Lovitura PSD pentru Eugen Bejinariu

Secretarul general al PSD, Marian Neacşu, a anunţat, luni, că social-democraţii îi vor solicita lui Eugen Bejinariu să demisioneze din Parlament. Anterior,

Bejinariu, în cazul căruia DNA cere aviz de urmărire penală în dosarul Microsoft 2, a fost salvat luni de lipsa de cvorum în plenul Camerei Deputaților.

Astfel, ședința Camerei în care trebuia să se discute cererea DNA de efectuare a urmăririi penale a deputatului a fost luni suspendată din lipsă de cvorum, iar Biroul permanent a stabilit ca aceasta să fie reprogramată săptămâna viitoare.

Anterior, deputații din Comisia juridică au avizat luni aviz favorabil cererea DNA de încuviintare a urmăririi penale a lui Bejenariu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul Microsoft 2.

„Sperăm că luni o să fim mai mulţi decât am fost astăzi, iar până luni, în mod ferm, îi solicităm colegului nostru să-şi depună demisia. Am avut o discuţie cu domnia sa, până în acest moment nu este convins că este un gest bun pentru domnia sa să îşi depună demisia. Eu cred că este o datorie faţă de partid să facă acest lucru şi o să îi cerem în continuare să demisioneze”, a afirmat secretarul general al PSD.

Neacşu a spus că un eventual refuz al lui Bejinariu va trebui discutat în conducerea partidului. ”Nu va beneficia de nicio umbrelă a PSD. Noi îi cerem demisia acum şi sperăm ca această demisie să rămână şi pentru viitorul mandat. Dacă domnia sa aduce prejudicii de imagine partidului, atunci e necesar să i se aplice o sancţiune care poată să meargă până la excludere. Este poziţia mea personală”, a spus Neacşu.

El a arătat că, în momentul de faţă, candidatura lui Eugen Bejinariu pentru un nou mandat de deputat nu mai poste fi împiedicată deorece listele partidului au rămas definitive. ”Astea sunt procedurile legale. Nu avem cum să-l retragem, inclusiv în cazul unui deces rămâne pe listă şi i se şi atribuie mandatul”, a mai spus Neacşu.

Anterior, liberalii au cerut demisia deputatului din Parlament.

Eugen Bejinariu a declarat luni însă că nu intenționează să demisioneze susținând că este nevinovat.

„De ce să demisionez când acuzațiile de abuz în serviciu nu mi se par relevante, ținând cont că toate acele documente pe care le-am semnat alături de alți miniștri aveau toate avizele de la Ministerul Justiției, Consiliul Legislativ (…). Nimeni nu a spus niciodată că nu este așa”, a spus Bejinariu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.