În continuarea seriei expozițiilor anuale organizate de Pinacoteca București, Secția Artă a Muzeului Municipiului București prezintă un spectacol de excepție menit să ilustreze lumea satului românesc. Este vorba de o tematică perenă în plastica autohtonă, privită, de această dată, dintr-o perspectivă foarte modernă.
Descoperirea temelor care au dus la ilustrarea satului românesc se datorează și influențelor venite din arta franceză, mai ales prin intermediul lui Nicolae Grigorescu. Acesta a lucrat ani de zile în satul Barbizon și în pădurea de la Fontainebleau, în Franța. Realitatea rurală de acolo a declanșat resortul lăuntric al lui Nicolae Grigorescu, care, revenit în țară, a găsit în frumusețea satului românesc cea mai puternică sursă de inspirație.
În critica românească de artă, aprecierile privind oglindirea „specificului naţional” s-au raportat la operele artiştilor care au zugrăvit mediul țărănesc, „specificul naţional” fiind adeseori identificat cu oglindirea unor elemente care țineau de vestimentație, arhitectura caselor sau de individualitatea peisajului românesc. Nici astăzi, de exemplu, nu este pe deplin abolită aprecierea potrivit căreia Nicolae Grigorescu, Ion Theodorescu-Sion, Camil Ressu sau Dumitru Ghiaţă sunt maeştri necontestaţi ai „specificului naţional”, numai fiindcă în pânzele lor au surprins scene sau personaje care aparțin vieţii rurale.
Din categoria artiştilor care au reflectat „specificul naţional”, privit ca o analiză a lumii satului, fac parte și pictori precum Arthur Verona, Nicolae Vermont, Ştefan Dimitrescu, Octav Băncilă sau Aurel Băeșu.
Mișcările unioniste și Primul Război Mondial au făcut ca pictura cu specific românesc să rămână o constantă a artei noastre, la sfârșitul secolului XIX și în prima jumătate a secolului XX. După Marea Unire, în peisajele anilor ’20 se manifestă pregnant motivul rural. Anterior, apăruseră lucrări importante cu influențe semănătoriste, care vor caracteriza opera unor artiști precum Arthur Verona, Pan Ioanid sau, mult mai subtil, se manifestă la Ștefan Popescu.
Mai târziu, Camil Ressu va veni cu o manieră mai specială, realist-constructivistă. Arta cu specific românesc trebuia să însumeze arta țărănească și arta religioasă de sorginte bizantină. Decorativismul va juca un rol important în această specificitate. Cu timpul, Iosif Iser, Camil Ressu și Francisc Șirato renunță la tema specificului național, dar Ion Theodorescu-Sion și Ștefan Dimitrescu continuă pe acest drum, în alte maniere.
La Ion Theodorescu-Sion, subiectul capătă mai multă profunzime, devenind o temă importantă de experiment artistic. Și după cel de-Al Doilea Război Mondial, tema rurală revine în forță, fiind legată de noile ideologii politice, dar păstrând, în subsidiar, și tradiția marii picturi interbelice din România.
Expoziția care prezintă o selecție impresionantă de lucrări, multe dintre acestea nemaifiind expuse de foarte multă vreme, poate fi vizitată până la 20 august 2023 la Palatul Suțu. Călătoria prin satul românesc aduce în faţa privitorului portrete, peisaje rurale, interioare de gospodării ţărăneşti cu „recuzita” lor specifică, scene de familie şi ocupaţii tradiţionale, elemente de costum popular, ceramică şi încă multe altele, de la pictură, artă grafică și până la sculptură și artă decorativă.
Articolul a fost scris de dr. Elena Olariu/director adjunct-Arta/Muzeul Municipiului Bucuresti
La Ion Theodorescu-Sion, subiectul capătă mai multă profunzime,….
-da,
pare un selfie!
(asemanarea personajului cu Crudutza
nu e pur intamplatoare,măi!)
Si in tablourile neamului, tot Boii sunt in fata ……..sigur inaintea carutei cu prosti !
@Mărgelatu
-esti bot 100%!
(„purtau încă straie”
asta l-a dat de gol:
a fost progrramat in haifa/tel-aviv:
noi nu folosim cuvinte d-astea,
gen „bacanie”)
Ptr un antiroman ca tine, caruta cu cei care se intorc de la targ inseamna migratie, transhumanta si lipsa de domiciliu?
Transhumanta o practicau oierii, dar acasa ramanea nevasta cu copii si batranii. (ca-n Baltagul)
Voi maghiarii ati fost migratori si fara domiciliu pana la anul 1000. Stabilitatea romanilor pe teritoriul Daciei este dovedita de limba noastra din familia limbilor latine, pastrata nestirbita timp de cca doua milenii. Vi se scurg ochii si crapati de dorul Transilvaniei pe care ati stapanit-o ca minoritari. Si acum in Transilvania sunt 6 mil romani si cca 900 000 maghiari cu pretentii de stapani.
S-a terminat cu stapanii minoritari……[Rumburak]
Dacicus Maximus.
Scuze …
@Marele Urs : voi pana azi aveti caftanul (halat),pe cap cusma mongola(usanka) si salvarii ca imbracaminte si cizma sau imineii,elemente traditionale mongole -turcice noi opinca dacica si itarii celtilor, mare diferenta intre nomazi si oamenii locului numi Dacia
…șî asta-i Doftor? …în CE?
…multora o să ajungă să le fie rușine să se mai nască pă teritoriu’ ăsta cu șpețific națioanal balkanik, fiindcă dîn născare nu se va veni cu titlu’ dă Doftor, într-o soțîietate dă Doftori făcuți la-apelu’-bocancilor…
Ultraglobaliștii se uită la afiș ca la Catedrala Mântuirii Neamului.
Pictura e totuși legată mai puternic de viziunea artistului.. Insă nici el nu poate fi rupt prea mult de realitate.. In aceste picturi recunoști migrația, transhumanța și lipsa de domiciliu a românului pe care și azi vezi exact la fel, numai că li se zice țighani.. Insă vezi un pic de fotografiile din anii 1890 pân la 1914, mult mai realiste..Poate vei ințelege de dorul românului pentru transilvania..
Interesant de adus în atenția opiniei publiceo pictură realizată în secolul al XIX-lea de Miklos Barabas, un pictor maghiar important, care ne arată într-una dintre lucrările sale niște țărani sălișteni (zona Sibiului) mergând spre târg. Mocanul mai în vârstă e coborât de pe Columna lui Traian:))) – căciula dacica, pantalonii, cămașa și mantia par luate de pe una dintre statuile de daci care tronează și astăzi, impunător, în Italia. Prin urmare, dacă în secolul al XIX-lea țăranii români purtau încă straie atât de asemănătoare cu cele dacice, nu este o probă despre continuitatea dacilor în Transilvania? Cu atât mai mult cu cât proba este oferită de un pictor maghiar……:))
Dovezile Daciei sunt in traditia noastra
Miklós Barabás (1810-1898)a fost un pictor maghiar, cel mai de seamă reprezentant al stilului traditional realist din Ungaria, cunoscut în special pentru arta sa portretistică. S-a născut în Transilvania, la Mărcușa, în județul Covasna. Și-a început studiile la Aiud, apoi le-a continuat la Sibiu, Budapesta, Viena