Macovei, arestată preventiv

Directorul Direcției IT din ANAF, Ancuța Anda Macovei, a fost arestată preventiv, vineri, în dosarul în care este acuzată de DNA Ploiești de luare de mită.

Magistrații Tribunalului Prahova au admis, vineri, propunerea procurorilor și au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a directorului Direcției IT din ANAF, Ancuța Anda Macovei, care la data presupuselor fapte era director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor.

Decizia instanței nu este definitivă, fiind contestată de Macovei.

În ordonanţa procurorilor se arată că în anul 2010, în calitate de director al Direcției Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, Macovei a pretins, pentru sine și pentru o altă persoană din conducerea instituției, de la reprezentanții a două societăți comerciale, un procentaj de 25% din valoarea unor contracte de mentenanță pentru aplicațiile componente ale Sistemului Informatic Integrat Vamal al Autorității Naționale a Vămilor pentru ca, în schimb, să organizeze procedura de licitație astfel încât să fie câștigată de o asociere din care făceau parte și cele două firme, să asigure buna derulare a contractelor și efectuarea plăților aferente.

„Din suma cerută, inculpata Macovei Ancuța Anda a primit, în perioada 2010 – 2014, pentru sine și pentru cealaltă persoană, suma totală de aproximativ 1 milion euro, contravaloarea unei deplasări în SUA și bunuri materiale de valoare”, susțin procurorii.

Potrivit referatului prin care procurorii au solicitat arestarea preventivă, banii dați ca mită șefei Direcției IT din ANAF, Ancuța Anda Macovei, în perioada în care conducea direcția similară din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, erau ascunși în pachete cu produse de patiserie.

„Astfel, în perioada 2010 — 2014, în calitatea deținută, Macovei Ancuța Anda a primit de la (…) — reprezentant al SC (…) SA București și (…) — fost asociat și administrator al SC (…) SRL București aproximativ un milion de euro, sumele de bani fiind remise de aceștia, de regulă, la biroul său în sediul Autorității Naționale a Vămilor din municipiul București, în plicuri ascunse în pachete cu produse de patiserie”, se arată în referat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.