinții de consilii județene au mai fost arestați, unii pe drept, alții aiurea. Numărul miniștrilor care au încurcat-o a fost și mai mare și pentru sume cu mult peste. Au fost capi de listă și trofee raportate de DNA pînă la Bruxelles. Și spectacolele au fost mai umflate.

Zilele acestea, ”Libertatea” a făcut un inventar al cazurilor  care zac prin tribunale de niște ani, acoperite de alte cazuri, de alte drame și dramolete, de alte accidente, de alte anchete trase de păr. Parcă am asistat la un buletin de știri negre din politică. O emisiune care să ne  răcorească, dar să nu schimbe nimic. Ziariștii nici nu vor mai mult. Scandal și audiență. Atît! Și politicienii, la fel. Scandal și imagine pentru că banii le rămîn oricum.

De ce se întîmplă toate acestea? De ce nu învățăm nimic din ele? De ce nu purcedem la niște corecții? Ne mulțumim cu circoteca și la bucuria prăbușirii politice a unor umflați în pene, iar încercările de a îndrepta ceva în funcționarea societății tot nu se văd.

Recomanda 41

11 Comentarii

  1. @tomlin:
    Intr-adevar. angajatii din privat cand sunt penalizati angajatorii, isi dau demisia si se duc sa bea cafea la stat ca ii tine si ii apara Ciolacu.
    Statul e un fel de safety net pentru cei cu mana intinsa.
    De ce?
    Pentru ca incepe de la cap.
    De unde angajatii voiau s-o taie cu trecutul, se gasesc tarati in mamutul bugetar care suge alaturi de cel mafiot ascuns.
    Nu aveti stabilitate, nu sunteti nici macar sub Putin dar va dati cu tesla in coa*e. Asa e mai bine in Republica Romania?

  2. „Batranul” marius tomlin cel Calosul Tica-Editat core/rene hemo roidu de la 9:56/10:34 este TICALOSUL TRANS vestit care cand isi zice core este o „fetitza cu secsul incert”, de vestala des shelata la greu ce se da „doamna” cand nu e declarata „doamna” de CLONELE enumerate si alte cateva duzini sau cand declara pe altii „fetitze cu secsul incert”, din impulsul turbaciunii sekuku
    care-i marcheaza moral si caracterial ca ji vine unineuronale pro create rect tal de „universul uranic” din praf stelar!!!

  3. Nota bene, vestala TRANS vestita lgbt core a recunoscut din nou ca e si „Asta e”, asa cum „A fost” si „O sa mai fie” tot ce poarta fusta de camuflaj de „doamna” pe forum…La 9:56 Cpt core recunoaste din nou si ca este rene/URA FATZA DE ROMANIA GENERICA marius hemo roidu tomlin Calosul Tica-Editat prin atacurile TICALOASE la Nea Cornel care ne ofera tuturor prilejul sa ne exprimam!!! Nu puteau lipsi accentele secstiste specifice „puritanilor” Sekukurukuku din HAITELE reunite care au cate trei-patru AMANDINE in afara de sotii, respectiv trei-patru amanti in afara de soti…Deh, baronetzi peeseedeee cu misiuni de „mani pulare co-rect”-a, baronii peeseedeee mani puland MILIARDELE…Canalul sekukurukuku Ciuciu Tacul a prezentat ieri „palatul” lu Savin, de
    dincolo de gard si „bojdeuca” lu Buzatu din interioarele „modeste”…Mai lipsea sa se prezinte un CONT BANCAR in care AMARASTENII MIORITICI sa depuna bani albi pentru zilele negre in celula de lux a BARONULUI ROSU…Cutia milei…Monstruosi is SLUGOII sekuku!
    Atat cei din viata reala, cat si cei de pe forum…Pacat ca si Nea Cornel a picat in capcana asta primitiva, dar eficienta…

  4. Charlie,băiete (sau fetiță cu sexul incert) , ia-ți o pisică să ai cu cine vorbi. Sau un acvariu cu pesti surdo muți colorati, să ai ce da la pisică. la micul dejun.
    Ia-ți si un papagal pe care să-l pui să posteze în cotidianul.ro. Dacă poti tu, poate si papagalul. Botează-l, te rog frumos, Tică, sau Marin sau Doina Oltului, hoț de joasă speță, de nume de pe forum, lingău maidanez al nisto- rectului

  5. Tică, rămâi tu trist, te lauzi singur, îngheață apele când postezi tu. La fel cum”vine, vine iarna”, când Nistorescu vrea să fie co-rect și încearcă să mani puleze cei câțiva cititori ocazionali, care nu pun Bot îmblănit la opiniile lui de mercenar care nu are îndoieli, are doar certitudini. 1mi se pare că este instabil afectiv, dmotional si degrabă Vărsătoriu de vorbe.

  6. Spuneam ieri la 16:04 si am repostat la 19:14 – Stupefactie, Nea Cornel care a dat de podea de cate ori i s-a ivit sau si-a creat prilejul cu BASOIZIIBadea-cnn si Ciuciu Tacul seku-kurukuku(Paloma!), a ajuns s-o dea la-ntors aproape simultan cu febletzele sale din media si, tot asa ca si acestia, DUPA O PRIMA REACTIE REBARBATIVA ENERVANT DE TARZIE, de „DEAPADUCHIERE”!!! Nu spune NIMENI in Romania si AICI pe forum ca NU AR FI CONOTATII POLITICE CLARE, specifice Seku-kukurukuku, personal fiind convins la fel ca TOTI, dar in afara CLASICEI ABATERI A ATENTIEI de la CRIMELE IN DERULARE Parla del Roma Menta are, sunt sigur ca e vorba de o ATENTIONARE a mistrtzului terorist buzoian ca sa nu se creada UN NOU Demostene care sa faca vreo surpriza neplacuta, asa cum a patzit-o Seku-kukurukuku cu Dragnea!!! Faptul ca i-a fost legendat consult tontul cominternist Del Ponte, bolsevicul albanez turcit, seful RETZELEI BASOIDE din care face parte si FIARA Fierea, vine sa intareasca sustinerea mea!!! TURCITUL si-a facut mana
    ca GADE, cu se curea, mai intai cu un amic procuror, apoi cu Tanase PATRU CASE, pe care l-a transferat la celula, apoi cu ODRASLA
    de GENERAL DE SEKUKURITATE Georgeoana pe care l-a impins in bataia Vantu-lui ca sa castige TATUCUL lui Mongol, colateral UZURPAND prostocratului sefia Partidului, dupa care l-a transferat pe Dragnea in celula!!! Pe toti i-a rezolvat la COMANDA pentru ca NU AU TZOPAIT cum le-a fredonat din PARTITURA SEKU-KUKURUKUKU…

  7. Ronaldo s-a casatorit pentru a patra oară, la Ibiza. Ronaldo driblează pe teren, nistorescu driblează în cotidianul.ro.

  8. Eu, dacă as fi Ciolacu, as pune impozit pe numarul de neveste, pe divorturi si aș confisca averile ziaristilor mizerabili îmbogățiți prin santaj .
    As pune impozit pe umărul de comentarii care put a mercenariat
    Nume de cod „Tică”, sub toate pseunimele de front, cum ar spune „fratele” Charlie

  9. „Toate taxele puse de Guvern pe mediul privat”

    O minciuna tipica, taxele nu-s pe „mediul privat”, sunt pe angajatori, nu si pe angajatii lor. Dar dezinformarea a devenit lege la presa. In fine, totul se plateste !

  10. Eu daca as fi Iohannis, i-as cere demisia lui Ciolacu. Este un plan de masuri mult prea nesabuit care nu tine cont de conditiile in care Romania nu poate hrani o armata de bugetari paraziti incarligati unii peste altii stand degeaba pe scaune ca la sedinta pentru a paraliza economia. Vin avertismente din Europa si din toate partile si el procedeaza astfel incat arunca Romania in prapastie.
    Pentru mine este de necrezut astfel de masura prosteasca, de lipsa de gandire si responsabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.