Lovitura de biliard a lui Iohannis

Iohannis a intrat in criza de timp.

De L.P.
Lovitura de biliard a lui Iohannis

Iohannis a intrat in criza de timp.

Fostul premier Adrian Năstase scrie ironic pe blogul său  că Iohannis reușește să aibă și el, în sfârșit, după 10 ani, un proiect național.

”Iohannis a intrat în criză de timp. Mai are puțin până își încheie cel de-al doilea mandat. Ce va face în continuare? Să reia operațiuni de real estate prin meditații? A depășit nivelul asta, așa încât propune națiunii două proiecte prioritare: căutarea unui job pentru președinte și pregătirea unui palat pentru un fost președinte.

Diplomația românească e în alertă pentru identificarea postului. Soluția găsită poartă numele clasic “lovitură de biliard”. În esență, te înscrii într-o cursă pe care ai puține șanse să o câștigi dar obții un credit pentru viitorul concurs. Este clar că după mandatul lui Geoană, de nr 2 la Nato, e greu de crezut că România va obține poziția 1. E adevărat că reușeșți să-l enervezi pe Rutte. Nu are importanță.

Retrăgându-ți, ulterior candidatura, câștigi un wild card pentru alegerile din UE. Lovitură de biliard înseamnă că lovești bila Nato pentru ca să introduci în coș bilă UE. În această strategie ar putea ajuta și recent desemnata candidată la conducerea listei de europarlamentari, o apropiată – se spune – a familiei Iohannis.

Iată că, după 10 ani, Iohannis propune, în sfârșit, românilor, un proiect național!”

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. Îl credeți prea inteligent pe acest țărănoi parvenit. El trebuie să dea socoteala de dosare..ehe, îi dorim pușcărie și sărăcie gravă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.