Mă Tătarule, mă groparule…

Scandal între liberali nu doar la centru, ci și în teritoriu.  Primarul municipiului Bârlad, liberalul Dumitru Boroș, îl acuză pe liderul PNL Vaslui, Nelu Tătaru, că este „groparul liberalismului vasluian”. Potrivit lui Boroș, Tătaru „a reușit să înscăuneze în funcția de <preşedinte> al PNL Bârlad în şedinţa convocată nelegal un om care nu are nici măcar calitatea de membru”.

„Tătaru, groparul liberalismului Vasluian calcă în picioare STATUTUL.
STATUTUL şi legile interne ale PNL au fost încălcate, cu bună ştiinţă, doar pentru ambiţia celui care, vremelnic, se află la cârma organizaţiei judeţene.
Domnul Tătaru s-a întrecut pe sine însuși, asta după ce printr-o semnătură abuzivă și ilegală a anulat alegerile legale şi statutare din data de 16.06.2021 ale Organizației PNL Bârlad.
Astăzi, a reușit să înscăuneze în funcția de “preşedinte” al PNL Bârlad în şedinţa convocată nelegal, un om care nu are nici măcar calitatea de membru, în persoana numitului Georgică Vulpe.
În data de 11.12.2020, acesta şi-a depus demisia din partid, înregistrată sub nr. 193/11.12.2020. Această demisie a fost postată și promovată pe toate rețelele de socializare, inclusiv în presă.
Ceea ce nu știe domnul Tătaru (deşi este preşedinte) și armata de strânsură din alte partide, conform art. 33, pct. 2 din STATUT „persoana care a demisionat poate face cerere de reînscriere în Partidul Național Liberal, după trecerea unei perioade de minimum un an de la demisia sa”.
Va urma …
Pentru a înlătura orice speculaţie vom anexa documentele.
Biroul Politic PNL Bârlad”, este mesajul postat de Boroș pe pagina sa de Facebook.
Recomanda 13
Ioana Radu 8624 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Nelutule,

    Grija mare cu groapa…cine o sapa pentru altii s-ar putea sa cada singur in ea. Dosarele privind achizitiile de anul trecut, cand o tara intreaga era sub presiunea cauzata de pandemie, atarna greu in balanta.
    In aceeasi nota, poate cineva se autosesizeaza si cerceteaza mai bine raportarile de morti din perioada alegerilor. Publicul merita sa stie de ce au fost subraportari cand unii erau preocupati exclusiv de continuarea la ciolan.

    P.S. Cand o sa cazi in groapa, ia-l si pe logofatul analfabet de la RAR VS cu tine.

  2. Borosh este un ceangau ratacit printre moldoveni. A plecat in ’90 ca orice oportunist (poate si secu) cu FSN-ul securist la drum desi exista si PNL_ul istoric si PNT-ul istoric. Impostorul asta pervers se vrea acum aparatorul PNL-ului? Bine ca in sfarsit l-au dibuit. Bravo Tatarule!

  3. Auziti domnu Boros,da’ de Cocotatul penal la varful statului,care de ani de zile incalca Constitutia si Legile Tarii,nu va indignati ? Ca de exemplu,Iohanus,dupa ce a promulgat Legea pensiilor,Legea alocatiilor,dupa cum stie toata lumea,s-a sucit.A dat dipozitie sa nu fie aplicate,respectate.Iar Miss Romania Cartu Partu,zis si turuiala ca nu intelege nimeni ce balmajeste,”sa traiti am inteles ” a executat intocmai.E,ce zici,te bagi sa-i iei la injuraturi si pe astia doi floarea liberalismului securisto-marxist ?

  4. Deci Tătaru scoase o măciucă mică și, lovind pe Boroș, pavăza îi strică?
    Pagubă-n ciuperci.

  5. Poate sa se fi saturat si primarul de mizeriile pnl-iste, doar a trait ani in sir in politica locala cat si in meseria practicata de avocat. Magaria in pnl e de multi ani dar neavand incotro, ca era Constantinescu reprezentantul candidat psd, altfel, cred ca deja era al psd-ului! Si Constantinescu fusese la baza psd-ist dar cand vazu ca liberalii ciuciu castig alegeri, a trecut prin manevre la psd definitiv, unde s-a si dus de rapa din cauza comportamentului infect fata de cetateni! La fel si Tataru care se da mare liberal de Husi, un habarnist profesionist care traieste doar din politica si afaceri din politica! Sa nu spun mai multe! Posibil ca actualul primar sa patrunda in sanul altui partid ca la liberali e deja virusul minciunii, ilegalitatilor si excrocheriilor la cote alarmante! Tataru-groparul, chiar e corect titlul din toate punctele de vedere!

  6. daca ar fi numai groparul liberalismului (apropo: care/al cui liberalism???)…… sa nu uitam de perioada ministeriatului….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.