Prin strădaniile doamnei Pandele, avem o Capitală de concerte, petreceri, aniversări

Madam Pandele, pomenile, actoria și muzica

Am aflat o veste minunată. Primăria plătește pentru aparatele dentare ale copiilor cu deficiențe de dantură. Super!? Peste o săptămînă, primărița va anunța cu tam-tam că va lansa și campania de protecție a bebelușilor care fac pișu. Este o problemă serioasă de sănătate. Doar nu o să avem o Capitală enurezică! Prin strădaniile doamnei Pandele, avem o Capitală de concerte, petreceri, aniversări.

La acestea, se adaugă și mersul cu bicicleta. Bucureștenii plătesc impozite pentru ca madam Pandele să sporească vînzările industriei de bicle. Evident, în speranța că o bicicletă în plus ar putea să însemne o mașină în minus. Dar nu-i așa. Bucureștii nu pot fi un oraș al bicicletelor, pentru simplul fapt că nu au o primărie capabilă să îl transforme în acest sens. Cu niște piste desenate pe trotuare sparte și ocupate nu se schimbă nimic.

În plus, Capitala nu are nici banii pentru o asemenea modernizare. Bucureștii nu sunt în stare să se lege nici cu principalul său aeroport. Nu are două sau trei. Are unul singur. Prin intermediul acestuia, se poate ajunge în capitala României ceva mai rezonabil. Dacă te aventurezi cu trenul sau cu mașina, te-a bătut Dumnezeu. Ai nevoie de zile și de noroc.

Din păcate, de ani și ani, capitala României se conectează cu singurul său aeroport numai cu autobuzul și cu automobilul. Între București și Aeroportul Internațional Henri Coandă este o cursă nebună de taximetre. Jumătate sunt din Capitală. Cealaltă jumătate reprezintă o afacere întunecată, întinsă pe tot teritoriul județului Ilfov, pe care n-a lămurit-o nimeni. Cît privește trenul, acesta nu este o legătură de transport. Parcurgi România mai repede pe jos decît cu trenul. Și mult mai sigur.

Trenul românesc nu mai este nici măcar o glumă. Este o rușine. Poate fi eventual o legătură cu care primărița să meargă acasă în Voluntari. Să coboare la Otopeni în halta penibilă de provincie și apoi să ia autobuzul spre localitatea de domiciliu a soțului. Dacă stă în București, madam Pandele n-are decît să-i sugereze soțului ei să urmeze același drum. Sau să folosească și el un autoturism, mărind astfel traficul și poluarea.

Veți spune că aparatele dentare, subvenționarea cumpărării bicicletelor, concertele de Crăciun și de Paști și multe alte fuduleli nu sunt treaba primăriței. Asta zic și eu.

Citiți editorialul complet în ziarul Cotidianul varianta electronică 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11

14 Comentarii

  1. Cum doar mizerabili si fuduli ca ea ajung in functii? Nu a facut nimic pana acum si asa va fi pana la sfarsit. Problema e ca nu este o alternativa viabila pentru nerusinatii astia.

    • Ea a ales Primaria,ca era din Pipera, din clanul Ziditorii!Putea sa joace in filme „de capra si spaga” ca orice Pesedist, dar avea trac de mica…

  2. Madam Firea ar putea sa isi monteze o elice pe cap,sa faca pe elicopteru,la modul la care arunca cu banii bucurestenilor!

  3. Doamna Firea ,investeste draga intr-un hipodrom,este exact ce ne lipseste!Hipodromul „Fire y Pandele Y Vranceanu „cum suna?

  4. Dragă domnule Cornel, pe cei ce n-au bani să corecteze zâmbetul fețiței sau mușcătura inversă a băiatului cu un aparat dentar nu-i interesează absolut de loc legătura cu aeroportul, fiindcă abia dacă au bani de jalnicul tren. Avionul costă scump și zboară unde costă și mai scump. Formularea “madam Pandele”, pe care o repetați sistematic, pentru un editorialist ardelean cu real condei este urâcioasă.

  5. Probabil ca madam Firea, ca si precedentii primari ai Bucurestilor, este doar un alt proiect politico-administrativ elaborat de către “boierii patri-hoti” care l-au executat pe dictatorul comunist. Avand in vedere preocuparea obsesiva pt “imagine” , madam Firea pare a fi eşuat in misiunea ei administrativa din cauza obedienței puterii politice locale față de capitalul speculativ si subversiv care face “legea” in Bucuresti, cât şi a dezinteresului pentru imbunatatirea conditiilor de viata intr-un oras infernal… Tramvaiele,metroul sunt intr-o stare jalnica; haitele de taxiuri si microbuze nu sunt solutii in orasul hiperaglomerat.Performantele, modernizarea conditiilor de transportul public ar trebui sa constituie o datorie profesionala şi o problemă de conştiință a primarului, iar nu o simplă „afacere”, o continua incercare de exploatare în folos propriu ( sau de grup) a fondurilor publice…

  6. Atat de mult mi-am dorit, un presedinte iubit de popor, insa s-a ales mereu, un ganditor exterior.

    • Si în vremea Romei Antice, circul era la mare căutare (luptele între gladiatori). Nu este o noutate pentru gangavita de madam Pandele!

  7. Dar decreteii si cheltuirea banului public pentru tot felul de inseminari sunt treaba Primariei? Ultimii ani sunt doar un sir de neghiobii – nimic util, nimic cu cap, nimic pe termen lung, nimic de calitate. Numai panglici, baloane colorate, turcisme si indienisme, chermeze si circ de prost gust. Eu nu inteleg ce este atat de mult de sarbatorit in cea mai inapoiata si aglomerata capitala europeana. Noi nu putem circula si respira ca lumea, dar se gasesc bani pentru toate porcariile. Peste tot numai afise cu show-uri si sigla Primariei Capitalei. Ca si cand Primaria Capitalei trebuie sa se ocupe doar cu nunti si botezuri.

    • Uite ca Tolontan nu se autosesizeaza!El a infundat-o numai pe saraca aia din Petrosani,nu se baga mai sus,la Firea e PERICOL!Tolontane,nu te mai macina dreptatea?

  8. Dacă ar fi scris Nistorescu și în vremurile lui Ceaușescu cum scrie în prezent opinați că democrația ar fi putut fi altceva ?

  9. Daca Firea era ” ghe ghincolo „, tot asa iti bateai joc de ea, izmanarule? Ai lins curul lui Basescu pana l-ai tocit, iar acum faci pe independentul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.