Comisia Europeană a salutat „contribuţia importantă” pe care preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, o aduce în dezbaterea europeană, subliniind însă că unele idei există deja şi urmează să fie aplicate.
„Este vorba de o contribuţie importantă a preşedintelui Emmanuel Macron pentru dezbaterea europeană”, a afirmat Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
„Mai multe elemente prezentate de Emmanuel Macron există deja şi au fost propuse deja ori urmează să fie puse în aplicare”, a subliniat purtătorul de cuvânt.
„Propunerea de consolidare a măsurilor de apărare la frontierele europene există deja. Crearea unui Consiliu european pentru inovaţie a fost deja decisă. Necesitatea avansării spre o Europă a apărării şi securităţii reprezintă un concept propus deja, le fel şi limitarea investiţiilor strategice străine”, a precizat Margaritis Schinas.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a adresat o scrisoare cetăţenilor Europei, documentul fiind tradus în 22 de limbi, inclusiv română, şi fiind postat pe site-ul Preşedinţiei franceze. Macron face o pledoarie pentru Europa şi pentru Uniunea Europeană (vezi aici)
Cine si-ar fi imaginat că v-a exista vreodată o generație de politicieni care isi vor urâ propriile popoare care i-au promovat la putere si de care apartin ? De când e lumea orice demnitar a reprezentat interesele propriului popor, dar astăzi toare sunt impotriva naturii, fiind răsturnată orice etică a valorilor morale, umane si universale ! Suntem generația auto-distrugerii; Tabbula rassa;