Liviu Dragnea: Să nu sărim așa!

Liderul PSD Liviu Dragnea a îndemnat vineri, după incidentul din Valea Uzului, „să nu sărim așa”, precizând că instituțiile statului trebuie să stabilească granița dintre Bacău și Harghita.

„Acolo, toate instituțiile trebuie să lămurească…Să nu sărim așa. E foarte ușor să punem gaz pe foc și eu niciodată n-am făcut asta. Instituțiile statului, anume Inspecția în construcții, prefectura, primăriile din zonă, Oficiul de Cadastru, Ministerul de Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice trebuie să așeze la masă în zilele următoare pentru a stabili în primul rând grănițuirea, pentru că acolo este o dispută între două localități, una din Harghita și una din Bacău, Dărmănești și Sânmartin, dacă nu greșesc, care-și dispută un teren. Unii spun că pe un cimitir existent au venit și au pus peste niște morminte existente niște cruci și spun că e profanare de morminte, alții spun că nu, că e terenul lor. Problemele astea nu se rezolvă așa. Astea sunt chestiuni cu o simbolistică foarte mare și aici trebuie foarte multă cumpătare, înțelepciune și toată lumea așezată la masă să vadă care este de fapt hotarul. În anumite documente, hotarul este într-un loc, în alte documente, care sunt contestate, este în alt loc”, a declarat liderul social-democrat la Topoloveni, întrebat de acest subiect de către presă.

Polițiștii băcăuani au declanșat, vineri, o anchetă pentru identificarea persoanelor care au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale eroilor români, dar și monumentul din Cimitirul Internațional Valea Uzului, în cazul căruia UDMR a cerut intervenția premierului Viorica Dăncilă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

10 Comentarii

  1. Penalule si sluga a UDMR, Dragnea Liviu Nicolae, eroii romani sunt batjocoriti doar din cauza ta care te-ai facut pres la UDMR pentru majoritate in Parlament! Cotidianul sper ca nu va trece prin cap sa cenzurati, PSDragnea este sluga UDMR, o demonstreaza legile anticonstitutionale date in favoarea UDMR, cea cu liceul maghiar a fost declarata neconstitutionala chiar de catre CCR si mai ales fotografia in care penalul Dragnea Liviu Nicolae este pus la zid in Camera Deputatilor de catre trei UDMRisti. Aici am ajuns fiind condusi de patrihoti in loc de patrioti. Aici nu este vorba de granita intre doua judete cum incearca penalul teleormanean sa dreaga busuiocul, respectul pentru eroii romani neavand granite pe teritoriul Romaniei ci de o batjocorire facuta de maghiarii fanatici ai UDMR, caci majoritatea maghiarilor sunt foarte buni cetateni romani!

  2. kktul de grenadă a spus să nu sară românii, că stricăciunile de unguri au voie…vedea-te-aş mai repede în palton de fag, livache, curvă vândută!

  3. Inacceptabil!!! E vorba de eroi romani morti pentru tara! Sau nu mai tara noastra intreaga??? Guvernule al Romaniei fa dreptate!

  4. Unii muta statuia lui Mihai Viteazul,altii distrug cimitire,vorba lui Mustacila: ” Nu renuntam la descentralizare”( Gorj, 3 martie 2019)

  5. Trist, foarte trist. De ce sa nu sarim dragneo lasule cand e vorba de eroii nostri? Daca romanii din Ungaria faceau acest lucru, Viktor Orban i-ar fi expulzat chiar daca erau cetateni unguri de etnie romana! Guvernul Romaniei sa dea un mesaj clar ca asemenea fapte care duc la aparatia urii intre etnii nu sunt tolerate in Romania! Nu trebuie sa generalizam si sa blamam toti maghiarii, dar nu trebuie nici sa toleram!

  6. Dacă UDMR îi cere lui DracNea mâine da treacă la ei numai că sa scape de pușcărie o va face! Ce știe unul care a făcut banii din crescut porcine de eroii neamului românesc, hai să fie cu judecată.

  7. „Să nu sărim așa!”, dar cum să sărim, Șmechere!
    Să te votam pe tine și gașca ta de mafioți și să înghițim minciunile voastre?
    Tu ști că în urmă cu doi ani , cu 5 lei cumpărăm 3 kilograme de cartofi și acum abia de cumpărăm un kilogram?
    Ce tot îi tragi cu produsele românești?
    Ști că un kilogram de roșii așa-zis românești costă 11 lei?
    Daea, ministrul cu oaia, ști tu care, zice că e normal să crească prețul la cartofi, fiindcă la Bruxelles preturile sunt de trei-patru ori mai mari.
    Dar cât sunt salariile la Bruxelles nu spune domnul respectiv.
    Rușine, trebuia să indexați pensiile, nu să creșteți punctul de pensie când vă convine vouă, rușine, mincinoșilor!
    Ați crescut vechimea minimă pentru pensie de la 10 la 15 ani, pe ascuns, că hoții, și ați lăsat fără acel mic drept ce li se cuvenea un foarte mare număr de oameni, care au fost concediați în floarea vârstei și acum nu le mai angajează nimeni, ca să completeze vechimea de la 10 la 15 ani, cum a stabilit hoața de Vasileasca!
    Să cumpere vechime!
    Dar cu ce, Șmechere?
    Și încă o întrebare: cu ce să plătească asigurarea de sănătate cei care sunt lipsiți de venituri?
    Pentru voi, îmbogățiților, suma de 1248 lei reprezintă nimic, dar pentru o persoană în vârstă de 61 ani, care nu are nici un venit, reprezintă o sumă foarte mare.
    Și ar mai fi multe de spus.
    Ne credeți tâmpiți pe toți.
    Rușine!

  8. „Cimitirul Eroilor de pe Valea Uzului, pentru care UDMR ceruse intervenţia premierului Dăncilă, TINE de jud. Bacău/ Anunţul autorităţilor

    Cimitirul Internaţional al Eroilor de pe Valea Uzului, pentru care Kelemen Hunor ceruse intervenţia premierului V. Dăncilă, APARTINE de jud.Bacău, arată autorităţile locale.
    În acest context, autorităţile din Dărmăneşti susţin că pot interveni.

    Primăria oraşului Dărmăneşti, judeţul Bacău, susţine că Cimitirul Internaţional al Eroilor de pe Valea Uzului, unde sunt înhumaţi peste 1.306 militari de naţionalităţi diferite, printre care români, maghiri sau ruşi, se află în INTERIORUL localităţii, fapt Certificat de o ADRESA a Oficiului de Cadastru Bacău din octombrie 2018.

    Potrivit unui Comunicat transmis luni, Agenţiei MEDIAFAX de către Primăria Dărmăneşti, conducerea instituţiei a decis reabilitarea tuturor monumentelor şi cimitirelor de pe raza administrativ teritorială a oraşului.

    Reprezentanţii primăriei băcăuane susţin că statutul de Cimitir Internaţional al Văii Uzului s-a păstrat până în anul 1994 când, la iniţiativa autorităţilor locale din comuna Sânmartin, judeţul Harghita, s-a început reabilitarea parcelei eroilor maghiari, „lucru care a continuat până în anul 2013, fără a se ţine cont de planul de amplasament al cimitrului din anul 1926”.
    Editat
    De la „reabilitarea parcelei eroilor maghiari” pana la REVENDICAREA in INTREGIME a Cimitirului(model UDMR!) nu a mai fost decat 1 pas!

    Din 9 Mai pana azi, NU au clarificat inca Locatia Cimitirului?!

  9. nu vedeti ca asta nu e in stare sa tina un discurs politic.e santajat da iunguri,isi bat s..a de el .ii este frica si de umbra lui ,fara alde si udmr este un nimeni.el nu stie nimic,a auzit dar nu a vazut,avea ochii injectati de ura de la jointuri,nu sariti ca poate se enerveaza udmr si nu_mi mai da voturile.o nulitate totala.

  10. Atitudine total inaccceptabila a d-lui Dragnea, dar în aceeași notă cu conciliatorismul domniei sale față de miile de infractori dați afară din pușcării, o calamitate națională. Este groaznic unde s-a ajuns: în mijlocul României, crucile militare ale eroilor români sunt acoperite cu saci de gunoi menajer, monumentul comemorativ este acoperit cu folie, bloggerii români care au venit să filmeze sunt bătuți de etnicii maghiari, fugăriți cu mașina, imobilizați (deci privați de libertate) și jefuiți de telefoanele mobile. Este ORIBIL gradul de șovinism la care au ajuns în Harghita, să nu poată accepta în acel cimitir crucile unor copilandri români omorâți acum 100 de ani pentru idealul creării României unite de azi. Aceeași Românie care le plătește și lor în Harghita pensii, salarii, alocații și ajutor de șomaj. Primăria din SânMartin ia bani grei ca buget local de la Guvernul României, și ei ce fac după aceea? Rușine să vă fie, nemernicilor și nulităților de pe fața pământului ce sunteți! Vă vede Dumnezeu și pe voi, n-aveți grijă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.