Cetăţuia Braşov, unul dintre obiectivele turistice din municipiu, va fi pusă mai bine în valoare după finalizarea lucrărilor de reabilitare a căilor de acces şi a zonei din jurul acesteia, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, primarul George Scripcaru, informează Agerpres.
Potrivit acestuia, vor fi reparate toate cele şapte străzi care duc la Cetăţuie, aproximativ 7 kilometri, trotuarele, aleile, va fi modernizat iluminatul public, se va monta mobilier urban, astfel încât, după cum susţine edilul, de sărbătorile de iarnă, să poată fi organizat aici un program intitulat „Crăciun la Cetăţuie”.
„Va fi un proiect realizat împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale pentru promovarea turismului şi a obiceiurilor din zonă, cu tradiţii de Crăciun. Programul este în lucru, nu am foarte multe amănunte în acest sens”, a susţinut George Scripcaru.
De asemenea, în jurul Cetăţuii vor fi amenajate alei pentru promenadă şi vor fi reabilitate cele trei belvederi ale obiectivului turistic.
Lucrările de reabilitare a Cetăţuii costă trei milioane de lei din bugetul local, iar în ceea ce priveşte repararea străzilor care duc spre obiectivul turistic ele au fost cuprinse în planul anual de reparaţii şi reabilitări de străzi din municipiu.
Cetăţuia este formată din mai multe corpuri de clădire, unde se pot organiza diverse evenimente culturale, cum ar fi festivalurile medievale.