„Luați mâinile pătate de sânge de pe diaspora”

Federația asociațiilor de români din Europa (FADERE) transmite sâmbătă că se delimitează de toate violențele de stradă petrecute la manifestația de vineri seară, condamnându-i deopotrivă pe instigatori, dar și pe jandarmii care au intervenit în forță.

Federația afirmă, într-un comunicat intitulat „Luați mâinile pătate de sânge de pe diaspora”, că românii de peste graniță „sunt oameni harnici care au învățat în anii petrecuți in alte țări sa fie serioși, profesioniști și să respecte regulile democrației”.

„Credem ca absolut toate violențele au fost provocate de echipe bine organizate de huligani care au avut ca scop destabilizarea României.

De asemenea, protestăm energic împotriva exceselor de forță ale Jandarmeriei, precum și a planurilor tactice de intervenție, total inoportune și lipsite de profesionalism.

În această după amiază, un reprezentant al FADERE va încerca să-i facă o vizită tinerei din Jandarmerie, grav rănită în timpul mitingului.

Politicienii din România nu sunt conștienți cât de dificil a fost procesul de coalgulare a Diasporei. În încercarea lor bolnavă de a câștiga un efemer capital politic, riscă să se piardă tot ce s-a construit cu mari sacrificii în ultimii 20 de ani. Protestele civice au fost deturnate de elemente turbulente, aflate în slujba unor proiecte politice”, se mai arată în comunicatul citat.

„Românii din diaspora sunt civilizați. Nu claxonează la semafor, nu aruncă semințe pe jos. S-au deprins să îi accepte pe cei care gândesc altfel și să respecte democrația. Liderii politici ar fi trebuit să facă până acum ceva practic pentru milioanele de români plecați în afară, nu să căpușeze și să deturneze demersul civic al diasporei” a declarat Daniel Țecu, președintele FADERE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8516 Articole
Author

39 de Comentarii

  1. Mda, sa-i invete cineva pe jandarmi sa intervina cu ,,duhul blandetii”. Iar pe huligani sa ocupe guvernul in mod politicos si manierat.

    Sunt unii pe care i-a calcat statul aseara. Las’ sa simta pe pielea lor o farama din ce-au simtit cei care au fost calcati de DNA.

    • Huliganii colaborau cu jandarmii in declansarea violentei ca sa produca haos si sa sparga protestul pasnic. E o schema clasica folosita incepand cu mineriadele.

    • BINE ZIS ! NISTE NEICA NIMENI CARE VEZI DOAMNE II REPREZINTA PE TOTI 1

  2. Asa baieti, aveti grija daca mai demonstrati ilegal si in seara asta. Jandarmii nu vor mai tine cont de nimic dupa schilodirea colegei lor si prevad ca sa va dea ulta .U.E. larga! Aviz amatorilor drogati!

  3. „Românii din diaspora sunt civilizați. Nu claxonează la semafor, nu aruncă semințe pe jos. S-au deprins să îi accepte pe cei care gândesc altfel și să respecte democrația. Liderii politici ar fi trebuit să facă până acum ceva practic pentru milioanele de români plecați în afară, nu să căpușeze și să deturneze demersul civic al diasporei” a declarat Daniel Țecu, președintele FADERE.- o fi si ce spune omul asta Daniel Tencu ca prea spune cu foc, numai ca slugoii sotului doamnei Carmen din serviciile secrete, sper numai romanesti, au deturnat unele cerinte ale unor romani din diaspora si au inscenat, ma scuzati, circul, ” gaozaria ” intamplata ieri pana noaptea tarziu in Piata Victoriei si in zonele adiacente sediului Guvernului ROMANIEI ! Chiar acum slugoii sotului doamnei Carmen se bat in Piata Voictoriei cu jadarmanii care are ordin din afara tarii faramarea Guvernului Puterii: PSD-ALDE, sa faca ceva moderabil pe votul, vointa poporului roman, sa aduca la comenzi slugoii tehnocrati ai lui Dacian Julien Ciolos, subordonati de cei care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne de 29 de ani: rusii, americanii si acolitii lor: evreii, francezii, englezii, germanii ! Traim in ROMANIA vorba care ascunde atatea si atatea nemernicii in ultimul secol !

  4. „Românii din diaspora sunt civilizați. Nu claxonează la semafor, nu aruncă semințe pe jos. S-au deprins să îi accepte pe cei care gândesc altfel și să respecte democrația. Liderii politici ar fi trebuit să facă până acum ceva practic pentru milioanele de români plecați în afară, nu să căpușeze și să deturneze demersul civic al diasporei” a declarat Daniel Țecu, președintele FADERE.- o fi si ce spune omul asta Daniel Tencu ca prea spune cu foc, numai ca slugoii sotului doamnei Carmen din serviciile secrete, sper numai romanesti, au deturnat unele cerinte ale unor romani din diaspora si au inscenat, ma scuzati, circul, ” gaozaria ” intamplata ieri pana noaptea tarziu in Piata Victoriei si in zonele adiacente sediului Guvernului ROMANIEI ! Chiar acum slugoii sotului doamnei Carmen se bat in Piata Voictoriei cu jadarmanii care are ordin din afara tarii faramarea Guvernului Puterii: PSD-ALDE, sa faca ceva moderabil pe votul, vointa poporului roman, sa aduca la comenzi slugoii tehnocrati ai lui Dacian Julien Ciolos, subordonati de cei care se amesteca copios si abundent in trebile noastre interne de 29 de ani: rusii, americanii si acolitii lor: evreii, francezii, englezii, germanii ( asta nu inseamna mister Charlie ca sunt antisemit sau anti’rus, sau anti’american !)! Traim in ROMANIA vorba care ascunde atatea si atatea nemernicii in ultimul secol !

    • Sa recapitulam : Romania este o tara cu cetateni care nu ” stiu sa voteze” si ar trebui un alt sistem electiv .. sau deloc ..
      Romania este printre putinele tari din EU in care cetatenii manifesteaza pentru principii ( stat de drept ,democratie ….) nu pentru chestiuni concrete ( marirea varstei de pensie , scaderi de salarii …etc) Romania este un taram de vis in care nici-o regula nu este valabila , caci avem cetateni mai cetateni ca ceilalti ….UNDE MERGEM?

  5. Daca cineva isi duce viata in afara tarii, roman sau nu, asta nu inseamna automat ca acela este un om model. Rele sint destule si in afara tarii, nu chiar de ieri sau alaltaieri. Deci Daniel Tecu este mai mult decit subiectiv.

    • Pai daca suntem noi ce de acasa atat de buni, de ce nu este bine acasa, de ce este atata mizerie si hotie? De ce nu suntem noi un exemplu bun in Europa? Cine ne opreste? Raspunsul este unul singur: de 29 de ani PSD-ul ne opreste sa ne dezvoltam, sa evoluam. PSD a distrus tot ce s-a construit anterior. Vrem sa avem rabdare inca 29 de ani ca sa faca ceva bun si PSD? OK, atunci votati in continuare PSD. Dar apoi sa nu va plangeti. Toti cei care stiu sa munceasca ceva util vor fi in diaspora. Acasa vor ramane doar coruptii si lenesii. Sa vedem cine mai plateste atunci taxe si impozite ca sa fure PSD.

    • Asa-zisii „exilati” erau, în realitate, lumpen de prin mahalalele Capitalei. „Diaspora”, pe dracu’!Johannis voia sa si-l aduca pe Ciolos la Palatul Victoria. Culmea e c-a mai si premeditat „mitingul”, l-a cugetat adânc si profund…

    • @Patrocle: Cam latri in vint. La guvernare au mai fost si sint si altii, de toate culorile. E drept ca PSD a intrecut masura prin cine a ales sa fie in frunte dar da-mi te rog exemple de neprihaniti ai altor partide. Din pacate, democratia nu prea are mijloace de asanare a situatiei in care s-a ajuns acum iar un regim de mina forte repugna oricui. In privinta stoparii dezvoltarii, aici rolul determinant l-a avut presiunea externa. Interesele straine nu au avut topoare pe cite cozi erau la noi. Acordurile PSAL 1 si 2 au fost destinate sa aduca tara la statut de colonie. Ce nu a reusit Valev prin regimul comunist impus de sovietici a reusit deplin democratia foarte originala.

    • @Ileana Rollason
      Madame agent sovietic, dumneata esti adevaratul lumpen, femela de mahala. Pacat ca nu ai si capacitatea de a rationa, ca te promovam direct ca facand parte dintre simieni, semeni mult la aspect.

    • E plina presa straina de fapte penale ale unor „diasporeni”, asa ca mai usor cu laudele, dle Tecu! Tu esti bine instruit de ofiterul SIE, sa votezi si sa faci propaganda pro Klaun Kaizer Kiolhanis! Sa fii sanatos, dar nu veni sa faci ordine in tara, tu lupta pentru drepturile romanilor pe plan local, ca v-au transformat aia, pe majoritatea, in sclavi moderni! Vezi ca Salvini te-a pus pe lista!!

  6. Fii domnule Tecu om serios ! Nu diaspora era cea cu M…A-n gura ! Or fi si oameni seriosi dar si multi marlani !

  7. Situatia este foarte grava in Romania! Dragnea a ajuns sa arunce cu gaze toxice impotriva populatiei civile! Nu mai exista nici o line de demarcatie intre Liviu Dragnea, dictatorul de facto al Romaniei si dictatorul Siriei, Bashar al-Assad. Ambii au folosit gaze toxice impotriva populatiei civile. Este extrem de grav ce se intampla. Voi in diaspora nu aveti masura gravitatii actiunilor monstruoase ordonate sau savarsite de Dragnea in toate domeniile, gazarea populatiei civile fiind ultimul lui act monstruos. Cei gazati de ministerul de interne acuza deja tulburari grave de sanatate.

    • @Patrocle: Cam latri in vint. La guvernare au mai fost si sint si altii, de toate culorile. E drept ca PSD a intrecut masura prin cine a ales sa fie in frunte dar da-mi te rog exemple de neprihaniti ai altor partide. Din pacate, democratia nu prea are mijloace de asanare a situatiei in care s-a ajuns acum iar un regim de mina forte repugna oricui. In privinta stoparii dezvoltarii, aici rolul determinant l-a avut presiunea externa. Interesele straine nu au avut topoare pe cite cozi erau la noi. Acordurile PSAL 1 si 2 au fost destinate sa aduca tara la statut de colonie. Ce nu a reusit Valev prin regimul comunist impus de sovietici a reusit deplin democratia foarte originala.

    • @Anonim
      Ia te rog situatia guvernarilor si socoteste (aritmetica elementara) cie si cat a guvernat. Din 2000 incoace de exemplu. In presedintia lui Basescu, 3 ani si jumatate a fost Boc si Basescu a avut mana libera. In rest a fost PSD sau slugoiul Tariceanu sustinut de PSD in parlament. A mai fost 1 an un guvern tehnocrat condus de Dacian Ciolos, dar pe mandatul PSD, pentru ca PSD a fost extrem de las si a refuzat sa faca un nou guvern dupa demisia lui Ponta, facandu-si calcule politice pentru alegerile care urmau. Si iarasi PSD, de data asta condus de un bandit numit Dragnea, mare latifundiar in Teleorman si Brazilia, proprietar de insule furate, de companii de drumuri si ferme de porci toate realizate din lefusoara lui de vesnic bugetar. Mai sa fie! ce om vrednic si cinstit, a facut sute de milioane din leafa!

  8. Pt.jandarmu.Nu uita domnu’ gradu jandarmu ca(virgula !), colega schilodita a jandarmilor ii fu’ luat chistolul de unii cred eu niste securisti si nu era chistol de vopsit era/este un chistol letal, adica pot muri oameni daca este folosit de securisti respectivi ca asa ordona superiorii lor …, nasol ca asa poate sa degenereze un conflict din zona P-ta Victoriei intr-un razboi civil, sa se, ma scuzati domnu’jandarmu’, slobozeasca unii cu rachete in capul nostru precum in Siria, sa goleasca tara si mai ieftin ca acum de resursele solului si subsolului cu unele marionete ale lor la conducerea tarii, sa farme statul national unitar ROMANIA precum fostele state: Yugoslavia, Cehoslovacia, chiar daca suntem membrii in organiusmele astea: N.A.T.O.,U.E., Parteneriat Strategic cu … SUA ! In rest sanatate maxima !

  9. Revin la subiectul folosirii de catre regimul Dragnea a armelor chimice impotriva populatiei civile. Ar fi recomandabila o ancheta internationala obiectiva. Anchetele facute chiar de autorii atrocitatilor impotriva civililor (adica de statul lui Dragnea) nu sunt credibile.

  10. Dar securistii se delimiteaza?
    Desigur ca nu, caci ei au participat!

  11. „Luați mâinile pătate de sânge de pe diaspora”! Bietii jandarmi si-au murdarit mainile cu rahatul aruncat pe protestatarii ” pasnici „, care atsa mananca, asta arunca.

  12. ..deci un alt criteriu da segregare ; romanii ..autohtoni si romanii diasporeni..ca erau destule diferentieri artificial avansate pentru a diminua spiritul national..asta ar fi una…cat despre discursul acestui domn cu aspecte – dovezi de superioritate civica romani/diasporeni vs .. romani /romani..un discurs incropit pe jenunchi care reflecta o minte sharp..too sharp da ce mai conteaza ..aud de schilodirea unui politist si asta ar trebui sa ne preocupe nu differente minore si mizere..ca de altfel sincer sa fiu nime nu a definit scopul acesui miting si ..de ce tocmai diaspora..cum se face ca au reusit sa obtina *libere* asa peste noapte ..ce patroni intelegatori strainii astia..nu vedeti ca i cusiuta cu ata alba de te face sa …..

  13. daca stii cum stau lucrurile care se pot produce cu ocazia unei manifestatii ( ,,orice multime contine un principiu al violentei* zice un postmodern) mai organizezi miting? si apoi, faci miting pentru alegeri anticipate? este prevazuta in Constitutie aceasta posibilitate, ca in urma unor mitinguri sa se dizolve parlamentul si sa se produca alegeri anticipate! daca scopul este neconstitutional, sa nu spunem anticonstitutional, in afara jocul democratic si al alegerilor parlamentare, mai esti credibil? In societatile democratice respectarea Constitutiei reprezinta conditia asigurarii libertatii cetatenesti! ce ramane daca nu respecti Constitutia? sa presupunem ca declansezi alegeri parlamentare si castiga actuala guvernare! ce ai rezolvat in afara de o instabilitate politica? sa presupune ca ar castiga opozitia, cum poate un partid sa guverneze daca a produs incalcarea Constitutiei? atunci cand nu respecti regulile jocului democratic intra in totalitarism! am cunoscut in anii 80 un om care pe-atunci avea 60 de ani si care mi-a marturisit: daca i-ar fi spus cineva in anii 50 ca dupa 30 de ani nu va gasi unt in bucatarie, la securitate il turna! si ca ii pare foarte rau ca i-a votat pe comunisti la alegerile din 46! incalcarea principiilor si regulilor constitutionale produc un rau imens in timp! stiu asta cei din diaspora? ma indoiesc…oare ce si-or fi spus in sinea lor legionarii lui Musollini cand dupa ce au pus mana pe stat in mod neconstitutional ( *marsul asupra Romei*) au ajuns sa vada moartea pe frontul de est? oare, ca si omul meu, nu or fi avut crize de constiinta?

    • Dar cand PSD a dat jos guvernele Ungureanu si Boc, atunci cum a fost? Zici ca atunci a fost corect, iar acum doar simpla revendicare ti se pare de porc? Ce gandire ticaloasa poti avea! Ceausescu a fost dat jos tot prin joc democratic? Sa vedem ce raspunzi, pentru ca vad ca incurci ierarhiile. Poporul este adevaratul stapan, nu Dragnea si bestiile puse sa otraveasca oamenii arme chimice la demonstratii! Poporul are dreptul sa-si aleaga pasnic reprezentatntii, dar tot poporul are dreptul si sa-i dea jos pe netrebnicii strecurati la putere prin proteste masive, pentru ca poporul este stapanul, nu parazitii si hotii ca Dragnea si acolitii lui adunati intr-un partid de crima organizata, partid care schimba legile justitiei in favoarea hotilor intre care ei sunt cei dintai!

  14. Da romanii din diaspora sunt civilizatti pana reintra in Romania. Odsata ajunsi acsasa la dracu cu legile circulatiei, Gutte Morgen devine gutute-n gura, domnule ma p@@a, domana e o p##da proasta si sticla se arunca pe geamul masinii si hartiile pe strada.

    Ma rog nu toti. Doar aia care lumpendiasporeni ce au fost lumpeni si acasa.

  15. sefulet fadere iti confunzi propriile dorinte cu realitatea. Vezi ca instigarea la violenta au facut-o chiar niste diasporeni! Sau poate instigau doar la muye verbala…
    Daca era o manifestatie organizata si ASUMATA nu se intimpla nimic din ceea ce s-a intamplat pentru ca organizatorii i-ar fi impiedicat pe violenti sa intre in scena.
    Asa nu stim cine a facut mitingul si pentru ce…

  16. Conventia de la GENEVA, obliga chiar si in timp de razboi un invingator sa „protejesze inamicul care ridica mainile si se preda”, ori din imaginile de ieri, se arata un „probabil protastatar cu mainile ridicate, pe care insa, janndarmii (securitatea romana) il BAT CU BASTOANELE DE-L NAUCESC, PESTE SPATE, MAINI, PESTE CAP … astea-s semnele democratiei. In Romania „Conventia de la Geneva nu a ajuns ???, probabil ca nu, la cat de analfabeta este „prima ministra” nici nu-i de mirare.

    • Jandarmul nu avea de unde sa stie ca protestatarul se preda. Primii raniti au fost jandarmii. Nu protestatarii. Daca nu vrei sa te bata jandarmul, nu arunca cu pietre si excremente in el.

  17. daca Diaspora reprezinta 4 milioane, iar in piata au fost 10.000 atunci au fost 0,25% din romanii din diaspora, iar daca au necesitat ingrijiri 400 ei reprezinta 0,01% din Diaspora, iar la nivelul Romaniei au fost 0,052%…scuze dar galagia din piata pe cine reprezinta?

  18. Bai Editat, acolo unde stai, ce patesc cei ce demonstreaza fara autorizatie, ce patesc cei care arunca cu sticla sau pietre in jandarmi? Povesteste-ne cate bastoane primesc! Iar despre cei din diaspora, in aduc aminte despre unul care intr-un interviu dat joi spunea ca vine din „Nurenberg” unde sta de 28 de ani! E de toata mila acest om din „Nurenberg”

  19. Da ma Tecule, se vede cit de civilizati sunt unii! Vai de mama voastra sa laudati la gramada! Cel mai mai mare rau pe care il fac este ca strica preturile, cind vin, ei nu stiu exact ce si cum si arunca cu banii, mai les la meseriasi, pentru diverse lucrari! Asa ca, romanul ramane acelasi, adica ala care are sau nu 7 ani de acasa si ceva scoala, indiferent unde este!

  20. Tzecu s-a grabit!Scenariul prevedea,desigur,si niste raniti,dar si unu-doi morti,care sa justifice strigarea
    ‘Mainile patate de sange!’Intrucat Mosh Tecu ‘s-a deconspirat,propun sa i se retina din solda 30% pe trei luni si sa se dispuna masura mutarii disciplinarein la post in Burkina Fasso pentru sase luni.

  21. Valoare diasporei este data de părerea oocidentului despre ea. O stim! Nu contest, exista și valori in diaspora însă procentual vorbind….Așa ca marș înapoi afara slugilor (măcar pana va deporteaza occidentalii)! Nu veniți in țara pe care ați abandonat-o sa impuneți părerile voastre de cur-e, proxen—i și tig—i. Adevarul este dureros însă trebuie acceptat!

  22. TERMINATI O DATA CU DIASPORA.NU A FOST NICI O DIASPORA DECAT CATIVA RATACITI LA CARE S-AU ADAUGAT BASARABENI ULTRASI SI AGUTATORI DIN SERVICII ROMANE SI STARINE.RESTUL O ADUNATURA DE FRAIERI CARE HABAR NU AU CE INSEAMNA POLITICA ,MANIPULAREA SI DEMOCRATIA.

  23. Tocmai am vazut la stiri cum un diasporez tuciuriu „cinstit” era incatusat de politistii spanioli, pe motiv ca ciordea de pe la turistii de pe plaje.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.