Măcel la Monte Cassino, la 70 de ani după cel din al Doilea Război Mondial

Căzături teribile şi principalul favorit este scos din calcule

Pe 18 mai 1944 s-au încheiat sângeroasele lupte de la Monte Cassino, care au au costat viaţa a 75.000 de beligeranţi. La 70 de ani distanţă, pe 15 mai, ora 18.00, a curs din nou sânge la Monte Cassino, de această dată nu într-o luptă, ci în urma a două căzături colective teribile în etapa a VI-a a turului Italiei. Totul s-a petrecut cu 7 km înainte de linia de sosire, pe o şosea umedă din cauza ploii care a început să cadă pe finalul cursei.

Pentru prima oară în acestă cursă ambulanţele au avut de lucru, transportând la spitalul din apropiere cel puţin 2 rutieri: Giampaolo Caruso (Team Katusha) şi Janez Brajkovic (Astana Pro Team) – amândoi cu fracturi, primul în stare foarte gravă. Peste 30 de rutieri au ajuns cu întârzieri foarte mari la finish, toţi cu echipamentul ferfeniţă şi plini de sânge.

Pentru principalul favorit, spaniolul „Purito” Rodriguez (Team Katusha), Il Giro s-a terminat. Angrenat în căzătură, Rodriguez a ajuns cu 7 minute şi 43 de secunde întârziere faţă de cel mai bine plasat favorit, Cadel Evans, iar cu o astfel de întârziere şansele sunt nule, chiar dacă mai sunt 15 etape dintre care 8 montane. În plus, rutierul spaniol arăta destul de zdruncinat din cauza căzăturii şi nu este exclus ca el să se retragă. Nu este exclus ca şi alţi patru sau cinci rutieri să se retragă în urma contuziilor suferite în etapă.

Se impune o întrebare: cât de moral a fost gestul lui Cadel Evans, care chiar în momentul celei de a doua căzături colective a atacat şi s-a distanţat de pluton, ştiind că nu poate exista reacţie în primele momente şi că foarte mulţi rutieri (inclusiv cei care nu au căzut) erau blocaţi pe şosea. În mod normal, când se înregistrează astfel de evenimente, cine a fost mai bine plasat şi ferit de incident nu atacă, ci încetineşte pentru a acorda o şansă şi celorlalţi. Dacă Evans va câştiga Turul Italiei, atunci vor exista foarte mult voci care îl vor considera un învingător imoral.

Clasament etapa a VI-a: Sassano – Monte Cassino (257 km)

  1. Michael Matthews (Orica GreenEDGE) – 6:37:01
  2. Tim Wellens (Lotto Belisol) – a.t.
  3. Cadel Evans (BMC Racing Team) – a.t.
  4. Matteo Rabottini (Neri Sottoli) – a.t.
  5. Ivan Santaromita (Orica GreenEDGE) + 13”
  6. Steve Morabito (BMC Racing Team) + 23”
  7. Wilko Kelderman (Belkin-Pro Cycling Team) + 49”
  8. Mauro Finetto (Neri Sottoli) + 49”
  9. Diego Ulissi (Lampre-Merida) + 49”
  10. Fabio Duarte (Team Colombia) + 49”

„Tricoul roz” – Clasamentul General

  1. Michael Matthews (Orica GreenEDGE) – 24:18:14
  2. Cadel Evans (BMC Racing Team) + 21”
  3. Rigoberto Uran (Omega Pharma-Quick Step) + 1:18
  4. Steve Morabito (BMC Racing Team) + 1:25
  5. Matteo Rabottini (Neri Sottoli) + 1:25
  6. Ivan Santaromita (Orica GreenEDGE) + 1:47
  7. Fabio Aru (Astana Pro Team) + 1:51
  8. Tim Wellens (Lotto Belisol) + 1:52
  9. Ivan Basso (Cannondale) + 2:06
  10. Nairo Quintana (Team Movistar) + 2:08

Vom reveni cu amănunte privind evenimentele din etapa a VI-a şi cu reacţii din partea competitorilor. Nu este exclusă o nouă grevă a rutierilor, ţinând cont de ce s-a întâmplat în ultimele două zile.

Ultima oră: „Purito” Rodriguez s-a retras din cursă

În această dimineaţă, managerul celor de la Team Katuhsa a anunţat că Joaquim „Purito” Rodriguez, nu se mai prezintă la startul etapei a 7-a, din cauza unor fisuri la coaste, cauzate de căzătura de joi. În urma ieşirii din joc a unuia dintre principalii favoriţi, pentru câştigarea tricoului roz se vor bate Cadel Evans, Nairo Quintana, Rigoberto Uran, Domenico Pozzovivo, cel mai bine plasat find Cadel Evans. Ţinând însă cont de evenimentele din ultimele 2 etape, orice este posibil, mai ales că sunt 7 etape montane în tur şi nu este exclus ca şi alţi rutieri de clasament general, cotaţi doar pentru top 10 să producă surprize.

Team Katusha a ieşit decimată în urma incidentelor de joi: în afară de Giampaolo Caruso, cel mai grav accidentat şi colegul său, Angel Vicioso, a fost transportat la spital. Katusha continuă competiţia cu 6 rutieri, dar al doilea om de clasament general, Daniel Moreno, este în acest moment prost plasat, pe locul 48 la 5 minute şi 46 de secunde de lider. Moreno a pierdut minute bune în etapa a 5-a, când a fost implicat într-o căzătură în oraşul Bari.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.