M.H. Maxy, la Muzeul de Artă

Expoziţia „M.H. Maxy – De la avangardă la socialism” va fi vernisată la Muzeul Naţional de Artă al României astăzi, de la ora 18,00, în spaţiul expoziţiilor temporare de la parterul Galeriei Naţionale.

Expoziţia prezintă opera artistului Max Herman Maxy în două secţiuni distincte, urmând firul cronologic al biografiei sale, şi reuneşte 95 de lucrări de pictură, 50 de lucrări de grafică şi proiecte de scenografie, obiecte de artă aplicată, o selecţie din revistele de avangardă „Integral”, „Contimporanul, unu”, „Punct”, potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES de MNAR.

În cadrul expoziţiei vor fi proiectate selecţii din filme documentare realizate în anii ’40 şi ’50 semnificative pentru climatul epocilor respective.

Expoziţia va fi deschisă de Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Max Herman Maxy a fost una dintre figurile excepţionale ale artei secolului al XX-lea din România, viaţa sa de artist petrecându-se în două epoci distincte, egale ca durată: în România monarhică din anul 1923, cel al întoarcerii de la studiile urmate la Berlin, până în 1947 şi cea care a urmat prin instaurarea regimului comunist în acel an şi până la moartea sa în 1971. În ambele perioade a fost o figură de prim rang, fie ca unul dintre liderii mişcării artistice de avangardă din perioada interbelică, fie ca directorul care a condus înfiinţarea şi funcţionarea celui mai important muzeu de artă al României din perioada comunistă, actualul MNAR, se precizează în comunicat.

Expoziţia va fi deschisă până pe 30 aprilie 2023 şi va include activităţi educative şi conferinţe susţinute de academicianul Ion Pop, dr. Alexandra Chiriac şi Călin Stegerean.

Recomanda 1
Author

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.