MAE, reacţie după mesajul românului răpit în Burkina Faso

Ministerul Afacerilor Externe informează că Celula de criză interinstituțională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso a luat notă de difuzarea la data de 31 octombrie 2016 a unui material video cu cetăţeanul român Iulian Gherguţ.

În prezent se fac verificări privind autenticitatea înregistrării. Având în vedere specificul acestei operaţii, procedurile de verificare pot să dureze, potrivit MAE.

„Celula de criză interinstituțională care gestionează situația cetățeanului român răpit în Burkina Faso a luat notă de difuzarea la data de 31 octombrie 2016 a unui material video cu cetățeanul român Iulian Gherguț. În prezent se fac verificări privind autenticitatea înregistrării. Având în vedere specificul acestei operații, procedurile de verificare pot să dureze”, se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

Celula de criză precizează că lansarea unui astfel de mesaj în spațiul public se înscrie în tiparul obișnuit al situațiilor de acest gen și că se lucrează în regim de permanență pentru gestionarea situației.

MAE reiterează recomandarea ca tratarea în spațiul public a elementelor privind acest caz, dat fiind caracterul specific și sensibil al acestuia, să se facă cu toată precauția.

Conform sursei citate, Celula de criză care gestionează cazul lui Iulian Gherguț, convocată la data de 4 aprilie 2015 (din care fac parte MAE, SIE, SRI, MApN, Administrația Prezidențială), este constituită conform „Metodologiei de comunicare și acțiune pentru instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de atacuri teroriste în care sunt implicați cetățeni români aflați în afara teritoriului României” (aprobată de ședința CSAT din 3 iulie 2013).

Împreună cu MAE, care acționează pe toate canalele diplomatice disponibile și gestionează activitatea de comunicare, autoritățile române competente în domeniul securității naționale (SIE, SRI, MApN) depun toate eforturile pentru eliberarea cetățeanului român. Fiecare instituție acționează cu instrumentele și metodele specifice de acțiune, conform competențelor, se mai arată în comunicatul de presă.

Iulian Gherguț, românul răpit anul trecut, pe data de 4 aprilie 2015, de membri ai grupării teroriste al-Mourabitoune, în Burkina Faso, Iulian Gherguț a apărut într-o nouă înregistrare video în care cere ajutorul guvernului român.

Imaginile au fost făcute publice de către SITE, un centru american de monitorizare a site-urilor jihadiste.

Gherguț spune că se gândește la familia sa și îi cere guvernului românsă facă totul pentru a fi eliberat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.