Mafia rusă din Constanța e decimată de (…)

Mafia rusă din Constanța e decimată de venusieni iar Cosa Nostra din Milano e luată la bătaie de niște cocalari din Giurgiu

Are niște mușchi Gigi Cocalarul, ce mușchi are, cine mai e ca el, Milano tremură, vai, tremură uitându-se ce mușchi are Gigi Cocalarul. Albertina Cociante, vai, leșină de emoție, eu îi zic, domnișoară, domnișoară, vă rog, țineți-vă firea. Carabinierii se zgâiesc la mine. Vine și Il Capitano. Are un pistol uite-așa de mare și ce mușchi are. Mă învârt pe călcâie. Toată gașca din jurul meu e de-a dreptul fioroasă și ce mușchi are! Numai eu, pirpiriu, sfios. Mardeiașii din Milano au încurcat-o, le spun asta de la obraz, Milano nu e Giurgiu, care Giurgione, întreabă Il Capitano cuprins adânc de nervozitate.

Lasă, zic eu și răspund unui apel aflat în așteptare, vino la Constanța că e groasă rău aici, o să-ți trimit poze pe WhatsApp, ce groasă e, străzile sunt pline de cadavre, curge sângele în valuri, știai că sângele mafioților e rușu ca sângele, dar ce spun eu, să vezi ce mușchi au venusienii, nu e de glumă, trebuie să vii. Vin, zic, dar să răspund la alt apel, vino în București de urgență, Johannis scoate oamenii în stradă, PSD-ul e pe făraș, Combinatul Siderurgic din Galați e vândut la șmelț, unde, întreb eu, la șmelț, crește prețul la benzină.

Mai sună unul, mai sună una, și încă una, cafteala e în toi, Milano se umple de sânge, na, că era să calc pe un cadavru. Nu e un cadavru, e Titi. Titi râde mânzește și-și șterge sângele de pe față, ei au început, ai văzut, nu, ei au început, au scos pistoalele și mitralierele, asta e, ei au scos pistoalele și mitralierele. Stai că mă sună Johannis, îi zic lui Titi care-i zice nu știu ce unui macaronar care râde și ăla cu gura până la urechi și trosc! Titi cade lat. Johannis îmi zice pe mobil, hai nu vii, suntem cu toții, PSD-ul e pe făraș, vin sigur că vin dar să vezi ce e aici, o să-ți trimit poze pe WhatsApp. Se aud niște sirene, flotila americană se duce în Coreea de Nord, gata, Trump se pune pe treabă, uite, vezi, o sa mă sune chiar acum Vladimir Putin pe mobil, și să vezi că, na, încasez una, trosc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Daca nu incepe al 3-lea razboi mondial,ii da drumul al 4-lea,nu mai poate sa astepte!Stati sa vedeti cand s-or inperechia mafiile,capo di tutti i capi fiind Don Acordeone de la Gratia

  2. Vorba aia a luat el Van Damme bataie la Constanța …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.