Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, vineri, că va elimina, în Camera Deputaţilor, criteriul defăimării pe criterii de apartenenţă politică şi de avere din Legea defăimării pe care a iniţiat-o, pentru a elimina riscurile de „interpretare greşită”, şi va dimina cuantumul amenzilor, transmite MEDIAFAX.
Această decizie a luat-o în urma eliminării ruscurilor de interpretare greșită, iar în ultimul timp a urmărit cu foarte multă atenție toate observațiile care au apărut în spațiul public. Dragnea a spus că „această lege nu a fost gândită ca un mijloc de cenzură”, ci ca un mijloc legal pentru „demnitatea umană”.
„Spiritul legii nu a fost de a proteja în vreun fel partidele politice sau oamenii politici de critici, dar pentru a elimina orice risc, care într-adevăr poate apare, ca cineva vreodată să folosească această prevedere pentru a-şi proteja partidul sau acţiunile, această noţiune va fi scoasă din lege”, a spus Liviu Dragnea.