Monica Macovei a declarat, joi, că până la sfârşitul acestei săptămâni va face un anunţ în privinţa eventualei sale candidaturi la preşedinţia partidului.
Întrebată joi dacă se va înscrie în cursa pentru şefia PDL, Monica Macovei a răspuns: „Voi face un anunţ în acest sens până la sfârşitul săptămânii, după CNC de sâmbătă”.
„Cred că ar trebui să existe o consultare a tututor membrilor de partid, o moţiune gen «întoarcerea la popor», fiindcă PDL a ajuns partidul celor aflaţi în funcţii de conducere şi i-aş întreba pe cei care au condus în ultimul timp partidul dacă au avut curajul să-i întrebe vreodată pe membrii simpli dacă sunt de acord cu conducerea partidului, cu politicile partidului, cu deciziile PDL, un fel de alegeri primare, înţeleg că nu ar fi posibil acum”, a spus Macovei, citată de Mediafax.