Lumina vine de la Firea

Compania Municipală Iluminat Public București SA a primit aprobarea de înființare de la Consiliul General în luna august 2017. Scopul înființării ei este de a prelua serviciul public de iluminat al orașului de la Luxten SA, contract care expiră la sfârșitul acestui an. Costurile aprobate pentru viitoarea companie sunt amețitoare, iar personajele numite în Consiliul de Administrație provin din cercurile de interese ale PSD și ale primarului general.

În zadar a fost cererea insistentă a consilierilor PNL din august 2016, prin care solicitau realizarea unui studiu de oportunitate privind modalitatea de gestiune a serviciului de iluminat public, conform art. 22, alin. 3, din Legea 51/2006. Primarul general s-a făcut că nu aude. „Studiul trebuia să arate în ce condiții se obține cel mai bun raport preț/calitate, dacă este de preferat furnizarea iluminatului public printr-o structură administrativă, printr-o firmă proprie (încredințare directă) sau printr-un terţ selectat printr-o licitație publică“, spune consilierul general PNL Ciprian Ciucu. El precizează că se știa din 2003 despre finalizarea contractului în decembrie 2017, dar se așteaptă să fie invocată „urgența“ pentru încredințarea directă a serviciului de iluminat către propria companie a municipalității.

Cine va conduce iluminatul public

Cheltuielile pentru plata membrilor Adunării Generale a Acționarilor, 3 membri PSD, a Consiliului de Administrație (CA) și a cenzorilor sunt de 331.440 lei numai pentru ultimele trei luni ale anului 2017. CA are 7 membri, președinte fiind directorul general, Adrian Corbu.

l    Valentin Navrăpescu – prorector al Politehnicii București, expert în inginerie electrică;

l    Mihai Iosub, tatăl Sabinei Iosub, prezentatoare la Antena 3;

l    Gabriel Florin Smeu;

l    Lenuța Bancotă, șefa Direcției Venituri din Primăria Capitalei;

l    Alexandru Norocel Anastasescu, fost președinte al Partidului Conservator Sector 2 și candidat la Primăria Sector 2. El este proprietarul Regent Security SRL, firmă abonată la contracte cu spitale. Potrivit presei, el este un apropiat al lui Gabriel Oprea;

l    Simona Rainea este propunerea Gabrielei Firea. Ea este fost director de vânzări la firma de sisteme de iluminat Elmark România, în prezent director comercial la Eco Lighting Collect.

l    Adrian Corbu este numit director, dar el administrează și Compania Medicală a municipalității. În același timp, este director general adjunct al Smart SA, filială a Trans­electrica.

Lista de cheltuieli și beneficii

Potrivit datelor oficiale, salariul directorului general este de 23.572 lei, iar salariul mediu în companie este de 5.730 lei. Numai până la sfârșitul acestui an, numărul de salariați este de 165 de persoane, dar nu știm pentru câte persoane este dimensionată întreaga companie. Ceea ce se mai știe este că firma a cerut o majorare de capital la 4.282.250 lei și un împrumut pentru primul an de activitate de 9.715.000 lei.

Din lista de cumpărături reținem achiziția de automobile de 471.000 lei, mobilier de 80.000 lei, utilaje de 3.439.500 lei, un soft de 136.500 lei, PC-uri, server și printer de 38.500 lei. Pe chirie, firma va cheltui 292.000 lei.

Cadrul legal

În luna februarie, CGMB a adoptat o hotărâre de aprobare de principiu a înființării unei societăți comerciale pe acțiuni, având ca obiect principal de activitate „realizarea activităților necesare asigurării serviciului de iluminat public“.

În raportul de specialitate, elaborat de Direcția Generală Infrastructură și Servicii Publice din Primărie, se arată: „Având în vedere că la data de 29.12.2017 se finalizează contractul de delegare a serviciului de iluminat în Municipiul București nr. 206/1997, încheiat între Primăria Municipiului București și operatorul economic SC Luxten Lighting Company SA, și ținând cont de faptul că este obligatorie menținerea unei continuități în asigurarea serviciilor publice către populație, este necesară inițierea demersurilor pentru asigurarea organizării serviciului de iluminat“.

Raportul avansa ideea variantei de înființare de către municipalitate a unei societăți comerciale proprii.

Controversatul Adrian Corbu

Actualul director al companiei, Adrian Corbu, este nepotul baronului de Ilfov, Marian Petrache. Potrivit informațiilor din presă, Petrache este cel care și-a instalat nepotul, pe atunci, la 29 de ani, la PDL, în conducerea Smart SA, o filială a Transelectrica. După această numire și ținut în brațe de unchiul Petrache, tânărul Adrian Corbu a avut o ascensiune fulgerătoare, atât în carieră, cât și în politică. El a ajuns rapid în fruntea organizației de tineret a PDL, iar în afaceri s-a făcut remarcat cu un tun dat cu ajutorul unei firme imobiliare în 2014. Scandalul a luat amploare doar în presă și s-a stins la fel de repede și nu a ajuns să fie instrumentat de vreun procuror. Acum, Adrian Corbu, la 33 de ani, conduce două companii municipale, potrivit documentelor, și se află în centrul de interes al Gabrielei Firea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.