Bebeluşii descoperă, curând de la venirea pe lume, că lucrurile de care sunt înconjuraţi scot tot felul de sunete. Bebeluşul este surprins şi interesat, apoi întoarce capul şi se orientează în felul acesta în funcţie de direcţia din care vine sunetul pe care îl aude.
Orice lucru nou reprezintă o adevărată provocare pentru un bebeluş: devine interesat, îl aude, apoi caută lucrul care generează sunetul respectiv, pentru ca, în cele din urmă, să îl şi vadă. Rezultatul este unul de satisfacţie, manifestată printr-un gângurit.
Mai târziu, pe măsură ce capacitatea de coordonare se maturizează, bebeluşul întinde şi mânuţa spre jucăria gălăgioasă, în timp ce „vorbeşte pe limba lui”, adică emite nişte foneme, legate în silabe.
Când reuşeşte să şi prindă obiectele cu mânuţa, el singur poate provoca aceste zgomote şi silabele vor avea atunci şi un sens al acţiunii.
Gesturile ţin locul cuvintelor până când micuţii îşi dezvoltă abilităţile orale pentru a putea emite sunete şi apoi cuvinte.
Gesticulaţia susţine, prin urmare, învăţarea celorlalte abilităti complexe de comunicare, astfel că părinţii sunt sfătuiţi de specialişti să-i înveţe aceste abilităţi pe copii pentru a fi mai bine pregătiţi atunci când vor merge la şcoală, dar şi pentru a deveni nişte cititori de succes.
