Ministerul Afacerilor Externe anunță într-un comunicat transmis duminică, citând informațiile obținute de la compania de exploatare minieră în cadrul căreia cetățeanul român răpit activa, că acesta nu ar fi fost rănit în schimbul de focuri.
MAE precizează totodată că românul răpit în Burkina Faso făcea parte dintr-o echipă de patrulare care asigura securitatea perimetrului exploatării miniere, confirmând informațiile difuzate de presă sâmbătă.
Potrivit ministerului, autoritățile din Burkina Faso au detașat un important contingent militar în zonă, în vederea identificării răpitorilor.
„Celula de criză convocată de ministrul afacerilor externe a continuat să lucreze pe parcursul serii de ieri și al nopții, fiind în contact cu autoritățile din Burkina Faso prin ambasadele României din regiune. De asemenea, suntem în contact cu autoritățile franceze. Totodată, Celula de Criză a MAE a informat familia cetățeanului român și menține o legătură permanentă cu aceasta. În continuare, la nivelul Structurii operative a MAE, activată de ministrul afacerilor externe, se întreprind demersuri complexe în vederea gestionării acestui caz”, se arată în comunicatul citat.
Conducerea minei și directorii întreprinderii se află în contact permanent cu autoritățile din Burkina Faso, care au detașat un important contingent militar în zonă, în vederea identificării răpitorilor, mai precizează MAE. „De asemenea, atașatul militar de pe lângă Ambasada Franței din Ouagadougou, cu care Ambasada României la Dakar este în legătură prin intermediul Consulului Onorific al României la Bamako, a comunicat că sunt în derulare demersuri specifice pentru urmărirea și identificarea răpitorilor”, conform Ministerului de Externe.
Românul este și cetățean francez.
Bărbatul a fost răpit de cinci persoane înarmate după ce au atacat o patrulă de securitate pe care acesta o conducea, a anunțat sâmbătă directorul Pan African Minerals, Souleymane Mihin. Șoferul românului și un jandarm au fost răniți.
Compania a precizat duminică într-un comunicat că atacul a avut loc în perimetrul exploatării sale neocupate din Tambao.