Macrobiotica sau măiestria de a lungi viața

Din colecția de carte veche deținută de Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici face parte și o lucrare de excepție: „Macrobiotica sau măiestria de a lungi viața”, scrisă de savantul german Christoph Wilhelm Hufeland și tradusă cu caractere chirilice de către doctorul Pavel Vasici, ediție realizată în anul 1844, la Brașov, în tipografia lui Johann Gött.

Etimologia termenului „macrobiotică” provine din limba greacă „makros” ceea ce înseamnă „mare” și „biotikos” cu semnificația de „care aparține vieții”. Conform DEX, temenul reprezintă „știința care cercetează posibilitățile de prelungire a vieții”.

Această lucrare care stă la baza igienei individuale este rodul muncii savantului german Hufeland în perioada activității sale la Iena, între anii 1793-1801. Astfel că, macrobiotica devine o disciplină, un curs susținut la Universitatea din Iena, timp de trei ani, în perioada activității sale aici.

Christoph Wilhelm Hufeland s-a născut la data de 12 august 1762 în Turingia, la Langensalza. Urmând exemplul tatălui și bunicului său, ambii de profesie medici, a început să studieze medicina din anul 1780 la Iena și Göttingen. Activitatea sa științifică cuprinde aproape toate domeniile medicinei, însă cea mai cunoscută lucrare a sa rămâne „Macrobiotica – măiestria de a lungi viața”.

Încă din timpul vieții autorului, lucrarea a fost editată în cinci ediții, prima dintre ele, în anul 1796 la Iena, urmând în 1797 cea de a doua, a treia la Berlin în anul 1805, Stuttgard în 1812, iar ultima, cea de a cincea, la Viena, în anul 1825, înfluențând astfel întreaga medicină a secolului al XIX- lea (Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii, Științifică și Enciclopedică, 1982: 125).

Lucrarea a fost tradusă în nenumărate limbi, inclusiv chineza. O prima versiune românească se datorează poetului Daniil Scavinschi, în acest sens, scriitorul George Călinescu nota: „Daniil Scavinschi, îndrăgostit de poezie, doctorie şi mustăţile sale, începe să traducă Macroviotica lui Hufeland în mod grotesc, vorbind despre viaţa care e o însuş dobitocohemicească operăţie” (George Călinescu – Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, 2003:76).

O a doua versiune românească, poate și cea mai cunoscută, este versiunea doctorului Pavel Vasici, în perioada în care aceasta a fost medicul carantinei de la Timiș, regiunea Brașovului. Această ediție a fost realizată în anul 1844 și editată în tipografia lui Johann Gött, la Brașov, ediție pe care muzeul o deține. Trebuie subliniat faptul, că tipograful Johann Gött a marcat istoria culturală a Brașovului timp de peste cincizeci de ani. Acesta a tipărit Gazeta Transilvaniei peste patruzeci și cinci de ani, între anii 1838 și 1884. Tot la tipografia lui Johann Gött, în anul 1838, George Barițiu tipărea „Foaia literară”, urmată în câteva luni de „Foaia pentru minte, inimă și literatură” (Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii, Științifică și Enciclopedică, 1982: 220).

Pavel Vasici, realizatorul acestei cărţi, ne oferă o definiţie mult mai complexă, precizând rolul macrobioticii în relaţia cu medicina: ,,Știința aceasta nu trebuie schimbată cu medicina sau cu dietetica medicinala, ea are alte scopuri, alte mijloace, alte margini. Scopul medicinei este sănătatea, a macrovioticei, viiața lungă, mijloacele medicinei sunt socotite numai pentru statul present și pentru schimbările lui, acela însă a macrovioticei, pentru tot… Medicina trebue să privească la toate boalele cala un rău, care nu se poate destul de curând goni, macroviotica ne arată cum, că pot fi și boalele însiși mijloace de a lungi viiața, medicina caută să rădice, prin vârtoase și alte mijloace lecuitoare, pe fieștecare om la gradul cel mai înalt a fisiceștei perfecții și învârtoșiri, iar macroviotica macroviotica ne arată cum că un grad preaînălţat de învârtoşie ar fi un mijloc grăbitor, prin urmare şi scurtător de viiaţă. Aşadar, medicina practică este de a se privi în relaţie cătră macroviotică numaica o ştiinţă ajutătoare, carea învaţă a cunoaşte, a încungiura şi a alunga o parte a vrăjmașilor noștri, adecă boalele, ea însă însăși trebue să se supuna mai înaltelor legi macroviotice” (Macrobiotica sau măiestria de a lungi viața: 7).

Pavel Vasici-Ungureanu s-a născut la data de 18 aprilie 1806, la Timișoara. Școala a urmat-o în orașul natal, liceul la Szeged și Oradea, iar Facultatea de Medicină a urmat-o la Budapesta, unde își susține și doctoratul cu o teză despre pesta orientală, cu titlul „ De peste orientalis”. A fost printre primii medici români din zona Banatului, zonă care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. De asemenea, va profesa la Timișoara, Orșova și Brașov. Pe lângă profesia de medic, a fost scriitor și un membru al Academiei Române. Printre cărțile de medicină scrise, o reală contribuție adusă medicinei românești a fost traducerea lucrării lui Hufeland, „Macrobiotica sau măiestria de a lungi viața”, în două volume, completate cu observațiile sale (Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii, Științifică și Enciclopedică, 1982: 350).

Primul volum pe care Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici îl deține a fost editat la Brașov în anul 1844, în tipografia lui Johann Gött și este alcătuit din 221 de pagini, scrise cu caractere chirilice. Coperta este din piele cu cotor și colțuri cartonate. Pe foaia de titlu există și un motto: „ Dulce viață! întru carea atât de frumos și prietenește m-am dedat a fi și lucra! De tine să mă despart?” (Goethe)

Comparând acest volum cu traducerile edițiilor anterioare se poate constata, că versiunea actuală a fost realizată după ediția a cincea, cea de la Viena din anul 1825. Traducerea lucrării lui Christoph W. Hufeland nu este o simplă traducere, ci, a completat textul traducerii cu fapte din propria-i experienţă de medic, a adus date şi statistici asupra longevităţii românilor bănăţeni, a legat longevitatea de noxele întâlnite în specificul de muncă al unor profesii, cum ar fi: tăbăcari, zidari, tipografi, a combătut exagerările hidroterapiei, aşa cum era practicată în epocă, a făcut propagandă pentru vaccinarea antivariolică.

Lucrarea este structurată astfel: în prima parte este cuprinsă dedicația și prefața autorului (primele opt pagini), iar cea de-a doua parte este compusă din nouă capitole fiecare având titlu și subtitlu, dispuse astfel: Capitolul 1: Soarta acestei științe (p. 3-26), Capitolul 2: Cercetarea puterei viieței și a tinerei viieței întru tot (p. 26-54), Capitolul 3: Ținerea viieței în plante (p. 55-69), Capitolul 4: Ținerea viieței la vietăți (p.69-85), Capitolul 5: Ținerea viieței la oameni (p. 85-126), Capitolul 6: Resultatele din esperiință. Hotărârea țintei viieței omenești (p. 127-154), Capitolul 7: Mai de aproape cercetare a viieței omenești, a momentelor sale de căpetenie și a influenței mai înaltei și intelectuoasei sale perfecții în ținerea viieței (p. 155-179), Capitolul 8: Spețiale așăzări fundamentale și semne de ținerea viieței în oameni singulari (p. 180-192), Capitolul 9: Ispitirea feliuritelor metoduri noă spre lungirea viieței și întemeierea a celui singur numai cu putință și pentru viiața omului potrivit metodului (p. 193-222). Într-o ultimă parte sunt cuprinse Notele și adnotările traducătorului și Erata (p. 223-224).

Dedicația autorului se îndreaptă către „Preasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit al României, Domnului Domn Neofit, President al obșteștii adunări ordinare și estraordinare, Cavaleru a ordinului otoman Nișan-Ifti car, a ordinului împărătesc S. Annei 1- a clasă cu cordon în brilianturi și pentru merite patriotice dăruit de Maiestatea sa rusească cu Engolpion de aur.

Prea Sfintiţe!

Cel mai mare doru au zăcut totdeauna în adâncul inimei mele a putea sluji iubitei mele naţii ori în ce chip; drept aceea, am tradus şi Macroviotica mult făimosului şi învăţatului doctor Hufeland şi am întocmit-o după trebuinţele românilor. Apoi, după ce aceasta carte în limba originală au eşit subt ocrotirea regeştei Sală Maiestăţi prusiane, se cuvine să aibă şi traducerea românească vreun patron, de a căruia păvază să fie scutită şi ocrotită. Fiind eu norocit a cunoaşte în Prea Sfinţia Voastră răvna ce o aveţi spre înaintarea culturei naţionale, nu trebue mult să mă gândescu cum că nimăruia nu se cuveni mai drept decât Prea Sfinţiei Voastre a închina aceasta carte de obşte folositoare.

Primiţi-o dară, Prea Sfinţite, cu bunăvoinţa cunoscută bisericei şi patriei de la al Prea Sfinţiei Voastre aplecat,

Dr. Vasici”.