Ministerul Afacerilor Externe atenţionează joi românii care doresc să călătorească în Grecia, asupra faptului că din cauza protestelor localnicilor din zona localității Yerissos (nordul Greciei), împotriva intenţiei guvernului elen de a deschide o mină de aur în zona Halkidiki, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate pe ruta Halkidiki – Ouranopolis – Muntele Athos.
Cetăţenii români sunt sfătuiţi să se informeze în prealabil la autorităţile locale şi să evite ruta Salonic – Ouranopoli, existând pericolul blocării acestui drum naţional.
MAE a emis joi o atenţionare de călătorie şi pentru Bulgaria.
Ministerul Afacerilor Externe informează că potrivit dispoziţiei Agenției bulgare ”Infrastructura rutieră”, în perioada 28 iunie 2013 – 15 septembrie 2013, pentru zilele de vineri şi duminică, se restricţionează circulația autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa maximă admisă de 12 tone (inclusiv remorci și semiremorci) cu mai mult de două osii pe sectoare ale rețelei naționale de drumuri, după cum urmează:
- drumuri clasa I (drumuri naționale);
- drumuri clasa a II-a pe sectoarele;
- Drumul II – 55 ”Debelets – Gurkovo”
- Drumul II – 99 ”Burgas – Tsarevo”
- Drumul II – 11 și II – 15 pe sectorul ”Oreahovo – Mizia”
- Drumul II – 86 ”Plovdiv – Smolian”
- Drumul II – 19 ”Simitli – Gotse Delchev”
- Drumul II – 29 ”Dobrich – frontiera cu România”
Restricţia este valabilă pentru următoarele intervale orare:
- vineri – între orele 18,00 – 22,00
- duminică – între orele 14,00 – 20,00.
Pentru zilele de sărbătoare (5 și 8 septembrie) restricţia este valabilă între orele 14,00 – 20,00.
Pentru autovehiculele care transportă mărfuri periculoase, produse alimentare alterabile și animale vii, restricţia nu este valabilă.
Pe durata restricţiei, în intervalele amintite, autovehiculele menționate vor staționa în afara carosabilului, fără să obstrucționeze ceilalți participanți la trafic, conform atenţionării MAE.