Lipsurile națiunii noastre și cutremurul politic actual

Prof. Dr. Nicolae Dima, USA

De mult timp mă confrunt cu o problemă majoră pe care nu știu cum s-o abordez. E vorba de trăsăturile social-culturale, de mentalitatea, atitudinea și purtarea noastră, care sunt dominate primordial de instincul de supraviețuire. Așa cum am scris în cartea Românii și România (Editura Institutul Național pentru Studierea Totalitarismului, Academia Română, București, 2021) supraviețuirea este o calitate, dar nu este neapărat o virtute. Noi, românii am supraviețuit, dar de prea multe ori am evitat confruntările. Prea mult timp în istoria noastră am fost supuși, resemnați și fataliști…

Trăsăturile neamului nostru, bune și rele deopotrivă, trebuie abordate în mod direct și obiectiv. Altfel, e ca și cum ai încerca să tratezi o maladie fără a-i cunoști și  recunoaște cauzele. Am avut o asemenea discuție cu scriitorul Octavian Paler la Washington imediat după revoluție când i-am luat un interviu pentru Vocea Americii. La discuție a participat și părintele Calciu, cu care mai abordasem problema trăsăturilor noastre ca neam. La scurt timp după revoluție, după acei ultimi ani de suferințe fizice și mentale la care fuseseră supuși confrații din țară, Octavian Paler ne spunea trist și îngândurat că românii suferă de o maladie grea și nu mai suportă nici diagnosticul și nici tratamentul necesar vindecării…

În decembrie 1989 am avut sansa să rupem lanțurile robiei sufletești cu care suntem legați de generații, dar iudele dintre noi au avut grije să schimbe doar fațada și să păstreze sistemul care le perpetuă privilegiile. În aceste zile, sistemul inaugurat acum 35 de ani se simte amenințat și se teme că de frica morții. Cum și de ce am ajuns aici?

E foarte trist, dar nouă ne lipsește o bună parte din istoria timpurie. De la goți până la tătari, am fost invadați de toți barbarii veniți de la răsărit. Și când am reușit să ne reorganizăm teritorial, libertatea noastră a durat doar 2-3 secole. Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, sunt câțiva din marii noștri eroi care s-au ridicat și au luptat pentru neam și țară, dar poziția noastră la răscrucea continentelor ne-a fost fatală. Apoi, când cerul a început să se lumineze din nou ne-au năvălit otomanii și au venit peste noi muscalii.

Și probabil că cea mai cumplită moștenire a acestui trecut au fost fanarioții veniți de la Istanbul. Aceștia au introdus în Principate sistemul socio-politic clientelar și parazitar care într-o formă sau alta dăinue până în ziua de azi. Unii din înaintașii noștri s-au răsculat, dar soarta lor a fost cruntă. Îmi vine în minte Tudor Vladimirescu. Am reajuns la libertate odată cu unirea Principatelor, dar viața politică a țării a rămas dominată de urmașii fanarioților; urmași pe care i-au descris cum nu se putea mai bine Eminescu și Caragiale. Alte țări vecine din Europa centrală, de exemplu, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, au avut o soartă mai bună decât noi. Elitele lor s-au format sub influența liberalismului occidental care la vremea aceia inspira Europa. Rezultatul e gradul de educație, responsabilitate și demnitate al elitelor acestor țări. Încercările noastre de recuperare intelectuală, politică și economică  au survenit târziu și au întâmpinat multe obstacole.

Am ajuns la liman în secolul trecut, dar și atunci în anii de progres dintre cele două războaie mondiale, clasa politică era în mare parte deficitară. Începuse totuși procesul de limpezile, dar acea perioadă a fost prea scurtă. A fost retezată în mod brutal de invazia sovietică și de regimul comunist pe care Moscova l-a instaurat la București. În primele două decenii de comunism, invadatorii au impus la conducere elemente declasate ale societății și mulți dintre aceștia erau alogeni care dușmăneau țara și neamul românesc. Apoi, în ultimele două decenii ceaușiste, s-au impus oportuniștii, care acum se fălesc că ei nu au fost comuniști; ei au vrut să salveze țara! Mihai Botez, fost ambasador la Washsington, îmi spunea la un moment dat: am intrat în partid ca să schimbăm sistemul, dar ne-a schimbat sistemul pe noi. Cu asemenea nomenclaturisti s-a ajuns la revolta din decembrie 89; o „revolutiune” zisă spontană, dar care fusese foarte bine pregătită în culisele globaliste ale istoriei. O pregătiseră pe furiș și cu răbdare diabolică indivizi ca Soros și acoliții lui. Și era pregătită, chipurile, pentru binele nostru. Doamne ferește de asemenea fericire! O trăim de 35 de ani.

În acest zile de primăvară timpurie, imprevizibilă și riscantă a anului 2025 suntem sufocați de ultimii fanarioți ai neamului românesc. Aceștia dau din colț în colț și nu mai știu ce să facă să-și salveze interesele. Au inventat și debitat ultimele minciuni, dar nu-i mai crede nimeni. Se zbat și se jeluiesc pe la stăpâni. Nu mai știu unde să se ploconească; la Washington, la Ierusalim sau la Bruxelles? Ar face orice și ar târgui orice numai să rămână la putere… Pentru a ocupa fotoliul prezidențial, Iliescu a vândut Basarabia. Apoi, pentru a-și asigura bani de propagandă mincinoasă a vândut interesele verilor noștri macedo-români. Acum, fiii și nepoții foștilor nomenclaturisti  ar da chiar și Transilvania să rămână la putere…

În condițiile de azi, mă întreabă unii prieteni, de ce îl susțin pe Georgescu? Fraților, nu susțin pe nimeni în mod special. Susțin lichidarea sistemului politicianist care parazitează țara. Fac apel la toți oamenii cinstiți și la tinerii care au intrat recent în politică și le cer să nu se lase contaminați. Să aibă în vedere țara și neamul!

Și, în încheiere, îmi amintesc câteva versuri dintr-o poezie învățată în închisoare: Toți tâlharii, toți codosii, joacă hora țârfei roșii, Hora temnicerilor pe jalea durerilor…

Iubiți confrați, cu voia Domnului, anul viitor voi împlini 90 de ani și nu mai vreau decât un singur lucru; să înlăturăm cloaca politică de la conducere țării!  Așa să ne ajute Dumnezeu!