Liviu Dragnea: Niciun candidat nu are voturile în buzunar după discuțiile cu celelalte partide

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, miercuri seară, în cadrul emisiunii „Bună seara, România” de pe B1 Tv că niciunul dintre candidații la prezidențiale „nu are voturile în buzunar” după ce discutat cu anumite partide pentru negocieri.

„Pot să vă spun că niciun candidat nu are voturile în buzunar, după discuțiile cu celelalte partide. După turul 1 lucrurile se schimbă, fiecare cetățean care a votat prima dată un candidat care nu a ajuns în turul doi se va uita atent la finaliști și va vedea cine îi poate îndeplini mai bine speranțele. Nu facem greșeala să credem că dacă facem o întâlnire cu un lider politic, automat voturile lui vor veni direct la noi. Nu sunt negocieri în sensul pur al cuvântului, sunt discuții despre ce vrea să facă Ponta în calitate de președinte”, a spus Dragnea.

El a adăugat că Tăriceanu a acceptat imediat să-l susțină pe Ponta în turul doi pentru că atât el, cât și liderii PSD doresc refacerea rapidă a USL.

Referitor la rezultatele primului tur al alegerilor obținute în fiecare județ, Dragnea a spus că nu face greșeala „de a judeca Transilvania în bloc”.

„Fiecare județ are specificul lui, nu fac greșeala de a judeca Transilvania în bloc. De exemplu, la Cluj, dacă nu ar fi fost cei de pe listele suplimentare, ar fi ieșit Ponta. Noi încercăm să convingem fiecare român”, a completat Liviu Dragnea.

„Am fost foarte mirați și la Teleorman cum niște oameni s-au dus tocmai acolo să voteze cu Iohannis. Nu acuz pe nimeni de nimic, dar o să fim foarte atenți la Teleroman în turul doi”, a completat acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.