Mai multe case şi gospodării din Topliţa au fost inundate

Optsprezece persoane din municipiul Topliţa au fost evacuate, în noaptea de miercuri spre joi, după ce aproximativ 50 de case şi 150 de gospodării au fost inundate, iar un drum naţional a fost blocat temporar, în urma ploilor torenţiale. La Topliţa, a plouat două ore şi a căzut grindină de mărimea unei nuci, torentele formate […]

De cotidianul.ro - Autor

Optsprezece persoane din municipiul Topliţa au fost evacuate, în noaptea de miercuri spre joi, după ce aproximativ 50 de case şi 150 de gospodării au fost inundate, iar un drum naţional a fost blocat temporar, în urma ploilor torenţiale. La Topliţa, a plouat două ore şi a căzut grindină de mărimea unei nuci, torentele formate […]

Optsprezece persoane din municipiul Topliţa au fost evacuate, în noaptea de miercuri spre joi, după ce aproximativ 50 de case şi 150 de gospodării au fost inundate, iar un drum naţional a fost blocat temporar, în urma ploilor torenţiale.

La Topliţa, a plouat două ore şi a căzut grindină de mărimea unei nuci, torentele formate pe versanţi inundând mai multe cartiere din municipiu.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, citat de Mediafax, 18 persoane, între care zece copii, au fost evacuate de pompieri cu barca pneumatică, după ce apa a intrat în 49 de case şi a inundat 150 de gospodării, pivniţe, subsoluri şi fântâni.

De asemenea, circulaţia rutieră pe DN 12, la intrarea în Topliţa dinspre Miercurea Ciuc, a fost blocată timp de două ore, apa adunată pe carosabil atingând în unele zone un metru.

Pe DN 15, la ieşirea din Topliţa către Borsec, traficul a fost îngreunat, din cauza apei de 30 de centimetri şi a aluviunilor.

Reprezentanţii ISU Harghita au precizat că DN 12 a fost avariat pe o lungime de 400 de metri, iar DN 15 pe o porţiune de 200 de metri.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.