Ludovic Orban, ciiineee eeeesteeee generaaaalul?

Ludovic Orban, ciiineee eeeesteeee generaaaalul? Cum e și viața asta? Azi te vezi pe culmi și crezi că veșnicia a coborît în curtea ta, iar a doua zi ești prăbușit într-o dureroasă singurătate, căutînd o grotă în care să te ascunzi ca nu cumva să te vadă cei din jur cum îți plîngi soarta.

Exact așa îl simt acum pe Ludovic Orban după ce l-am auzit vorbind ieri, cu o tristețe în glas care cerea milă: „Cine umileşte preşedintele Partidului Naţional Liberal umileşte Partidul Naţional Liberal în ansamblul său şi, la urmă, îl umileşte pe fiecare dintre membrii Partidului Naţional Liberal, provocând un grav deserviciu nouă, fiecăruia dintre noi”!

Totul pentru că o aschimodie din partidul pe care crede că-l conduce a postat acea fotografie în care era singur pe rîndul întîi, părînd mult mai trist decît Dragnea la ieșirea din penitenciar!

„Ciiineee eeeesteeee generaaaalul?”

Încă de acum cîțiva ani, la doar 5-6 luni de cînd țipa ca un DJ disperat: „Ciiineee eeeesteeee generaaaalul?” (vezi foto mai sus), văzînd că Iohannis vrea să înregimenteze PNL în „acele structuri controlabile de către păpuşarii din umbră”, alungîndu-i din partid pe cei mai cunoscuți liberali, Călin Popescu Tăriceanu, Norica Nicolai, Renate Weber sau Crin Antonescu, îi atrăgeam atenția lui Ludovic Orban: „Pe Ludovic Orban l-aş fi văzut, mai degrabă, pe lista excluşilor, dar el nu mai este calul lui Făt-Frumos, cel care mînca jăratic, ci mîrţoaga pe care o mai călăresc din cînd în cînd Alina Gorghiu sau Klaus Iohannis” (Cotidianul, 25 iunie 2015)!

Ludovic Orban şi PNL, noua barcă a băsiştilor

Articolul din care am citat avea un titlu care este valabil și acum: „Ludovic Orban şi PNL, noua barcă a băsiştilor”, iar astăzi asistăm la finalul operațiunii pe care atunci abia o intuiam, cînd Emil Boc, Raluca Turcan, Vasile Blaga, Roberta Anastase se strîng în jurul lui Florin Cîțu, jucăria preferată a lui Klaus Iohannis, pentru a înmormînta liberalismul tradițional și pentru a înrola PNL-ul în curentul progresist reprezentat la noi de USRPLUS.

Mîrțoaga Orban a încercat acum cîteva zile să se ridice din grajdul în care pare abandonat, cînd declara pentru nu se știe cine: „Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce… Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice”!

Strigătul disperat al unui om rătăcit

Discursul ar fi fost corect în alte împrejurări, cînd PNL, prin liderii săi, era alternativa față de un PSD corupt, arogant și legat de structuri securisto-comuniste. Acum, prin schimbările radicale aduse de Iohannis, Cîțu, Turcan și ceilalți, prin alăturarea lui Cioloș, Barna, Chichirău, discursul lui Ludovic Orban pare strigătul disperat al unui om rătăcit care încearcă să-și regăsească drumul pe care chiar el l-a distrus.

Zice acum Orban: „Sunt mîhnit, sincer vă spun, sunt mîhnit!”. Da, e mîhnit? Dar atunci cînd striga ca un disperat: „Ciiineee eeeesteeee generaaaalul?” era mîndru? Sau aștepta ca țipătul de pe scenă să-i asigure un viitor strălucit în politică? Dar atunci cînd a fost desemnat Prim-ministrul unui guvern făcut de Iohannis? Dar atunci cînd a fost obligat să negocieze cu USRPLUS în defavoarea PNL doar pentru a fi pus la conducerea Camerei?

Măcar acum să priceapă și Ludovic Orban: mîhnirea și umilința la care este supus azi nu este altceva decît ceea ce i se întîmplă unei gloabe care a fost cîndva un cal nărăvaș!

Dacă ar avea un strop de minte, s-ar retrage din cursă acum, înainte de Congres, pentru a nu cunoaște toate tenebrele umilinței, căci nu numai soarta lui deja s-a decis, ci a întregului PNL, pe care Iohannis și Cioloș l-au amanetat curentului progresist care-și propune să distrugă tot ce ține de specificul național.

28 iunie 1883, ziua neagră a presei românești

Altfel, va rămîne în istoria politicii românești doar ca Tilișcă sau Șică Mandolină, ca nărodul care întreba „Ciiineee eeeesteeee generaaaalul?” în fața unei săli care rîdea de el în hohote, iar el, naivul, credea că este apreciat.

Dacă nu cumva a intrat deja pe panta alunecoasă care nu are sfîrșit decît în fundul prăpastiei, cum spunea Eminescu în ultimul său articol din „Timpul”.