Maia Sandu, arestați-o pe Conunova!

despre post-sovieticele bucătărese ale statului moldo-sovietoid și borșurile lor cu carne de Stradivarius

Vladimir Lenin, criminalul și patologicul fondator al Uniunii Sovietice, a spus, printre telegrame ucigașe sau decrete genocidare, o vorbă plină de esența aberației monstruoase numite ,, comunism  ,,  :„ Va veni timpul cînd orice bucătăreasă va putea conduce statul ,, . Iar apoi, pe urmele lui Lenin,  ,, mîncătorul de oameni ,, Stalin a transformat uriașa bucătărie sovietică într-un imens abator uman, extins ca un cancer peste tot globul pămîntesc.

După 30 de ani de la moartea Uniunii Sovietice, s-ar zice că în Republica Moldova / Basarabia au dispărut bucâtăresele lui Lenin, ajunse în fruntea statului. Mai ales că fosta republică sovietică are, de un an, o președintă  – Maia Sandu – ultra-lăudată pentru pro-occidentalismul ei, plus un guvern al partidului președintei, PAS, venit la putere cu o zdrobitoare majoritate parlamentară, evident cu aceleași lozinci pro-occidentale.

Eroare, n-ați ghicit : bucătăresele sovietice și post-sovietice n-au plecat de la conducerea statului numit Republica Moldova. Sau așîbka, tovarișci’ , ca să fim în ton cu vremurile lui Vladimir Ilici și ale lui Iosif Visarionovici. Iar ca dovadă n-o să mă refer la cel mai recent mega-scandal oferit de pro-occidentala guvernare de la Chișinău – Avocata Poporului care și-a luat ca asistent personal un fost proxenet, condamnat și trecut prin pușcărie. Această Avocată a Toporului fiind fosta avocată a președintei Maia Sand, al cărei partid a impus-o în funcție, cu alt scandal, pe iubitoarea de proxeneți. Las pe altă dată acest episod grotesco-suprarealist. O să pun reflectorul pe un caz ceva mai marginal, chiar dacă a stîrnit și el destulă vîlvă. Un caz care arată, ca și altele similare, că puterea din Republica Moldova s-a schimbat formal ( ba chiar radical, cică ) , dar bucătăresele lui Lenin au rămas  la butoanele statului, cu degetele lor butucănoase și murdare.

Pe scurt : Alexandra Conunova e o celebră violonistă din Republica Moldova, laureată a unor prestigioase concursuri internaționale ( ,,  Enescu ,,  și ,, Ceaikovski  ,, , de exemplu ). În vama aeroportului din Chișinău, angajații Serviciului Vamal al Republicii Moldova i-au confiscat muzicienei vioara, motivînd că actele instrumentului, unul foarte scump, nu sînt în regulă. Ulterior, procuratura anti-mafia de la Chișinău ( Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale – ) a deschis un dosar penal pe numele odioasei contrabandiste. Fiindcă, după deschiderea acestui dosar de către procuratura anti-mafia, ce altceva decît o contrabandistă periculoasă ar putea fi suspecta Alexandra Conunova, chiar dacă sute de personalități basarabene ( plus ministrul culturii ) și-au exprimat public sprijinul pentru ea și au cerut să-i fie returnat imediat instrumentul atît de necesar.

După ce a primit de la apărătorii legii eticheta de prezumtivă infractoare, suspecta de contrabandă Conunova Alexandra a prezentat procuraturii un teanc de acte în favoarea ei, inclusiv din Elveția, țara unde locuiește de mai mulți ani. Inclusiv Interpolul a confirmat că nu are în evidențe o contrabandistă cu numele Conunova Alexandra sau un instrument furat care să semene cu cel confiscat. Doar că vajnicul procuror chișinez care o anchetează pe odioasa scripcăreasă & suspectă de contrabandă nu se lasă păcălit ușor de orice infractor, fie el și elvețian  : ,, Am solicitat nu numai de la autorităţile elveţiene, dar şi de la toate statele părţi la Convenţia de la Paris ceea ce ţine de o eventuală … dacă prezintă a cuiva valoare naţională pentru statul de origine ”, a declarat Sergiu Petruşca, procuror PCCOCS.

Pauză de trombon.

Prin urmare, pînă va lua legătura procurorul Petrușca cu toate statele respective ( Vatican, San Marino și Kosovo or fi pe listă … ? ), periculoasa violonistă rămîne fără vioară, dar, ca orice infractoare internațională, face declarații dușmănoase și pline de tupeu :  ,, Ceea ce se petrece este pentru mine absolut ilegal, se petrece o hărţuire a vieţii mele profesionale ”. Eidaa, parcă nu știm noi …cine-a mai văzut infractor care să-și recunoască vina. …? Aaa, daa, a recunoscut asistentul proxenet al Avocatei Poporului, cea instalată de partidul de guvernămînt. Dar el nu-i di ‘iștea, periculoși, internaționali și culturali, deci nu se pune la socoteală.

Evident, dura lex sed lex, cum zic polonezii sau connveționezii parizieni. Da, legea e dură. Doar că, în acest caz, pare dură nu în sensul latin / romînesc , ci în cel rusesc :  dura înseamnă, po ruskii , proastă. Dacă suspecta Conunova a intrat și a ieșit din țară, de zeci de ori, cu același instrument confiscat acum,  nu vi se pare că despre duritate de cap tare e vorba în această poveste cu iz de Heronymus Bosch ? Sau Hîrbonimus Borș, ca să traduc pentru zelosul procuror Petrușcă și pentru șeful lui cel mare,  procurorul general Robu, instalat cu mare tam-tam de guvernarea  mega-pro-occidentală a ultra-reformatoarei președinte Maia Sandu.

Ca s-o scurtăm : ori ministrul culturii n-a fost un idiot cînd și-a cerut scuze și i-a dat dreptate Alexandrei Conunova, și atunci violonista trebuia să-și primească demult instrumentul, ori suspecta Conunova Alexandra e o infractoare periculoasă, care a vrut să scoată din țară, prin contrabandă, un obiect de 2.000.000 de euro, și atunci trebuie arestată imediat. Eventual să fie arestată și mama ei, care conduce o fundație pentru sprijinirea tinerilor muzicieni. Păi, da,  nici nu știi cum scot vreun copil din țară, ascuns într-un contrabas …

Unora le poate părea un fleac acest caz, comparativ cu creșterea prețurilor la gaz sau electricitate, ori cu alte episoade grotești, oferite pe bandă rulantă de super-europeana guvernare Maia Sandu – PAS. Ci atîta tămbălău di la o scripcă Strîmtdivară, Huarneri, Armati, Huazdrangnini sau cum i-a mai dzîșei ii …

Nu e deloc un fleac. Ci un simptom al unei boli congenitale – bucătărita  statală ex-sovietică. Prin acest caz, Republica Moldova și guvernarea ei se fac de rîs în lume, cu fiecare zi în care un  eminent om de culturâ, care face publicitate pozitivă și gratuită pentru țara lui,  e tratat ca un infractor ordinar.

Poate că, totuși, președinta Maia Sandu și prim-ministra Natalia Gavrilița se trezesc din somnul lor de bucătărese-șefe ex-sovietice și, conform legilor, lămuresc această situație mai mult decît jenantă pentru Republica Moldova. Deși, dacă ne uităm la ce au făcut ambele pînă acum, mă tem că și ele sînt din categoria ,, dura ,, . Nu, nu cea latinească, cea rusească.

Asta dacă nu cumva cele două șefe ale statului neo-moldo-sovietoid nu pregătesc, pentru procurori și restul oamenilor legii, o deviză statală cu totul reformatoare,  foarte potrivită cu realitatea prezervativică din unele cabinete de la Chișinău : ,,Dura lex, sex Durex ,,. 

Allez enfants de la Latri’, le jour de soir est arrivé .

Lucian Postu

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

Text preluat integral de pe 7 iasi.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Lucian Postu 159 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Nu ma mai mira nimic … cind in statul „vecin si prieten” (chiar frate, nu ?) ajunge in fruntea Armiei Romane un retardat cu ifose si pretentii de Carl Jung, de ce nu si de cealalta parte a „podului de flori” sa nu fie presedinte o bucatareasa ? (apropo, doamna asta Maia Sandu ne-a confirmat, aproape : privindu-i poza, sintem aproape convinsi ca avem de-a face cu o femeie, desi una cu privire cam bleaga … dar cum ramine cu Sanda Marin pina la urma, e femeie sau e barbat ?)

  2. Serviciul Vamal al Rep Moldova este in mana Rusiei ,cearta-te cu rusii, paraclete sovietic!Ciolavec Prodan Cominternistnai ,sinistrul culturii al Moldovenilor se lupta singur cu
    vama!Umblata violonista trebuia sa declare valoarea viorii,de 2 milioane de dolari,nu sa se dea niznai..

  3. Are ursul de la Kremlin si pentru ele o metoda de a le oferi mult ravnitul orgasm.

  4. Nu este moștenire sovietica. Greșit. Este politica UE de sorginte kovesista. Este dna moldovenesc patronat de Bruxelles.

  5. Oficiali de ce mai inalt grad inaugureaza monumente cu Marx, iar rușii care demult s-au lepadat de râie, sint marxisti. Si moldovenii cu sorosista Maia tot sovietici.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.