Ministerul Afacerilor Externe precizează, într-un comunicat transmis duminică AGERPRES, că declararea persona non grata a unui cetăţean străin este aplicabilă, conform Convenţiei ONU de la Viena, doar persoanelor având statut diplomatic.
Precizarea MAE vine în urma solicitării deputatului PSD Bogdan Diaconu de declarare a liderului partidului radical naţionalist ungar Jobbik, Gabor Vona, persona non grata.
„Declararea în calitate de persona non grata a unui cetăţean străin este aplicabilă, conform Convenţiei ONU de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961 (art. 9), doar persoanelor având statut diplomatic. În analiza preliminară a MAE, declaraţiile cu caracter extremist în cauză, care promovează, între altele, ura şi violenţa pe motive etnice, ar putea atrage răspunderea autorilor în baza dreptului comun, având în vedere, inclusiv, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”, arată MAE.
Deputatul PSD Bogdan Diaconu a solicitat MAE declararea liderului partidului radical naţionalist ungar Jobbik, Gabor Vona, persona non grata şi a anunţat că va depune în Parlament, la începutul sesiunii viitoare, un proiect de lege de interzicere a extremismului.