Ludovic Orban, critici la adresa conducerii PNL

Ludovic Orban a declarat vineri, la Deva, că ţine foarte mult la relaţia directă cu membrii partidului.

Fostul prim-vicepreşedinte al PNL a afirmat că primarii sau preşedinţii de organizaţii sunt cei mai aproape de cetăţeni şi resimt direct modul în care este receptată o decizie politică sau cum este privit un lider al unei formaţiuni.

„De multe ori, liderii la nivel naţional au tendinţa de a se rupe de realitate pentru că, în general, sunt înconjuraţi de către cei din antecameră – ca să-i denumesc aşa, generic – şi care le picură în urechi tot felul de lucruri care nu au nicio legătură cu realitatea. Or lucrul ăsta trebuie să se schimbe, partidul trebuie să fie un partid viu, care este în permanent contact cu societatea, care primeşte permanent feedback din societate în legătură cu acţiunea sa politică. Din acest motiv susţin aceste schimbări absolut necesare în funcţionarea partidului mecanismului şi de luare a deciziei în partid’, a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al PNL pentru că vrea să confere partidului ‘caracter şi demnitate, forţă şi credibilitate’.

Orban a spus că în campania pe care o va derula până la Convenţia Naţională şi-a propus să meargă în fiecare judeţ din ţară şi să se întâlnească cu cei mai importanţi membri ai PNL, începând cu preşedinţii de organizaţii şi continuând cu primarii, viceprimarii sau consilierii locali şi judeţeni ai partidului. „Mi-am propus să merg în fiecare judeţ de cel puţin două ori. În prima trecere obiectivul meu principal este să-i ascult pe cei mai importanţi membri ai PNL de la nivel judeţean şi local: primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni, preşedinţi de organizaţii locale, pentru că nu vreau ca moţiunea pe care o voi depune să fie numai rezultatul gândirii mele. Vreau ca proiectul meu politic, viziunea asupra evoluţiei PNL să fie rezultatul consultării bazei PNL, să conţină toate acele idei propuneri, programe pe care le voi auzi de la colegii mei’, a explicat Orban, conform Agerpres.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.