Instanța supremă a decis ca deputatul Sebastian Ghiță să rămână sub control judiciar pe cauțiune în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA Ploiești alături de foști șefi din poliție și parchete.
Totodată, instanța a respins cererea lui Ghiță de a părăsi teritoriul României fără încuviințarea judecătorilor.
Decizia este definitivă.
Sebastian Ghiță a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj, două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În același dosar au fost trimiși în judecată Liviu Mihail Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Viorel Dosaru, fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Constantin Ispas, ofițer de poliție, Aurelian Constantin Mihăilă, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.