Lipsă de transparenţă pe bani publici la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti

Luni, în jurul orelor 13.15, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorul Corina Paraschivescu, după câteva informaţii sumare verbale, ne-a anunţat că în scurt timp urmează să fie dat publicităţii un amplu comunicat privind „dosarul televizărilor din Liga 1”. Cum nici după două ore pe site-ul PTB nu a apărut vreun comunicat (ultimul datează din 21 martie a.c.), am solicitat explicaţii purtătorului de cuvânt, mai ales că pe agenţiile de ştiri au apărut extrase dintr-un comunicat al PTB. Cu stupoare am aflat că Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu postează comunicate pe site (dar celelalte care sunt de ce au fost publicare?), ci le remite doar mediilor de informare care au jurnalişti acreditaţi pe lângă această instituţie.

Este inexplicabilă această procedură adoptată la PTB. Este vorba doar de informaţii publice, iar site-ul instituţiei reprezintă un vehicul de informare publică. În plus, procurorii, inclusiv cei de la Biroul de Presă, sunt plătiţi din bani publici, iar informaţiile publice este normal – ca şi în cazut CELORLALTE instituţii publice – să fie accesibile direct pentru toată lumea. Aşteptăm o poziţie în acest sens de la Procurorul General al României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.