LIVE TEXT Președintele dezvăluie ce a discutat cu liderii partidelor: Cine e la putere în anul electoral, pierde. Aici e blocajul

Nicușor Dan face declarații în Paris, unde a participat la Ziua Națională a Franței. Este prima conferință în urma discuțiilor de ieri cu liderii partidelor.

De Elena Crangasu - senior editor
LIVE TEXT Președintele dezvăluie ce a discutat cu liderii partidelor: Cine e la putere în anul electoral, pierde. Aici e blocajul

Nicușor Dan și Ilie Bolojan; foto: presidency.ro

Nicușor Dan face declarații în Paris, unde a participat la Ziua Națională a Franței. Este prima conferință în urma discuțiilor de ieri cu liderii partidelor.

Președintele Nicușor Dan se află la Paris, pentru evenimentele dedicate Zilei Naționale. Șeful statului susține prima conferință de presă în urma consultărilor informale de ieri, cu Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, Kelemen Hunor și Dominic Fritz, în urma cărora nu s-a degajat nicio soluție.

Președintele Nicușor Dan, declarații despre întâlnirea cu liderii partidelor:

Întrebare: Mai poate România să evite categoria junk? Veți avea întâlniri cu companiile?

Președinte: Prima delegație vine în 18 iulie și urmează să dea raportul la sfârșitul lunii. În măsura în care…am vorbit de PNRR, unde am zis de condiții, aici toată lumea e de acord să se întâlnească cu delegațiile firmelor de evaluare.

Întrebare: Asigurări de la Guvern că evităm intrarea la junk?

Președinte: În ceea ce privește deficitul, avem un buget aprobat de Parlament și nu există nicio intenție de a-l modifica, bugetul se reflectă în deficit. Stăm chiar mai bine decât prognozat, poate având în vedere că a fost adoptat în martie și nu ianuarie. Pentru moment, cifrele parțiale sunt bune în ceea ce privește deficitul.

Legat de evaluare, ține de agențiile de rating. Personal, nu vad momentan un risc. Bineînțeles că atunci când o agenție de rating vine ști te evaluează, o componentă importantă e cea de stabilitate politică. Atât timp cât există garanția că nu ne abatem de la țintele de deficit, nu văd riscul ăsta, dar trebuie să convingem oamenii care vin.

Întrebare: Funcționarea Justiției. Proiecție pentru schimbări?

Președinte: Vă mărturisesc că trebuia să fie o preocupare, pe care din cauza crizei politice, amă amânat-o. În schimb, sunt mulțumit spre foarte mulțumit de activitatea parchetelor. Vă aduc aminte că în momentul în care am desemnat șefii celor 3 parchete am invitat societatea să așteptăm șase luni, ca să vedem rezultate. Mie mi se pare că se mișcă foarte bine.

Dacă vorbim de DIICOT, suntem mulți părinți, am avut multe festivaluri la care au apărut anii trecuți incidente legate de consum de droguri, anul ăsta am fost bine.

Parchetul General, am avut după mult timp anchete serioase privind magistrații, cazul de la Constanța.

Dacă vorbim de DNA, am avut persoane importante anchetate. Deci eu cred că pe parchete nu mai vedem un ascunziș, o activitate la alibi care se ascunde după nr de dosare, ci vedem o concentrare pe dosare importante, pe teme cre preocupă societatea.

Întrebare: Relațiile cu UE și partenerii. Ați sesizat care e percepția lor privind criza prelungită?

Președinte: Nu e o criză singulară în Europa. În ultimele 2-3 luni am avut schimbări în statele baltice de guvern. Însă e importantă linia roșie pe care eu am trasat-o, și în discuțiile pe care le am cu ei e subînțeleasă aceasta linie roșie, că păstrăm direcția pro-occidentală și că oamenii care vor fi în Guvern nu se vor opune politicilor pe care România le are de ani de zile

Alegeri anticipate

Întrebare: Agreează partidele această idee?

Președinte: S-a vorbit foarte puțin în discuțiile de ieri informale de alegeri anticipate, pentru că alegerile anticipate ar prelungi starea de incertitudine și n-ar aduce nimic nou, fiindcă toate sondajele ne spun că am fi cam tot acolo, fără o posibilitate de a forma o majoritate, fără o discuție între exact aceleași partide care nu reușesc să aibă o discuție acum. Deci eu nu văd sensul alegerilor anticipate.

Întrebare: Situația din țară. Ați avut a doua întâlnire cu liderii Coaliției și e mai rău decât prima dată. PSD a anunțat că intră în Opoziție. Ce se întâmplă?

Președintele: Sunt mai multe lucruri de zis aici. PSD este în Opoziție atâta timp cât nu au miniștri, secretari de stat, prefecți în structura administrativă, ei sunt în Opoziție.

Acu, sunt două paliere, cel al formării Guvenrnului, și aici avem aceste condiționări, unii spun nu vrem să susținem un Guvern în care să nu avem miniștri, alții spun nu vrem să sprijinim un Guvern în care sunt miniștri de la alte partide. Ăsta e blocajul pe care îl cunoașteți. Și diferite formule rotativă și ce știți. Pe de altă parte, avem palierul administrativ-legislativ, cu legile de care depinde PNRR. Până acum am avut o colaborare, chiar dacă nu toți au fost la guvernare. Acum, discuții mai tensionate pe asta. În fine, dacă vorbim de PNRR, avem termen 31 august și sunt sigur că se va ajunge la un consens pe asta.

Posibilitatea unui premier tehnocrat

Întrebare: Dacă nu se înțeleg, dvs ce mai așteptați? De ce nu desemnați în un candidat? Pare că nu există cale de comunicare

Există dialog, informal, pe care eu îl am cu partidele, dialog pe care liderii de partide îl au între ei. Sunt pași foarte timizi de conciliere.

De ce nu desemnez un prim-ministru? Fiindcă în momentul de față, nu există un prim-ministru care să strângă majoritate, atunci nu avem de ce să facem un exercițiu gratuit.

Președinte: Mai luați în calcul guvern tehnocrat sau mixt?

În momentul în care, dacă în urma discuțiilor, partidele vor spune vrem un Guvern tehnocrat, da..pentru care, așa cum s-a întâmplat acum o lună, să am așteptarea de a trece, da. În momentul de față, nu există varianta asta.

Întrebare: Kelemen Hunor vorbea de posibilitatea unor guverne minoritare, un fel de rotativă. Are șanse?

Președinte: E o variantă care de principiu are șanse, teoretic. Toată lumea e de acord, doar că practic, noi avem o experiență care spune că cine e la putere în anul electoral, pierde. Și atunci, toată lumea vrea să înceapă, ca să nu fie partidul care pierde. Și aici e blocajul.

Întrebare: Deadline?

Președinte: Eu sper la rezonabilitate, nu am stabilit un calendar.

Legea salarizării

Întrebare: Ați menționat acel palier administrativ care funcționează mai bine decât cel politic. Administrația Prezidențială a anunțat un acord pentru legea salarizării

Președintele: Nu, îmi aduc aminte cum am zis. Că s-a întâlnit dl Burnete cu reprezentanții partidelor, a durat 4 ore și a spus că va fi greu. Tot ce am spus a fost că partidele sunt gata să stea la masă, nu că au agreat pe cifre. Cifrele abia acum 2 zile au apărut

Întrebare: PSD a anunțat că nu va vota legea în forma actuală. Credeți că mai e posibil un acord între partide în termen?

Președinte: După cum știți, ministrul interimat al Muncii este dl Pîslaru. Din informațiile mele, propunerea de lege salarizării a ajuns la PSD ieri. Era de așteptat ca partidele să aibă viziuni diferite cu privire la acesta lege. O să urmărim, dacă e nevoie de medierea noastră, desigur. Dar e clar că e o lege foarte complicată, în care sunt așteptări de la foarte multe categorii sociale. Cred că mai sunt șanse să fie adoptată în termen.

Întrebare: Comunicat PSD. Nu va mai susține necondiționat acțiunile actualului Guvern. A venit timpul unei monede de schimb. Ce vor? Ce înseamnă susținere necondiționată?

Președinte: Cuvântul necondiționat e important, pentru că duce la condiționat-condiții. S-a pomenit ieri în discuții. Față de situația invocată de dl Grindeanu ieri la discuții, noi până acum ne-am comportat ca și cum am fi încă o Coaliție, dar uitați faptul că noi nu mai suntem de mult reprezentați în Guvern și s-a vorbit la modul generic că trebuie o negociere în care PSD va pune condiții.

Acum urmează să vedem tehnic, pe Codul urbanismului mai sunt discuții tehnice de făcut. Când va fi pachetul tehnic gata, vom vedea care sunt aceste condiții.

Coaliția de Voință

Coaliția de Voință, un format început în urmă cu un an și jumătate. A fost o ședință de bilanț. Scopul acestei Coaliții a fost să dea concretețe garanțiilor de securitate pentru Ucraina imediat ce războiul se termină sau intră într-o perioadă de încetare a focului.

În cadrul ședinței de ieri am văzut progresele pe cre putea militară le-a făcut, s-aui împărțit sarcini și s-au definit operațiuni care să fie făcute imediat ce ajungem la pace. Bineînțeles că România are partea sa.

Un mesaj de unitate a țărilor care continuă să creadă într-o lume în relații internaționale bazate pe reguli, ăsta e mesajul principal și ați văzut prezente trupe din multe țări.

Pentru România, și mai important, pentru că avem cu Franța o legătură istorică, cel puțin de la Primul Război Mondial.

Context:

Criza politică se adâncește, iar România continuă să funcționeze cu un Guvern interimar. După noi consultări cu liderii partidelor, președintele Nicușor Dan a admis că negocierile sunt în impas total, din cauza disputelor privind componența viitorului Executiv, fără ca o soluție să se întrevadă în acest moment.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.