Lovit de El Nino, dar ajutat de Dumnezeu și Curtea Supremă

Într-atât de vizionari au fost chaviștii în cele aproape doua decenii de guvernare, încât acum președintele țării de pe locul opt în lume la rezerve de petrol spune în fața mulțimilor: ”Sperăm, cu voia lui Dumnezeu, să plouă”, pentru ca Venezuela să aibă energie electrică.

În 1992, socialiștii din Mișcarea Revoluționară Bolivariana conduși de maiorul Hugo Chavez au organizat două lovituri de stat împotriva regimului de centru condus de președintele Rafael Caldera. În primul mandat prezidențial al lui Caldera (1969-1974) a fost construit în mare parte barajul Guri, care avea să alimenteze a treia cea mai mare hidrocentrală din lume, care asigură și acum bună parte din energia electrică consumată în țară și 75% din energia electrică comsumată în Caracas.

În al doilea său mandat, Caldera a fost cel care renunțat la naționalizarea industriei petrolului și a permis investițiile marilor companii occidentale, creând premise pentru o diversificare a surselor de energie electrică, în condițiile în care 70% din energia Venezuelei este hidro.

În 1999 a venit la putere pe cale democratică regimul Chavez, care au transformat Venezuela într-un ”paradis socialist”. După moartea lui Chavez puterea revine ”secundului” său, Nicolas Maduro.

Pentru moment, Dumnezeu a dat guvernului și cetățenilor sărbătorile pascale, pe care președintele le-a prelungit prin decret cu inca trei zile, pentru ca economia să nu consume energie și să golească lacul de acumulare de la Guri, pe care se bazeaza industria energetică a Venezuelei. Și acolo unde nu a dat Dumnezeu a dat Curtea Supremă, care i-a oferit președintelui Maduro prerogativa a de a emite decrete de urgență.

Maduro și-a condus partidul la cea mai grea înfrângere la alegerile parlamentare din decembrie și acum guvernul conduce împreuna cu un Congres ostil, care cere președintelui să decreteze și ”urgență alimentară”. Penuria de alimente este aproape totala, iar inflația, ca urmare a scăderii prețului petrolui, a ajus la 200%, iar FMI estimează că va ajunge în acest la peste 700%.

Maduro a declarat că va anunța un plan pe 60 de zile pentru economisirea energiei în țara care stă pe o pungă de petrol. Marile magazine și hoteluri vor trebui să-și genereze singure energia câte nouă ore pe zi. Întreprinderile vor trebui să-și reducă consumul de energie cu 20%. Sunt măsuri necesare pentru ca lacul de acumulare de la Guri este aproape gol și continuarea exploatării hidrocentralei dincolo de un anumit nivel ar putea distruge turbinele.

Maduro a venit și cu o explicație pentru simpatizanți și opozanti – nu este vina regimului ce conduce de 17 ani și nu a diversificat economia și industria energetica. ”Decizia de urgență pe care am luat-o se datoreaza fenomenului El Nino”, a spus Maduro, un președinte care nu și-a luat bacalaureatul, dar a urmat școli de formare politică la Havana, în anii 1980.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.