(VIDEO) Terapie de grup la PNL, cu Nicolae Ciucă alergând de unul singur

La șase luni de la înscăunarea lui Florin Cîțu, liberalii s-au întrunit duminică într-un nou Congres extraordinar, fără fastul de odinioară, pentru validarea noului preşedinte, în persoana premierul Nicolae Ciucă, singurul candidat la această funcţie. Au lipsit discursurile înflăcărate de altădată, Congresul derulându-se pe repede înainte.

UPDATE 1.060 de voturi pentru Ciucă, din 1.120 voturi valabil exprimate.  

La congresul de duminică au fost 1.120 de voturi valabile, din care 1.060 de voturi au fost „pentru” moțiunea lui Nicolae Ciucă.

Au fost anulate 60 de voturi și au fost neutilizate 159 de voturi.

Astfel, Nicolae Ciucă, singurul candidat, devine noul președinte al PNL.

La anunțarea rezultatului, sala congresului era aproape goală.

„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru votul de încredere, pentru efortul pe acre l-ați făcut, ați venit unii astăzi, în ziua de Florii, ceilalți de peste tot de pe cuprinsul țării, diasporei vreau să-i mulțumesc foarte mult și m-aș bucura să fie la fel de uniți și la fel de dinamici cum au fost astăzi și să arate lumii că PNL, că România are spirit, are voință, are potențial, are capacitate și are resursă umană, să nu ne fie teamă că nu putem să ne angajăm la orice efort și la orice obiectiv, împreună cu tot ceea ce înseamnă valorile europene”, a spus Nicolae Ciucă, după anunțarea rezultatelor.

„Vă doresc succes și vă îndemn să ne întoarcem fiecare acolo unde ne desfășurăm activitatea, să ne apucăm serios de muncă”, le-a mai spus Ciucă liberalilor prezenți la congres.

UPDATE La începutul discursului său de la tribuna Congresului, Ciucă i-a mulțumit lui Florin Cîțu pentru tot ce a făcut ”bine” pentru Partidul Național Liberal.

„Îl salut pe preşedintele Senatului, Florin Cîţu, şi îi mulţumesc pentru tot ce a făcut bine pentru PNL”, a spus Nicolae Ciucă.

El și-a prezentat moțiunea „Uniți pentru o Românie stabilă și puternică” cu care candidează la funcția de președinte al partidului.

Nicolae Ciucă a spus, adresându-se liberalilor, că „nu sunt cu vechime in partid, nu am experineță politică”, dar a precizat că este pregătit să-și asume această funcție „pentru că am încredere în experiența dumneavoastră”.

„Avem parlamentari şi miniştri liberali, avem o coaliţie stabilă împreună cu partenerii noştri – PSD şi UDMR – care susţin proiecte majore şi, împreună cu care, ne-am asumat implementarea reformelor şi modernizarea statului pentru binele cetăţeanului, nu pentru mize mici şi certuri sterile. Românii aşteaptă de la noi rezultate şi eficienţă, nu populism şi gâlceavă permanentă”, a mai declarat el ]n cadrul discursului.
El a făcut apel către toate partidele politice democratice.

„Fac un apel la toate partidele politice democratice să nu tolerăm în niciun fel degradarea democraţiei în România, să nu tolerăm atacurile la adresa valorilor care au stat la baza succesului aderării noastre la NATO şi integrării în Uniunea Europeană şi să respingem incitarea la ură şi violenţă”, a spus Nicolae Ciucă.

El a vorbit și despre prioritățile partidului.

„Avem nevoie să accelerăm reformele, să reuşim să închidem Mecanismul de Coorperare și Verificare, care nu se mai justifică. De asemenea, asteptăm cât mai repede o decizie pozitivă pentru aderarea la Spaţiul Schengen, iar pentru asta ne bazăm pe sprijinul colegilor noştri din Partidul Popularilor Europeni”, a mai spus Ciucă.

În discursul său, premierul a mai spus:”Niciodată nu mă voi lăsa să fiu luat prizonier”.

UPDATE Rareș Bogdan, fost susținător înfocat al lui Cîțu, a prezentat datele unui nou sondaj conform căruia PNL are peste 22%, PSD 31,1%, AUR 16,2%.

„Am primit un ultim sondaj de opinie, pe care casa de sondare îl va face cunoscut, probabil, în această seară sau mâine dimineaţă. Este făcut la comanda unei importante instituţii internaţionale. Cifrele arată că, în continuare, votanţii liberali şi PNL sunt cei mai pro-occidentali de pe scena politică românească, că PNL are scorul astăzi de 22,2% din totalul populaţiei, PSD – 31,1%, AUR – 16,2%, UDMR – 5%. Avem potenţial. Haideţi să-l valorificăm şi să nu ne batem joc de ceea ce a rămas, pentru că peste doi ani trebuie să mergem în faţa oamenilor cu realizări, nu cu proiecte”.

În același discurs el a afirmat: ”Nu o să fiu la fel de zâmbăreţ ca de obicei (…) pentru că sunt extrem de îngrijorat”, salutând prezenţa în sală a mai multor lideri, inclusiv a lui Florin Cîţu.

”În toată această situaţie complicată, PNL are o misiune istorică. A avut atunci când a venit cea mai groaznică pandemie pentru noi, mulţumesc Marcel Vela şi mulţumesc colegilor din Guvernul de atunci, Nelu Tătaru şi ceilalţi. De asemenea, am avut o situaţie extrem de complicată când a ajuns criza energetică şi am făcut faţă, cu soluţii. Am avut o situaţie complicată când timp de 8 luni de zile am dus o bătălie liberalo-liberală mai dură decţt bătăliile pe care le-am dus cu PSD cu USR sau cu PRM de-a lungul timpului. Şi ne-a slăbit şi ne-a durut şi încă sunt răni din cauza acestui lucru. Acum trebuie să facem faţă unei noi provocări, o provocare de securitate globală, o situaţie nouă pentru ţara noastră”, a mai declarat Rareş Bogdan.

”Nu vom mai spune ”vom face”, pentru că avem scadenţe pe care nu le-am mai făcut. Spun doar că primarii noştri au nevoie de bani şi de încredere. Preşedinţii de CJ au nevoie de siguranţă şi de dezvoltare a comunităţii lor”, a adăugat europarlamentarul.

UPDATE Dan Motreanu, liderul PNL Giurgiu: „Astăzi, vom alege în fruntea PNL un coleg care are mai degrabă o carieră profesională solidă, decât una politică. Are o carieră profesională bazată pe jurământul de credinţă faţă de această ţară. Este un om care şi-a făcut întotdeauna datoria faţă de români şi această ţară. Se spune că, în vremuri dificile, ai nevoie de liderul potrivit pentru a putea să treci peste ele. (…) PNL şi România – amândouă – avem nevoie de un lider precum Nicolae Ciucă. Poate că în vremuri normale, la un congres PNL ar fi fost mai mulţi candidaţi. Din păcate, nu sunt vremuri obişnuite şi se pare că războiul şi crizele aferente lui se vor întinde pe o perioadă mai lungă. În aceste condiţii, mi se pare normală o singură candidatură”.

El a justificat desfăşurarea unui congres la doar şase luni de la ultimul, deoarece există o criză a leadershipului partidului.

„Suntem din nou la un congres al PNL după doar şase luni de zile. Unii ar spune că e prea repede, dar cei mai mulţi spun că de fapt este prea târziu. Cred că oricare ar fi motivul unui congres, chiar dacă unii dintre noi îl ştiu, cred că toţi cetăţenii şi membrii PNL merită un răspund mai clar, de ce a fost nevoie de un congres al PNL la numai şase luni. Întotdeauna PNL, atunci când a crezut şi a simţit că este o criză a leadershipului partidului, a acţionat rapid, ferm, principial, pragmatic, pentru a da o nouă şansă PNL, pentru a recredibiliza partidul. Aşa s-a întâmplat şi în anul 2002, când în fruntea PNL a fost adus şi ales Theodor Stolojan, aşa s-a întâmplat şi în 2014, când în fruntea PNL a fost ales cel mai bun primar al României, Klaus Iohannis. Şi unul şi celălalt aveau mai degrabă o carieră profesională puternică şi solidă, decât una politică. Şi unul şi celălalt au reuşit să creeze proiecte politice importante care au dus la câştigarea de către PNL a multor alegeri. Şi unul şi celălalt au rămas în şi alături de PNL, spre deosebire de alţi lideri cu ADN şi pedigree liberal, care astăzi nu se mai află alături de noi”, a mai afirmat Motreanu.

UPDATE Lucian Bode: „Suntem parte a unei Coaliţii de guvernare, statut care ne responsabilizează enorm. În democraţiile moderne, guvernare se face şi în cadrul coaliţiilor şi de fiecare dată succesul lor depinde de implicare, seriozitate şi pricepere. Forţele politice care compun Coaliţia trebuie să aibă obiective comune, prin care să pună în centrul preocupărilor interesul cetăţeanului şi al ţării. Suntem credibili în măsura în care nu ne abatem de la aceste principii şi spunem mereu adevărul românilor”.

„Pentru a fi învingători, mai avem ceva de realizat. Mobilizarea activului de partid. Îl vom avea capacitat maxim atunci când devine parte a deciziei, când este consultat şi respectat. (…) Pe lângă buna guvernare în Coaliţie, PNL mai are o misiune. Avem doi ani în care să coagulăm dreapta, să aducem lângă noi toate forţele politice care cred în valorile dreptei şi să ne pregătim pentru lupta electorală. Cu fiecare membru PNL, putem să ducem partidul pe primul loc în preferinţele românilor. Trebuie însă să facem câţiva paşi obligatorii. Partidul trebuie să devină mai dinamic, atât în dialogul şi dezbaterea internă, în elaborarea de politici publice, cât şi în promovarea meritocraţiei şi performanţei. Avem nevoie de mai multă coerenţă şi cred că este momentul ca toţi să înţelegem că dezbaterea şi deciziile luate în forurile statutare ale partidului înseamnă muncă şi disciplină”, a mai spus el.

UPDATE Gheorghe Flutur, președinte interimar al PNL:

”De ce (schimbarea președintelui partidului – nr) așa de repede după 6 luni și care-s noutățile, pentru că majoritatea care susțineți acum acest proiect, ați susținut și echipa câștigătoare. Așa este. Dragi colegi, a ne asuma că se poate și mai bine, e o virtute pe care PNL a pus-o în valoare în aceste zile. În mai puțin de 10 zile după ce a venit o anumită orientare din teritoriu s-a ajuns la această concluzie, că trebuie unele lucruri din mers rezolvare.

Noua geopolitică ne impune să ne îmbunătățim programul, atitudinea noastră, să recunoaștem ce nu a mers și să reglăm asta.

Suntem în măsură să recunoaștem și să schimbăm în mai bine, din mers, aceste lucruri.

Sunt două direcții mari în primul ce vrea să facă PNL, viziunea și strategia pentru dezvoltarea României și ce vrem să facem cu PNL, ca să fie vehicul credibil ca să facă acest lucru”.

În primul rând al delegaților s-a aflat și Vasile Blaga.

Ciucă a sosit, duminică, puţin înainte de ora 11.00, la Palatul Parlamentului, însoţit de mai mulţi lideri liberali, între care Lucian Bode,  Gheorghe Flutur și Rareș Bogdan.

„Sper ca, prin acest demers pe care l-am asumat, PNL să-şi găsească echilibrul. Nu suntem într-o situaţie simplă, dar am convingerea că vom putea să ne găsim un rost şi am convingerea că vom putea să regăsim o direcţie. Trăim într-o situaţie geopolitică deosebit de gravă, iar pentru noi cel mai important obiectiv este să guvernăm ţara. Sunt convins că, după această activitate, aleşii locali, liderii filialelor judeţene se vor întoarce acasă şi se vor preocupa de tot ceea ce înseamnă administrarea comunelor, oraşelor, iar noi aici, împreună cu miniştrii din Guvern, ne vom ocupa de tot ceea ce înseamnă administrarea ţării. Cetăţenii români aşteaptă de la noi soluţii, măsuri, aşteaptă de la noi să fie protejaţi. Cetăţenii români s-au săturat de gâlceavă şi de toate aceste discordii care apar în spaţiul public. Important este să avem stabilitatea necesară să putem să guvernăm ţara”, a spus Ciucă.”Cred că în politica românească este nevoie şi de oameni noi, iar prin tot ceea ce am reuşit să asigur până acum, echilibrul necesar pentru funcţionarea Guvernului, pentru funcţionarea Coaliţiei, se va întâmpla şi în interiorul PNL”, a continuat premierul.

Întrebat de jurnalişti cum a reuşit să-i convingă pe cei din echipa lui Florin Cîţu să-l susţină pentru a candida la şefia PNL, Ciucă a răspuns: „Rezultatele guvernării”.

Nicolae Ciucă şi-a depus candidatura la şefia PNL miercuri, în ultima zi în care era posibil acest lucru.

Cu o zi înainte, marţi, Biroul Executiv al liberalilor a stabilit o derogare de la statutul partidului în ceea ce priveşte vechimea, astfel încât Nicolae Ciucă să poată candida la funcţia de preşedinte. Statutul PNL prevede că orice membru al partidului poate candida la funcţia de preşedinte dacă are o vechime de cel puţin 5 ani. Ciucă s-a înscris în partid în octombrie 2020.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

42 de Comentarii

  1. AM EMOTII …SPER SA FIE ALES …ARE SANSE MARI SA FIE ALES …PNL ARE NEVOIE DE UN LIDER CA CIUCA …TRAGICOMEDIA ROMANIEI BAZA NATO …DOAR ATIT …CONTINUA….ECHIPA CISTIGATOARE SI CU CISTIGATORUL EI CITU A PRIMIT ORDIN DE LA TRADTORII AMERICANI VIONDUTI ISRAELULUI SA PREDEA COMANDA ….UN CONDUCATOR PENTRU O TARA CU 44 LA SUTA ANALFABETISM

  2. Afara cu Aventurierii din PNL ! Afara cu Derapajele din PNL ! Florin Citu , De Votat , la al Doispcilea Mandat !

  3. O TARA CU 44 LA SUTA ANALFABETISM … DEOARECE 44% sunt STRAINESTI (de POPORUL si interesele ROMANESTI) … ANALFABETI (deoarece nu cunosc limba, istoria si spiritualitatea cea ROMANEASCA) … FUNCTIONALI (veniti de pe la nat(i)o franta, ca ti-am dres-o cu foarte multi catei lingai comunitari) !!!

  4. Pornește singur și iese pe locu doi,. Doar pentru că are moralitatea unui plagiator, a unuia mafiot oportunist.

  5. ‘ Toate-s vechi şi nouă toate ‘, Ciucă, si(n)gur, va fi desemnat președinte la PNL, o altă mascaradă numită ‘congres’, s-a schimbat ceva … ‘de la ’48 încoace’, cu excepția ‘actorilor’ ?!

  6. După hoți, alcoolici, drogați, urmează un plagiator(tot hoț) la președinția pnl-pdlepre. Se pregătesc criminalii si violatorii.

  7. Judecătorii bulgari o țin priponită pe Jelena fiindcă există risc de evadare. Judecătorii români nu au văzut acest risc de aia și-a luat tălpășița Jelena. Alți bani, alta distracție cu repatrierea. Cine plătește tot circul? Fraierii de români! Magistrații care „vadinjust” nu sunt trași la răspundere de nimeni. Țara lui papura vodă de aia și-au lot zborul în țările calde cei mai mari infractori. Prinde orbul. Scoate-i ochii! Și Ioana Băsescu își va lua zborul. Succesuri reziști!

  8. Premierul Nicolae Ciucă si-a anuntat candidatura pentru sefia PNL, la congresul extraordinal din 10 aprilie, 2022, cu motiunea intitulată “UNIȚI PENTRU O ROMÂNIE STABILĂ ȘI PUTERNICĂ”. În motiune, Ciucă vorbeşte despre dezvoltarea şi modernizarea României, militând pentru o Românie puternică, bazată pe principiile reclădirii încrederii, cetăţeanul în centrul preocupărilor PNL, reconectarea la profesionalism, elite şi meritocraţie, guvernarea de mare coaliţie.
    Desi premierul candidează singur la functia de presedinte al PNL, acesta are o problema serioasă legată de lamurirea acuzatiei de plagiat a tezei sale de doctorat. Ori, notiunile clamate in motiunea de candidatura, precum profesionalism, elite şi meritocraţie nu se pot fundamenta pe plagiat care este de fapt furt intelectual.
    De aceea, premierul Nicolae Ciucă ar fi trebuit să lamurească aspectele de plagiat ce planează asupra tezei sale de doctorat. Numai că, in loc să lase Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care este singurul organism specializat al Ministerului Educației, in stabilirea si emitereaunui un verdict oficial de plagiat, Ciucă a dat în judecată propriul guvern, adică ministerul Educației, cerând suspendarea a 3 sesizări prin care lucrarea sa de doctorat a fost reclamată pentru plagiat la CNATDCU. Iar Parchetul General a declanșat o investigație cu privire la teza de doctorat a lui Ciucă, cu care prilej, procurorii PG au confiscat toate documentele referitoare la studiile premierului și dosarul de analiză a acuzelor de plagiat. Astfel încât, în clipa de față nimeni nu poate să vadă teza lui Ciucă, CNATDCU nu poate acționa, iar Parchetul General tace mâlc. Cel puțin anul acesta, nu se va face niciun pas semnificativ în anchetă. Aceasta denotă încă o dată, dacă mai era nevoie că generalul Ciucă are ceva de ascuns in legătură cu plagiatul.

  9. SE OPRESTE RAZBOIUL DIN UCRAINA , CA ESTE PASTELE ORTODOX , SI SE MANANCA CIORBA DE BORSH , CU MIEL .

  10. Nicu Ciuca președinte! Nicu Ciuca președinte! Ce jigodii!

  11. ha ha ha ha

    scriitorul cu oi bate cimpii! vorbeste aiurea insirind vorbe in care nici macar nu crede. el vorbeste ca trebuie sa zica ceva si nicidecum ca ar avea ceva de zis. si mila si sila… mai tii minte flutur, in campanie: „da-i si lui ala 50… de lei” ?

    pnl a devenit un fel de spelunca basista, cu toti lingaii betivului. bleah!

  12. era un loc gol in panoplia de carpe peneliste si tocmai a fost ocupat?

  13. Cu cata seninatate vorbesc liderii PNL, dupa ce timp de 2 ani si jumatate aproape au blocat Romania cu schimbarile/alegerile lor, ba de premier, ba de presedinte a partidului. Oricum, tartorul a fost si este Iohannis care nu are nimic comun cu agenda reala a Romaniei.

  14. alaturi de valorile PNL la fel de marete ca si el si la fel de morali ca si el. Vai de Romania ”lucrului bine facut” cu o ma…ciuca de…fier vechi ruginit si asudat…

  15. Bre,asta e scoala lui nea Klausica von Sparanghel ..Ai schimba de la sefie ca pe soseste sa nu prinda cheag pe funtie si cu timpul sa-l plesneasca.Atat timp cat e bulibaseala in partid si toti viseaza din dosul lui bine slefuit de leberali ,,frumosi si liberi,,la sefie nea Klausica poate sta linistit .A priceput bine ca rumanachele e din nascare slugarnic si profitor ,daca e lasat sa viseza la functii inalte nu se mai tine de comploturi ,cu para la stapanire si injunghiri in spate.Tot din cauza asta a dat ,,liber,,sa ,,candideze,,numai la un singur preferat,nea MaCiuca.,..S-a fript data trecuta la fostul congres, cu cei doi preferati ,Lucovici si Citu-Mitu,care in plin congres si-au invineti ochii si au dat la turloaie spre disperarea si nervii lui nea Sparanghel-Voda.Ghinion.Atunci nea Lucovici a incercat disperat un ,,puci,,in partid sperand sa forteze mana lui nea Klausica,sa ramana mai departe sef chit ca nea Klausica hotarase ca nea Citu-Mitu sa ia functia.Pas cu Pas.Ca represalii nea Klausica a schimbat din functii toti fanii lui nea Lucovici,asta fiind si alt motiv de tot leberalul sta smirna la congresul asta.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Hi..hi..hi..dragii miei rumani.Ghinion.

  16. Aștept să le văd pe Țurcana cu AKM-ul la picior, pe Alinuța Gârghiu cu sabie călare pe armăsar și fanfara militară în curtea peneleului. După numirea comandantului penele în persoana candidatului unic, niște salve de tun și onorul la comandantul suprem în prezența atașatului militar al pesede, tovarășul Dâncu. Servim patria la felul 1, felul 2 și supliment sau ce-a mai rămas din ea după plandemie.

  17. Valorile nu sunt bune pt ca gandesc si pot reface Romania, ceea ce ar fi o tragedie pt So… occidentala, iar liberalii au grija de UE ca de ochii din cap sa-i mearga bine. Romania nu-i o prioritate pt cei care au jurat credinta fie in Parlament fie pe steag. Eroii cazuti pt independenta Romaniei au fost jertfiti inutil. Multi n-au avut sansa de a avea urmasi, iar tara s-a umplut de …asi

  18. `rea-ti ai dracului de escroci! Cuvantarea salamului cu stele seamana leit cu cele ale tov`sului Pingelica. Aceeasi limba de lemn, aceleasi lozinci si aceleasi minciuni. Sleahta de golani cocotata in fruntea tarii e pusa pe belit poporul si pe distrus Romania ca stat. Iadul sa va inghita nenorocitilor!

  19. ,,…Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
    Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
    Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
    De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?…
    … Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
    Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!…
    … Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
    Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
    Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
    Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!…
    … Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
    Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
    Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
    Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
    Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
    Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
    Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
    Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
    Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
    Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!…
    … Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!…’’

    • Mihai, Penelistii sunt Pamblicari, taie toata ziua Pamblici la caini vagabonzi, ca asemanarile sunt multiple

  20. “nu sunt cu vechime in partid, nu am experineță politică”, dar a precizat că este pregătit să-și asume această funcție „pentru că am încredere în experiența dumneavoastră” adică Uniți pentru o Românie stabilă și puternică în care eu doctor în științe militare general Ciucă voi fi ca musca la arat.

  21. Cine sunt LIBERALII patri-hoti ?
    1. În februarie-martie 1907, regatul României fierbea pentru ca tăranii din judeţul Botoşani au pornit o răscoală care s-a întins în toată ţara.La 12 martie 1907 a fost ales un nou guvern, liberal de această dată, condus de D.A. Sturdza. În 10 zile cea mai mare răscoală ţărănească a secolului XX a fost înăbuşită în sânge. Oameni împuşcaţi şi gospodării rase de pe faţa pământului cu tunul. https://adevarul.ro/locale/botosani/cati-tarani-fost-ucisi-1907-adevarul-despre-inabusirea-sange-ultimei-mari-rascoale-taranesti-europa-1_5787a5c05ab6550cb8daa6a7/index.html
    2. …Bucuria înlăturării lui Cuza era prezentă în lumea elitelor societăţii. Pentru tarani, Cuza, era omul care le dăduse pământ, un binefăcător… Liberalii radicali au fost în stare să facă pace cu rivalii lor de moarte, conservatorii, numai pentru a-l vedea pe Cuza plecat…Monstruoasa coaliţie l-a silit pe Cuza în noaptea de 11/12 februarie 1866 să abdice…”http://adevarul.ro/locale/botosani/adevarul-despre-abdicarea-alexandru-ioan-cuza-complotul-monstruos-transformarea-voievodului-unirii-despot-1_5722159f5ab6550cb86cfede/index.html
    3. ’’Corneliu Coposu: – Actul de la 23 august 1944 nu a fost o insurecţie armată, ci o lovitură de stat care a fost pregătită de multă vreme de către o conspiraţie restrânsă ca număr şi executată prin surprindere, fără forţă militară. În ajunul sărbătoririi Paştelui 1941, Dl. Dinu Brătianu (n.r. – foto jos) în numele partidului liberal, a investit (prin declaraţie verbală solemnă) pe dl. Maniu, să acţioneze în interesul superior al Naţiunii şi în numele partidului liberal…http://adevarul.ro/locale/zalau/adevarul-ascuns-71-ani-despre-lovitura-stat-23-august-1944-oprit-iuliu-maniu-publicare-interviu-istoric-acordat-corneliu-coposu-1_57bae25e5ab6550cb8fe2233/index.html

  22. Prea mult adevar strica !Voi sunteti platiti pentru minciuni nu pentru adevar ! Cine sunt LIBERALII patri-hoti ? 1.În februarie-martie 1907, regatul României fierbea pentru ca tăranii din judeţul Botoşani au pornit o răscoală care s-a întins în toată ţara.La 12 martie 1907 a fost ales un nou guvern, liberal de această dată, condus de D.A. Sturdza. În 10 zile cea mai mare răscoală ţărănească a secolului XX a fost înăbuşită în sânge. Oameni împuşcaţi şi gospodării rase de pe faţa pământului cu tunul. https://adevarul.ro/locale/botosani/cati-tarani-fost-ucisi-1907-adevarul-despre-inabusirea-sange-ultimei-mari-rascoale-taranesti-europa-1_5787a5c05ab6550cb8daa6a7/index.html
    2.…Bucuria înlăturării lui Cuza era prezentă în lumea elitelor societăţii. Pentru tarani, Cuza, era omul care le dăduse pământ, un binefăcător… Liberalii radicali au fost în stare să facă pace cu rivalii lor de moarte, conservatorii, numai pentru a-l vedea pe Cuza plecat…Monstruoasa coaliţie l-a silit pe Cuza în noaptea de 11/12 februarie 1866 să abdice…”http://adevarul.ro/locale/botosani/adevarul-despre-abdicarea-alexandru-ioan-cuza-complotul-monstruos-transformarea-voievodului-unirii-despot-1_5722159f5ab6550cb86cfede/index.html
    3. ’’Corneliu Coposu: – Actul de la 23 august 1944 nu a fost o insurecţie armată, ci o lovitură de stat care a fost pregătită de multă vreme de către o conspiraţie restrânsă ca număr şi executată prin surprindere, fără forţă militară. În ajunul sărbătoririi Paştelui 1941, Dl. Dinu Brătianu (n.r. – foto jos) în numele partidului liberal, a investit (prin declaraţie verbală solemnă) pe dl. Maniu, să acţioneze în interesul superior al Naţiunii şi în numele partidului liberal…http://adevarul.ro/locale/zalau/adevarul-ascuns-71-ani-despre-lovitura-stat-23-august-1944-oprit-iuliu-maniu-publicare-interviu-istoric-acordat-corneliu-coposu-1_57bae25e5ab6550cb8fe2233/index.html

  23. Succes Niciolae Ciuca ca unic candidat ales democratic cu batai de palme inrosite ale deformatelor capatani gen falca, ravasitul europarlamentar chiulangiu de la strasburg bogdan batistuta cu miros de puta catel fara pampers, Flutur marele carator de lumina la fiecare paste, unicul infect care a chinuit oile pe camp pentru a pupa curul basescian in decanul turnatorului securist petrov. Niste „golani” fara scrupule care s-au inhaitat intrun clan de „escroci si hoti” care se cer la guvernare indiferent daca sunt sau nu votati la alegeri. E dur comentariu dar o sa va convingeti de adevar in scurt timp. O paiata/sperietiare de copii Turcan care habar nu are sa scoata o fraza pe gura lipita de o alta analfabeta Anastase sugativa financiar, distrugatoare a educatiei si invatamantului pe langa Prun-a usr-ista deja mucegaita de atata acritura acoperita si imprastiata in justitia implementata si practicata ilegal.

  24. DE CÂND URMAȘU LU TRAIAN E WERMER DULAPU,TOATE MÂNDRE SI ANAPODA.O SCHIMBAT LA GUVERNE DULAPU CA PE A LUI CIORAPI,MĂCAR DACĂ SE SCHIMBA ÎN BINE.SE ANUNȚĂ CU MARE FAST NU CHIAR CA ÎN URMĂ CU 6LUNI CHIND STROLIMBATU DE SERVICI STRIGA DIN TOATE BALAMALELE DESFIGURAT DE ATÂTA PATOS(FLORIN CÂȚU PREȘEDINTE)VINE ACUMA CU MARE FAST,CINE E GENERALU?CUM CINE.MĂCIUCA.MARELE GENERAL CARE ABIA SILABISEȘTE DUPĂ FIȚUICĂ ȘI NE AMĂGEȘTE TOT TIMPUL CU.,O SĂ FACEM,O SĂ LUĂM MĂSURI,O SĂ PUNEM PE ORDINEA DE ZI,O SĂ DAM ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ,O SĂ,O SĂ.DAR DE ANU ȘI LA MULȚI ANI.CIULAMAUA DOARME ȘI EL LA FEL CA MĂCIUCA,DOAR ÎI CONVINE.CUȚU HAM,CĂȚELU DE SERVICIU LATRĂ M AI CEVA CA SI O CĂȚAUĂ LA STELE,ADICĂ ,M AI RĂU CA ȘI BIȘONU RAREȘ BOGDAN.EL CUȚU HAM CARE ÎMPREUNĂ CU BEȚIVU ORBAN OR ÎNDATORAT ACEASTĂ ȚARĂ ,IN DRACI,ÎNCĂ M AI AU NEOBRĂZAREA DE A M AI LĂTRA ÎN NUMELE PNLULUI.DAR EI SÎNT TOȚI ,,,VENETICI.NU AU NICI O LEGĂTURĂ CU PNLEUL.DAR CE SĂ ÎI FACI,PENTRU ACEȘTI,HOȚI,JEFUITORI NU ESTE JUSTIȚIE.JUSTIȚIA DOARME CA ȘI CALU ÎN PICIOARE.JUSTIȚIA VINE DUPĂ 10 ANI LA HOȚI,DAR PRADA RĂMÂNE LA HOȚ.NU NE ÎNCĂLZEȘTE CU NIMIC ,CA HOȚII VOR MERGE LA PUȘCĂRIE DAR PRADA,JAFU RĂMÂNE LA EI.NU.POPORU ÎI SĂRĂCIT DE LA O ZI LA ALTA,DAR EI POLITICIENII ,,JEGURILE BARBARE,MERG ÎNAINTE CU JAFU ȘI PRĂDUIALA.DAU ÎNAINTE CU MĂCIUCA ,CA FIIND DIN APĂRARE ,ARE FOARTE MARE ÎNCREDERE LA POPULAȚIE.ARE PE DRACU.ȚARA ASTA NU M AI ARE POLITICIENI DE ÎNCREDERE.NU?ȚARA ASTA WERMER O BLOCATO ÎN MOD EXEMPLAR DUPĂ BUNUL LUI PLAC.AȘA CĂ DUCĂSE DRACULUI TOȚI.CINE M AI ARE ÎNCREDERE ÎN ACESTE JAVRE,CARE FURĂ PÂNĂ ȘI VOTU POPULAR.UITAȚI SECT.1PRIMĂRIA GENERALĂ A CAPITALEI.AȘA STAU LUCRURILE DRAGI ROMÂNI.

  25. Haideți , acum când ,,cortina de fier “ se afla dupa România, sa dam cărțile pe fata . PNL este componenta a FSN o platforma sovietica înființata in 1989 , cu aceleași drepturi si origina ca si PSD si celelalte partide . Dar acest FSN= PCR a fost posibil cu acordul USA si UE . Problema României este dacă acești ,,directori” in România vor încerca sa schimbe ceva , folosind elementele de excepție din diaspora neînregimentate pe blat in FSN. L- am văzut pe măcelarul pădurilor bucovinene , Flutur, care impreuna cu mafia FSN au obținut averi uriase din care se extrage ,,materia prima “ pentru corupția venită la pachet cu comunismul in România de 76 de ani , bălmăjind același discurs ca in era Basescu. Singurul lucru bun , gândit de USA si UE , este promovarea generalului Ciucă in funcția de premier si viitor președinte al României. Acest militar curajos si capabil a demonstrat in teatrele de lupta ca merita salariul de general fata de cei 300 de generali de talia celor din Rusia . Ar fi de așteptat ca generalul sa promoveze in funcții cheie colegi , tineri , rodați in teatrele externe ,capabili si ,,nemânjiți “ politic . Altfel banii de la UE si poziția căpătată de țara noastra in noua geometrie geopolitică nu vor face ruperea de comunismul care mustește in instituțiile României. Si de ce sa nu o spunem pe cea dreapta. Sunt multi ,,mercenari “ plătiți de rusi care sunt in aceste institutii si distrug orice forma de europenism.

  26. Sa renunți la Câțu, un om cu o capacitate și știință a conducerii de neegalat , cred ca este o greșeală de neiertat a gloriosului PNL!

  27. Domnul prim ministru Ciucă nu știe că Floriile la ortodocși sunt în anul 2022 pe data de 17 aprilie și Paștele ortodox pe 24 aprilie. Nu de alta dar ca prim ministru ar trebui să știe că 25 aprilie a doua zi de Paște este zi liberă. Este atât de slugarnic domnul general Ciucă încât ca să-l tămâieze pe președintele Iohannis de confesiune evanghelică consideră că Floriile românilor sunt în ziua de 10 Aprilie când sunt Floriile catolice? Și pentru doamna Carmen care se declară greco-catolică Floriile sunt tot pe data de 17 Aprilie și Paștile pe data de 24 Aprilie. În comunismul cel ateu în familiile cu confesiuni religioase mixte se sărbătoreau și Paștele Catolice și Paștele Ortodoxe. După domnul Cîțu, domnul Ciucă sau din lac în Puț!

  28. un prov erb romanesc „tradus pnl” : ajunge o ma.. ciuca nadusita si votata 100 % , fie ea si cu „”ghinaral cu copiuta”, la un car de oale pnl-iste sparte.

  29. Primatele Holerei Galbene isi aleg Urangutanul Suprem la fiecare 6 Luni in Buna Traditie Levantina.
    Cimpanzeul Nikulaie Magnificul si-a Vazut Visul cu Ochii. A fost Incoronat Urangutan Suprem fara Vechime pe Cartea de Munca a Haitei… ca si OberStumpFuhrerul de HermannStadt in Buna Traditie a Baronului Brukenthal.
    Babuinii si Gorilele Acefale au facut Figuratie cu Gindul la Razmerita de la urmatorul „Congres” din Noiembrie.

  30. Iuda s-a poziţionat pe lângă Ciucă.Va fi printre primii care va trăda că altceva nu ştie să facă.Mă refer la rareş bogdan.Nu merită să-i scriu numele cu litere mari.

  31. Am ascultat un pic ce a grait Ciuca, discurs tipic de politruc comunist, limba de lemn a la Ceausescu, voma.

  32. „am avut o situaţie extrem de complicată când a ajuns criza energetică şi am făcut faţă, cu soluţii”, zice raresbogdan; pai sa nu-l scuipi in ochi?

  33. nu mai este salutul naz zist acum este salutul sua. toate s lu gile globvaliste saluta cu mana la „pept”. sau invers. ma intreb de ce nu si in genunchi ? salutul complet este in genunchi cu peptul in palma tovarasi!

  34. Ciuca abia citeste de pe foaie, Ciolacu abia vorbeste, Keleman Hunor stie 2 limbi e profesor deja ! Guvernul naibi ce are Romania !

  35. Ciuca a alergat de unul singur si, aproape ca a iesit pe locul doi! PNL, care exista doar pe hartie, a ajuns un partid de borfasi hoti care nu au nimic comun cu doctrinele liberale! Priviti la „marii”liberali Flutur, Glaga, Falca, Catu sau alti basisti!

  36. Partidul Panaramelor Liberale, ce fete de hoti au cu totii

  37. Prin terapia liberala de grup se raspandeste nulitatea membrilor ei

  38. Bravo tovarasi, ati actionat asa cum a cerut partidul, in stil stahanovist

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.