Președintele francez, Emmanuel Macron, consideră că s-au înregistrat ‘progrese substanțiale’ în urma consultărilor pe care le-a avut luni cu președintele american, Donald Trump, cu privire la războiul din Ucraina, relatează dpa.
Există discuții concrete cu privire la un plan de acțiune pentru a obține o pace durabilă în care Ucraina va fi implicată, a declarat Macron după întâlnirea sa la Casa Albă. ‘Cred că astăzi a fost un punct de cotitură în discuțiile noastre’, a spus el.
Liderul francez a declarat că au avut loc și discuții privind garanțiile de securitate atât din partea europenilor, cât și a Statelor Unite. Macron a insistat asupra unei ‘păci durabile’ și a subliniat că o încetare a focului fără garanții de securitate nu va rezista.
Franța a discutat deja cu Marea Britanie problema trimiterii de trupe de menținere a păcii ca parte a garanțiilor de securitate.
‘Suntem, de asemenea, conștienți că europenii trebuie să facă mai mult pentru securitatea în Europa, pentru apărarea în Europa și pentru o distribuție mai echitabilă a poverii securității’, a declarat Macron.
Trump crede că este posibilă o încetare a focului înainte de a se ajunge la o pace durabilă. ‘Mi-ar plăcea să ajungem direct la un acord, dar încetarea focului se va întâmpla întotdeauna un pic mai repede’, a declarat el în conferința de presă comună cu Macron.
Fiecare zi în care luptele ar putea fi oprite mai repede ar salva sute, uneori mii de vieți, a spus Trump. ‘Așa că vrem să vedem dacă putem face asta foarte repede’. El a repetat declarația conform căreia crede că și partea rusă intenționează să pună capăt luptelor.
Președintele rus, Vladimir Putin, ar fi de acord cu forțe europene de menținere a păcii pentru a asigura o posibilă încetare a focului în Ucraina, a afirmat președintele american. Întrebat: ‘Îl veți convinge pe Vladimir Putin să accepte trupe europene ca forțe de menținere a păcii? Trump a răspuns: ‘Da, va accepta’.
Liderul de la Casa Albă a spus că dorește să se întâlnească cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, pentru a discuta despre accesul SUA la resursele ucrainene de materii prime, afirmând că cele două țări sunt foarte aproape de un acord.
Acordul ar lega ajutorul SUA acordat Ucrainei de accesul la resursele valoroase și strategice de pământuri rare ale acestei țări.
‘Ajutăm Ucraina așa cum nimeni nu a mai ajutat-o vreodată’, a declarat președintele american, adăugând că nu dorește ca războiul din Ucraina să degenereze într-un al treilea război mondial.
SUA și Ucraina se ceartă de săptămâni întregi în legătură cu acest acord. Zelenski a refuzat inițial să-l semneze, afirmând că este nefavorabil pentru Ucraina. În plus, acesta nu conținea nicio garanție de securitate pentru țara sa, a declarat Zelenski, care încă luptă împotriva atacurilor rusești în războiul lansat de Moscova în 2022. Ucraina a cerut în mod explicit astfel de garanții, deși rămâne de văzut dacă o propunere revizuită le va conține.
Potrivit televiziunii publice ucrainene, Kievul a trimis deja Washingtonului o versiune finală a acordului-cadru privind accesul la zăcămintele ucrainene. Exploatarea acestora este considerată a fi atât importantă din punct de vedere strategic, cât și profitabilă din punct de vedere economic.
Dar analiștii spun că Ucraina va avea probabil nevoie de pământuri rare și de alte materii prime pentru propria reconstrucție, chiar dacă acest lucru înseamnă utilizarea resurselor din teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.
La rândul său, Vladimir Putin a propus explorarea în comun cu SUA a zăcămintelor de pământuri rare, inclusiv a celor din părțile Ucrainei ocupate de Rusia. Rusia este pregătită să lucreze cu partenerii săi, inclusiv cu SUA, în această chestiune, a declarat Putin într-un interviu pentru televiziunea de stat rusă.
El a adăugat că Rusia deține unele dintre cele mai mari zăcăminte din lume în nordul îndepărtat al țării, precum și în Caucaz, Siberia, Orientul Îndepărtat și teritoriile ocupate ilegal în Ucraina, pe care le-a denumit ‘noi teritorii’. Președintele rus a discutat anterior despre dezvoltarea exploatării materiilor prime cu miniștri și alți reprezentanți ai statului în cadrul unei videoconferințe.
Întâlnirea lui Macron cu Trump are loc la câteva zile după ce președintele francez a organizat o conferință cu liderii a 19 țări europene și Canada pentru a consolida coordonarea privind Ucraina. Aceasta a urmat unui summit de criză găzduit de Macron la Paris cu privire la o potențială forță de menținere a păcii pe teren în Ucraina.
Discuțiile au loc în timp ce Europa se confruntă cu o problemă crucială: cum să răspundă la schimbarea radicală a politicii Statelor Unite în Ucraina sub conducerea lui Trump. Washingtonul încearcă să îi împingă pe Zelenski și Putin spre negocieri, transferând în același timp Europei responsabilitatea pentru asigurarea unui acord de pace.
@IR:
Nu vorbi tu de antiromanism, cind tu ai sustinut si sustii pe fata stalinismul. Ucraina, cu tot cu naravuri, este creatia Rusiei bolsevice. Frontiera de Vest a Ucrainei si Belarusului este cea facuta de Stalin si Hitler. Acum Putin vrea s-o refaca pe cea a URSS.
@Anonim: antiromân sorosist: foarte bine ca Ucraina, tara artificiala si persecutându-si la sânge minoritatile nationale, dispare! Respecta victimele genocidelor ucrainienilor, între care, Volynia (WW2), rusofoni arsi (2014) ori crucificati (2022) de vii, românii ale caror scoli si cultura s-au interzis! Eminescu, apropo, le e dusman. Ucraina, asa cum spun si Putin, si Trump, trebuie sa se disloce-n partile compoente: Rusia, România, Ungaria, Polonia. Mai si potoleste-te.
Probabil le vede, „progresele”, prin ochelarii optimisti ai mamaiei Brighitte.
‘Supradotatului’ de la 8:09:
Pacea lui Putin si Trump inseamna disparitia Ucrainei. Ce crezi ca va urma dupa?
Iritarea lui Trump fata de vorbaria Macron la conferinta de presa s-a vazut in ultimele cuvinte : „Salutari frumoasei tale doamne !”
bietul Macron , ca majoritatea liderilor u-europeni, se simte complexat in prezenta adevaratilor conducatori ai Lumii .
Vazindu-se bagat-in seama de TRUMP a reinviat mediatic.
Sorosismul bate COVID-ul.
Pai tocmai asta e problema. Rusia va cucerii toata ucraina daca nu se face pace acum. Asa ca amerucanii salveaza ce se mai poate. Francezii primesc si ei cateva mine de uraniu.
Singura garantie de securitate adevarata este infringerea Rusiei, incit sa-i piara cheful de a mai da buzna peste altii.
Cum insa Occidentul este preocupat de LGBTism si nu de propria securitate, asa ceva este departe de realitate.
Realitatea se va rezuma deci la cite Munchen 1938, Yalta 1945, Malta 1989, Riad 2025 vor fi necesare pentru a face pe plac satrapului de la Kremlin. Totul pe seama celor care au nesansa istorica de a fi in vecinatatea imediata a Rusiei.
Ăștia din Europa Occidentală vor să trimită trupe de ocupație , pardon de menținere a păcii în Ucraina cum au procedat în atâtea țări africane, să fie siguri că au și ei o ciosvârtă din trupul Ucrainei de exploatat colonial
Și iată,francezii,cum în 1945 vor spune „noi și americanii am învins”
Macron mai departe își va fotografia profilul la intrarea în Versailles cu mutra de învingător. Victoria are mai mulți nași decât înfrângerea. Încheierea focului și la Bruxelles se va da ca victoria lor…
S-a pronunțat cuvântul PACE! Și încă de mai multe ori. Și din ambele părți.
E clar, domnii Trump și Macron fac parte din secta lui Georgescu.
Am ascultat conferinta de presa, ca de obicei, nu s-a spus mare lucru. Din comentariile si traducerile in engleza si putinul care l-am inteles in franceza, Macron a balmajit acelasi discurs globalist cu o amenintare voalata catre Putin. Intre altele, propune sa duca trupe in Ucraina, iar daca Putin nu-si vede de treaba, practic e razboi.
Trump e Trump, vorbeste mult si spune putin, niciodata nu da cartile pe fata.
Discutiile adevarate au loc in spatele usilor inchise si, din comentariile publice, nu am avut impresia ca ar fi fost vreun acord.
Putin si Lavrov au spus clar si raspicat ca nu vor accepta trupe europene in Ucraina. Dar orice e posibil, toti vor o bucatica din prada.