MAE refuză în continuare să suplimenteze numărul secțiilor de vot din diaspora

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că a expediat toate materialele necesare votării în turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale la secțiile de votare din străinătate, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

„MAE informează că, până la acest moment, au fost expediate în străinătate, către misiunile diplomatice și consulare, toate materialele necesare, pentru a fi puse la dispoziția secțiilor de votare din străinătate. Astfel, au fost expediate pentru turul doi de scrutin 800.000 buletine de vot și toate celelalte materiale necesare votării”, se arată în comunicatul citat.

MAE nu spune nimic despre suplimentarea secțiilor de votare din străinătate, deși BEC a transmis din nou marți seara că acestea pot fi înființate.

Astfel, Biroul Electoral Central a răspuns marți solicitării înaintate de Ministerul Afacerilor Externe prin care i se cere să analizeze posibilitatea înfiintării de noi secții de vot în străinătate. BEC a transmis MAE că a raspuns deja direct acestei solicitări și că își menține poziția prezentată anterior. BEC arată astfel că exista temei legal pentru înființarea de noi secții de vot în diaspora pentru turul II al alegerilor prezidențiale.

Biroul Electoral Central a transmis încă de vineri seara un comunicat de presă în care arată că Ministerul Afacerilor Externe are baza legală pentru a deschide secții noi de votare în străinătate, invocand o hotărare pe care a dat-o marți, 4 noiembrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.