Doar de două voturi a mai avut nevoie premierul Viktor Orban pentru a putea modifica legea fundamentală a Ungariei într-un mod care ar fi nesocotit referendumul pentru respingerea cotelor de imigranţi impuse de UE.
Guvernul Orban a propus modificarea constituţiei în asemenea fel încât să interzica relocarea imigranţilor în Ungaria. “În Ungaria nu pot fi instalate populaţii străine”, arăta amendamentul. Propunerea s-a lovit nu numai de opoziţia stângii firave din parlament, ci şi a extremei drepte, partidul Jobbik, care a considerat-o mult prea timidă. Mai exact, deputaţii Jobbik au cerut puterii să interzică stabilirea în Ungaria nu numai a imigranţilor veniţi din zonele de conflict, ci şi a oricăror altor cetăţeni străini. Ţinta Jobbik este programul actual al guvernului Orban prin care se doreşte atragerea în Ungaria a cetăţenilor bogaţi din Rusia sau din China. Preşedintele Jobbik, Gabor Vona, a condiţionat votul parlamentarilor săi de renunţarea la acest program guvernamental. Jobbik a susţinut că acest program creează breşe în favoarea imigraţiei şi reprezintă un risc pentru securitate, pentru că în ţară pot intra “terorişti bogaţi”.
Premierul Orban a declarat că nu va ceda “şantajului” celor de la Jobbik şi astfel partidului guvernamental i-au lipist două voturi pentru a ajunge la cele două treimi necesare pentru modificarea constituţiei.
Acest eşec al guvernului Orban vine la mai bine de o lună după ce executivul nu a reuşit să mobilizeze la vot decat 44% din electorat, insuficient pentru a valida referendumul împotriva cotelor obligatorii de imigranţi, chiar dacă 98% dintre cei care au votat au fost în favoarea propunerii guvernului.